Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2023
Dezbatere proiect de lege · retras
Rodica Paraschiv
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Bună dimineața! Stimate domnule președinte, Dragi colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Alcoolul și drogurile la volan, un flagel în traficul rutier din România”.
În 2022, potrivit rapoartelor oficiale date publicității de către Inspectoratul General al Poliției Române, au fost înregistrate cele mai puține accidente rutiere pe teritoriul României din ultimul deceniu. S-ar putea spune că anul trecut a fost mai sigur pe șosele, însă, cu toate acestea, România se află în continuare pe primul loc, între statele Uniunii Europene, la rata mortalității în accidente rutiere.
Astfel, în anul 2022, la nivel național au fost înregistrate 4.711 accidente, în care au decedat 1.634 de persoane și au fost rănite grav alte 3.685.
Doresc să trag un semnal de alarmă nu numai asupra acestor cifre, care continuă să fie îngrijorătoare, ci și asupra problemelor tot mai mari pe care le generează conducătorii auto care se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice* sau după ce au consumat droguri. Pare că a devenit deja un flagel, care trebuie combătut cu implicarea tuturor instituțiilor statului. Nu este zi în care polițiștii de la rutieră să nu depisteze în trafic șoferi băuți, cu alcoolemii imense, sau conducători auto aflați sub influența drogurilor. Adevărate pericole publice, dacă punem la socoteală și faptul că aceste substanțe duc la comportamente agresive în trafic, la viteză excesivă, la neatenție. Toate acestea, combinate, sunt factori din care rezultă adevărate tragedii.
Poliția Română derulează diverse campanii, atât de prevenție, de responsabilizare a conducătorilor auto, cât și acțiuni tot mai dese pentru depistarea persoanelor care conduc autovehicule după consum de alcool sau droguri.
În prezent se derulează, la nivel național, un proiect major, cu finanțare europeană, pentru educație rutieră, prin care se dorește modelarea factorului uman, prin responsabilizarea participanților la trafic.