Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2020
Informare · adoptat tacit
Florin Iordache
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
**:**
Ce am constatat în această lege?
Schimbarea ordinii de exercitare a dreptului de preempțiune, incluzându-se între preemptori rudele de gradul I și tinerii fermieri.
Instituirea unor condiții cumulative pe care trebuie să le îndeplinească cumpărătorii persoane fizice și juridice.
Instituirea unei interdicții de vânzare a terenurilor pe o limită de 15 ani.
Reglementarea obligativității utilizării strict a terenurilor agricole pentru desfășurarea activităților agricole de proprietari, fie în regim de exploatare directă, fie prin încheierea unui contract de arendare.
Întrucât măsurile propuse prin condiționarea domiciliului reședință și sediului în unitatea teritorială unde se află terenul extravilan scos la vânzare au ca obiectiv indirect și restrângerea dreptului cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene*, ai statelor care sunt parte a acordului privind spațiul economic european de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, acest proiect de lege încalcă prevederile Tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană*, încalcă prevederile Tratatului privind aderarea României, ratificat prin Legea nr. 157/2005, mai precis actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgariei și a României.