Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2022
Declarații politice · adoptat tacit
Cristina Burciu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Buget dublu pentru educație, din 2023”
Conducerea Ministerului Educației a solicitat dublarea bugetului educației* pentru anul 2023, ceea ce înseamnă că învățământul va avea la dispoziție o sumă mult mai mare față de acest an. Dacă pentru anul în curs educația a beneficiat de 2,28% din PIB, anul viitor această sumă aproape va fi dublată, fapt ce va reprezenta o garanție considerabilă a progresului, din acest punct de vedere.
Raportat la bugetul Ministerului Educației, anul 2022 a adus, comparativ cu anul 2021, o creștere bugetară de peste două miliarde de lei. Cele mai relevante creșteri au vizat finanțarea de bază și bugetele destinate burselor elevilor.*
Astfel, Acțiunea Învățământ, ceea ce reprezintă totalul finanțării educației naționale, a înregistrat în acest an o valoare de 40,96 miliarde lei, respectiv 8,22 miliarde de euro, sumă ce reprezintă un maxim istoric pentru acest domeniu vital. Nu în ultimul rând, bugetului Ministerului Educației, alocat pentru anul 2022, urmează să i se adauge finanțarea obținută prin Planul național de redresare și reziliență pentru reforma educației, ceea ce se va transpune în alte fonduri considerabile repartizate educației.
Atât rezultatele la testările naționale de capacitate, cât și cele de la bacalaureat, unde rata de promovabilitate a fost în acest an de 73,3%, cea mai mare din ultimii 10 ani,