Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 aprilie 2021
other · respins
Oana-Alexandra Cambera
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate cu dezbaterea în fond a Proiectului de lege privind vânzarea imobilelor sau a spațiilor, aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, închiriate asociațiilor sau fundațiilor.
Senatul a adoptat proiectul de lege, ca urmare a depășirii termenului de adoptare.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Proiectul a primit avizul negativ al Consiliului Legislativ. Guvernul, prin punctul de vedere nr. 753 din 2019, nu susține adoptarea inițiativei legislative.*
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare vânzarea imobilelor* sau a spațiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale închiriate asociațiilor sau fundațiilor, în vederea valorificării acestor imobile sau spații, precum și a întreținerii lor în bune condiții.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de membrii celor două comisii sesizate în fond, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport comun
de respingere a proiectului de lege,