Dorina Barcari

Bună ziua! Cristos a Înviat!

Moțiunea simplă „Sistemul de pensii – un joc de-a alba-neagra cu viețile părinților și bunicilor noștri”.

S-a legiferat mult în domeniul pensiilor. Prea mult și, mai ales, neunitar, nedrept și fără viziune, într-un haos normativ care a produs mai degrabă inechități, nu soluții.

Legea pensiilor nr. 360/2023 a plecat la drum cu ambiții nobile: echitate, predictibilitate, respect pentru contributivitate. Frumos în teorie. În practică însă, realitatea s-a împotmolit în birocrația caselor de pensii, unde procedura de recalculare s-a transformat într-un labirint administrativ. Nu întâmplător. S-a dorit, probabil, așa, ca să se mai câștige timp, eventual până la următorul ciclu electoral.

În tot acest timp, România rămâne cu a doua cea mai mică speranță de viață și o pensionare la 65 de ani în Uniunea Europeană și, a doua oară, cea mai mică pensie din Uniunea Europeană. Un român mediu, care muncește 42 de ani și plătește la stat 1.344.000 de lei contribuții, la valorile actualizate pentru 2025, ajunge să primească înapoi, dacă are norocul să trăiască speranța medie, doar 522.000 de lei. Restul rămâne în contul statului. De fapt, în Fondul național unic al asigurărilor sociale. Sau al eternului „nu se poate, nu mai avem de unde”.

Mai mult, statul își încalcă propriile principii legale, cum ar fi cele care stau la baza Codului familiei și Codului civil. Astfel că, în cazul decesului unui membru al familiei, oferă două soluții: fie ia toată pensia decedatului și familia nu beneficiază de nimic din contributivitatea de o viață a celui decedat, fie ia toată pensia celui în viață și jumătate din cea a decedatului.

– În ciuda angajamentelor electorale, pensiile rămân înghețate, adevărul este dezghețat.

În ciuda angajamentelor electorale rostite cu patos pe toate frecvențele media* în timpul ultimelor alegeri, din noiembrie-decembrie 2024,