„Capacitatea de resuscitare a zonelor rurale ne va determina calitatea vieții!”
5 milioane de hectare de terenuri agricole vor fi abandonate până în 2030, iar 30% din terenurile agricole, în speță 56 de milioane de hectare, se află în risc de abandon la nivelul Uniunii Europene. Din nefericire, și România este printre statele cele mai afectate de acest fenomen.
Precizez că toate aceste date îngrijorătoare au rezultat dintr-un studiu comandat de Comisia pentru agricultură din Parlamentul European (AGRI) și nu reprezintă nicio luare de poziție politică, cum le place 12colegilor de la putere12
să comenteze orice neajuns pe care noi, cei de la PSD, îl lansăm în spațiul public12
ca un avertisment sau pentru că o temă sau alta reclamă o dezbatere largă ori o mai mare atenție a opiniei publice.
Potrivit documentului realizat pentru AGRI, principalii factori care conduc la abandonul terenurilor agricole sunt toți identificabili în România, respectiv: accesul dificil la piață și creditare, lipsa irigațiilor, contextul economic și social, depopularea spațiului rural, acapararea terenurilor pentru scopuri speculative și extinderea zonelor urbane.* La toți acești factori alarmanți se adaugă și schimbările climatice, care, de multe ori, cum s-a întâmplat și anul trecut cu seceta pedologică, pot accelera și mai mult procesul de neglijare a terenurilor, prin lipsa cultivării și îngrijirii constante a acestora. Anul trecut, spre exemplu, în ciuda secetei, Guvernul Orban a refuzat să continue seria de investiții în extinderea rețelei de irigații pe care guvernarea PSD le-a demarat.
De menționat este că la fel de gravă a fost și opțiunea guvernanților de dreapta de a trena la nesfârșit acordarea de despăgubiri fermierilor afectați de secetă, astfel încât au fost condamnate la dezastru o mare parte din culturile de toamnă, din lipsa banilor din conturile agricultorilor. Iar rezultatele acestor decizii fără noimă ne vor arde pe toți la buzunare începând cu primele luni ale verii, când vor fi strânse insuficientele recolte însămânțate în toamna lui 2020.
Dar cel mai puternic vom resimți costurile ridicate ale produselor alimentare abia în toamna acestui an. Singura speranță, și de data aceasta, o reprezintă providența, care se poate îndura să ne ofere un sezon normal de precipitații propice semănăturilor făcute în această perioadă a anului în care ne aflăm, pentru exploatarea lor la toamnă.
Fac această afirmație în deplină cunoștință de cauză, pentru că, recent, Comisia Europeană a decis să nu mai finanțeze dezvoltarea sistemelor de irigații.
Dincolo de această perspectivă, deloc fericită pentru noi, ca stat, toate guvernele noastre de dreapta au făcut mereu dovada că acordă prea puțină atenție producției agricole interne proprii12, subvenționării acestui domeniu și încurajării actualilor fermieri*, prin alte diverse politici guvernamentale.
Așadar, recomandarea Comisiei de a atrage oameni noi în sector, pentru a preveni abandonul terenurilor, riscă să nu depășească în România perimetrul hârtiei pe care va fi tipărită. Cu alte cuvinte, aplicabilitate care tinde spre zero, dezinteres guvernamental maxim!
Și totuși mai există o speranță astfel încât multe zone rurale să nu devină istorie, grație unor soluții pe care ar trebui să le punem în practică.
Comisia Europeană a prezentat câteva propuneri legislative privind politica agricolă comună (PAC), care vizează promovarea unui sector agricol durabil și competitiv, care să poată contribui în mod semnificativ la Pactul verde european, în special în ceea ce privește Strategia „De la fermă la consumator” și Strategia privind biodiversitatea.
Dar, deși aceste propuneri ar reuși să mai elimine din decalajele dintre ruralul și urbanul de la noi, ele ar trebui să se susțină pe subvenții, acces egal cu cel din urban la sistemul de educație și sănătate, plus eradicarea definitivă a diferențelor de venituri dintre femeile și bărbații angrenați în agricultură.
Resuscitarea zonelor rurale este vitală.12 Orașele mici de provincie, precum și satele și terenurile agricole aferente trebuie să beneficieze cât mai urgent de investiții* care să stopeze exodul populației active către marile orașe și abandonarea activităților de exploatare a solului.
Trebuie să fim conștienți cu toții de impactul negativ pe care îl va avea asupra calității vieții noastre reducerea constantă a suprafețelor de teren utilizate pentru agricultură. Îmi exprim speranța că semnalul de alarmă pe care eu îl trag astăzi, în Parlament, va fi auzit și de guvernanții noștri, înainte ca accesul la hrana de care ne bucurăm cu toții să fie restricționat pe viitor, fie din cauza lipsei calității produselor agricole, fie din pricina costurilor ridicate care vor rezulta din abandonarea de noi suprafețe agrare.
Ștefan Mușoiu · 17 martie 2021 · monitorul.ai
Vocevoce proprieMarkerCadru
Justificarea combină critica interesului de grup (guvernele de dreapta) cu apelul la binele comun (producția agricolă internă).
„toate guvernele noastre de dreapta au făcut mereu dovada că acordă prea puțină atenție producției agricole interne proprii, subvenționării acestui domeniu și încurajării actualilor fermieri”