„Convertirea legilor și abandonul dreptății” Distinși cetățeni ai României Profunde,
Dragi compatrioți de pretutindeni,
Ceea ce urmează nu este o simplă declarație politică! Ceea ce urmează este un rechizitoriu public!
Pitagora – „Crimele și nenorocirile ce ți se întâmplă sunt rodul unei proaste rânduieli; rânduielile proaste sunt urmarea firească a suferințelor pe care le înduri. Caută-ți legiuitori de-ajuns de iscusiți ca să te scoată din acest cerc vicios.” – Legile morale și politice, L. 407.
Valoarea de „funcționare” a unei societăți, așa cum o vedea fiecare la timpul său, Aristotel sau Toma d’Aquino, este dată și astăzi de ordinea relațiilor stabilite între indivizi, pe de o parte, și între cetățeni și stat, pe de altă parte, pe baza legilor legitim consimțite sau a unor obiceiuri împământenite. De regulă, Ordinea formală este menținută de autoritatea conducătorului, dar mai ales de substanța legilor și mecanismelor de producere a dreptății, prin sistemul juridic.
În societatea românească actuală, deși autoritatea Guvernului este recunoscută și chiar funcționează _de jure_ , _de facto_ , aceasta este serios subminată de sistemul invizibil, dar peste tot invocat, al relațiilor informale procesate în instituțiile publice, nepermis căzute sub administrarea unor actori potentați, venali și subtili*, care pervertesc mecanismele de autoritate și le însușesc cu titlu de interes privat! Mai simplu și pe înțeles, de mai bine de 20 de ani, băieții „deștepți”, clienții abandonului școlar, repetenți și plagiatori1
, dar cu simțul dezvoltat al oportunismului speculativ, au pus mâna pe pârghiile de comandă ale statului12
și le exercită până în zilele noastre, sub beneficiu personal.
Cum de s-a ajuns aici?
O primă cauză a fost justiția însăși, care s-a pus sub comanda zilei cu o nonșalanță de budoar, exersându-și duplicitatea prin standardele duble, ea însăși aparținând cândva unui sistem cariat de elemente ordinare și corupte*, jucând rol de bici al represiunii! A intrat în era postdecembristă cu un asasinat politic, apoi s-a lansat în marile afaceri recuperatorii ale veneticilor de tot felul, împărțind dreptatea direct proporțional cu valoarea comisionului acoperit. Ridicolul a pus stăpânire pe întreaga tagmă, asasinând nu doar încrederea în actul de justiție, ci însăși conștiința dreptății! Mai nou, a acceptat să lucreze în Câmpul Tactic oferit la Ordin, primind în plicuri galbene țintele stabilite a fi eliminate, inclusiv prin linșaj mediatic planificat*.
Cele câteva excepții din ultima vreme prin care legea se face simțită sunt considerate defecte majore ale sistemului. Procurori sau judecători, sătui de propriile mizerii, încearcă o disperată smulgere din urâțenia lor și se iau la trântă cu cerberii puterii nevăzute. Unii reușesc câte ceva, ceva foarte puțin. Dar în cele din urmă sfârșesc prin a renunța, cel mai adesea, revin și dau la pace... Cei care nu renunță sunt executați!
A doua cauză au fost însăși legislatorii, adică acei făcători de legi, în majoritate cu competențe improvizate, proiectați în Parlament pe liste de subvenții la partid, care au emis legi incomplete, ușor de eschivat, ei înșiși croind litera în spiritul intereselor proprii, adesea venale, dar paravanate de o imunitate fabricată și deloc meritată.
România este în plin fenomen de turbulență legislativă conexă unei angoase sociale.12 Ea se manifestă ca reflex imediat al crizei de autoritate la care ne-au împins politicile clicocrate* care încearcă să-și mențină privilegiile prin falsificarea realităților, iar falsificarea realităților se face prin falsificarea legităților.
Deja consacratele scene de vot măsluit sub patronajul președinților de Camere, fie al senatorilor, fie al deputaților, au făcut istorie. S-au dat legi organice cu doar 40% din cvorum! Cum a fost posibil? Simplu! Ei, reprezentanții, aleșii, nu se supun niciunui mecanism de control, ceea ce le creează certitudinea proprietății asupra puterii. Ei nu înțeleg că sunt doar depozitarii unei puteri transferate prin vot, ci se consideră proprietarii discreționari ai acestei puteri și, ca atare, fac din ea ce vor mușchiul lor!
Și au făcut și mai fac încă legi slute, nedrepte și ticăloase, care să le apere privilegiile. Stufărișul legislativ ascunde haita flămândă a delapidatorilor de țară. La noi, dreptatea umblă
cu ochii scoși și capul spart. Dreptatea noastră a ajuns doar o pronunție logoreică scursă din vocalizele unor bastarzi tevemanelizați.* Paradigma dreptății este doar subiect de manual alternativ al acelorași repetenți. Mai mult, lipsa de substanță morală, duplicitatea așa-ziselor standarde croite pe interesele de clan au dezvoltat atitudini agresive fără precedent în istoria noastră recentă.
Copierea mimetică păguboasă a unor soluții sugerate, dar veninoase și străine modului nostru de viață, insolența vulgară a legiuitorilor, acompaniată de incapacitatea lor de a înțelege stările prin care trece țara, distrugerea credibilității omului de stat, ca urmare a abandonării virtuților moralei și deontologiei profesionale, fac să se manifeste tot mai frecvent și periculos reacțiile de enclavizare ale unor entități comunitare, însoțite de refuzul declarat sau disimulat al suveranității statale, disprețul față de lege și în mod deosebit pierderea încrederii în actul de dreptate socială, indiferentismul aparent însoțit de o radicalizare accentuată. Dezordinea instituțională este abil întreținută de grupuri interesate de subminarea statalității și acapararea pe mai departe a bogățiilor țării.
Fiecare societate organizată își are civismul ei, interesele și idealurile ei, precum și corpul de legi care le apără. Cine acționează împotriva lor, producând daune, trebuie invariabil sancționat. Or, aproape nimic din toate acestea nu se întâmplă acum într-un mod normal, satisfăcător. Normalul s-a mutat în infracționalism nepedepsit, în delațiune și denunțare sterilă. Pârghiile justiției se arată astăzi, mai mult ca oricând, ori prea gripate, ori mult prea „unse”.
În aceste condiții, tot mai multe categorii sociale sau, mai nou, societățile de publicuri se descoperă marginalizate, tot mai mulți indivizi se extrag regulilor și devin individuali, tot mai mulți intră în armata revoltaților și îngroașă rândurile lumpenului. Baza de revoltă este în creștere. Societatea noastră descoperă dureros abandonul autorităților și reacționează atipic, de la grevă de avertizare japoneză până la revolte de stradă tip Zăbrăuți, de la înjurătura mocnită a unui necunoscut la lozincile explicite ale conștiințelor din Piața Universității.
Important a evidenția în economia acestei diagnosticări nu sunt atât exemplificările, îndeobște știute, ci caracteristica atitudinii colective.
Legea este ignorată, chiar disprețuită, pentru că nu îi reprezintă. Reacția de autoorganizare a românilor transformați în mulțimi dezorientate a început să lanseze lideri spontani, de regulă asemănători numitorului comun al gloatei. Instinctivi și avizi de notorietate, aceștia se substituie autorităților delegitimate și reușesc să creeze propriile reguli de joc. Discursul lor este tranșant, negativist, vulgar și incriminant.
În România de astăzi, peste tot vezi, auzi și citești retorică populistă și evident contestatară. Premisele discursului logic sunt eliminate și se atacă predilect pateticul, visceralul și instinctul. Nu se urmărește a rezolva cauza, ci doar a exploata și chiar a întreține efectele.* S-a reușit în ultimii ani anihilarea spiritului natural de solidaritate.
Cetățeanul, atât cât a mai rămas din el, s-a retras din fața responsabilităților.
Cetățeanului periferic abandonat, izgonit până și din conclavul mizeriei lui, nu-i rămâne decât revolta. El devine dintr-odată solidar prin contestație cu sutele de mii ca el. În România a început căutarea de sine a milioanelor de răzvrătiți care vor altceva, altceva care să le satisfacă dorința de revanșă, altceva care să le răzbune frustrările și condiția de viață nemeritată. Până când i se va realiza această recompensă, el refuză tot și pe oricine. Românul de azi nu este un alienat. Românul de azi este un însingurat bântuit de spaima zilei de mâine.
Ca atare, statul în actuala formă de organizare a eșuat! El nu oferă baza minimă pentru exersarea unei conștiințe în spiritul dreptății și justiției reale*, fapt pentru care cetățenii săi se adâncesc într-un scepticism ireparabil, care le paralizează orice resursă de comportament etic.
Poate că tocmai din această cauză generică poporul de nedreptățiți și înșelați tânjește după o mână forte. S-a săturat de discursuri și talk-show-uri găunoase, sterile și manipulatorii.*Poporul meu, cel cuminte și prostit de-atâta bunătate*, s-a săturat să vadă cum Europa ne privește ca pe niște neputincioși înecați în baia corupției și mitocăniei.
Poporul român, cel născut cu vocația dreptății și nobilei ascultări, nu merită o asemenea pecete murdară. Tocmai de aceea se impune a face curățenie și bună rânduială*, ca înaintea oricărei sărbători a Învierii!
Marker
Cadru
Presa este acuzată de implicare într-un linșaj planificat, delegitimând rolul său democratic.
Apelul este la ordinea socială și la binele comun al cetățenilor, nu la interesele unui grup specific.
„Valoarea de „funcționare” a unei societăți [...] este dată și astăzi de ordinea relațiilor stabilite între indivizi, pe de o parte, și între cetățeni și stat”