Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 mai 2023
Informare · informare
Vasile-Daniel Suciu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Bună ziua, stimați colegi!
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților123 și vă anunț că din totalul celor 330 de deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 189.
În conformitate cu prevederile art. 94 din regulament, vă informez că au fost distribuite electronic și afișate pe pagina de internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților din zilele de luni și marți, 22, respectiv 23 mai; programul de lucru pentru perioada 22–27 mai; lista rapoartelor depuse în perioada 15–22 mai; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; precum și informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17.00 vom continua lucrările cu primirea răspunsurilor la întrebările adresate de deputați membrilor Guvernului și cu prezentarea interpelărilor.
De asemenea, în conformitate cu prevederile regulamentare, vă prezint deciziile Biroului permanent al Camerei nr. 3, 4, 5, 6, 7 și 8 din 17 mai 2023 cu privire la sancționarea unor deputați.
Astfel, în temeiul art. 246 alin. (2), (3) și (5) din regulament, Biroul permanent, în ședința din 17 mai 2023, având în vedere raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități din data de 16 mai 2023, a hotărât ca