Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2021
Declarații politice · adoptat
Mihai-Laurențiu Polițeanu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Bună dimineața, domnule președinte! Stimați colegi, Doamnelor și domnilor,
Revoltă, dezgust și neîncredere. Asta simt oamenii despre rușinea națională care se numește „pensii speciale”.
Într-o țară în care există milioane de pensionari care au muncit zeci de ani, dar care trăiesc la limita sărăciei, este într-adevăr revoltător ca unii dintre noi să primească pensii obscen de mari doar pentru câțiva ani de mandat, așa cum este cazul parlamentarilor și, mai nou, al primarilor.
Pensiile speciale pentru aleșii locali și pentru parlamentari sunt un simbol al corupției și lipsei de decență a politicii românești din ultimii 30 de ani.12 Pensiile speciale sunt simbolul nesimțirii unei clase de privilegiați politic.* Pensiile speciale nu sunt singura nesimțire din sistem, dar, cu siguranță, sunt cireașa de pe tort.
De aici dezgustul perfect legitim al oamenilor.