Eugen Bejinariu

Caracteristica anului „cel mai electoral” dintre cei ai istoriei recente, dacă permiteți această licență pentru a descrie anul cu cele mai multe rânduri de alegeri, este aceea că abundă de știri. Este zgomotos, încărcat, tensionat, plin de întâmplări voite, autentice sau închipuite, plin de afișe, declarații, machete publicitare, promisiuni, laude și critici, jurăminte și injurii.

Credința mea este aceea că oamenii știu exact ce vor și, conștient sau nu, au optat deja pentru partidul pe a cărui siglă vor pune ștampila. Sigur că, acolo unde este vorba despre a alege un om, vor aștepta să vadă oferta concretă, dar nu mai pot fi amăgiți cu lozinci sau truisme. Nu mai pot fi seduși cu slogane bine ticluite, în spatele cărora stau candidați proaspeți, dar incompetenți, sau veterani obosiți în rele.

La ce mai sunt bune atunci sondajele? La măsurarea unghiurilor mici, care înclină balanța ofertei politice în funcție de așteptări punctuale ale publicului.

La ce mai servește zgomotul asurzitor al eforturilor de campanie electorală? Unora, cum ar fi PSD, le servește pentru bună aducere aminte, căci mereu le demonstrăm oamenilor faptul ca am fost dintotdeauna singurul partid care a făcut lucruri concrete, multe, bune, pentru toate categoriile de public. Altor partide, campania propriu-zisă le servește ca pretext de a inunda spațiul public cu minciuni, invective, acuzații, amenințări și multă mizerie.12