Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 decembrie 2021
Declarații politice · adoptat tacit
Mirela Furtună
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Creșteri de pensii și alocații în bugetul pe anul 2022” Adoptarea cât mai urgentă a bugetului pe anul 2022 este absolut necesară*, în contextul creșterii pensiilor, alocațiilor și salariilor.
PSD a intrat la guvernare cu anumite condiții clare, precum creșterea cu 10% a pensiilor de la 1 ianuarie, creșterea pensiei minime de la 800 de lei la 1.000 de lei, acordarea unui ajutor de 1.200 de lei tuturor pensionarilor care au pensii sub 1.600 de lei, creșterea salariului minim la 2.550 lei, precum și creșterea alocațiilor pentru copiii între zero și doi ani la 600 de lei, iar pentru cei între doi și 18 ani la 243 de lei.
Toate aceste creșteri vin pe fondul unei inflații galopante în anul 2021, sub conducerea unui guvern de centru-dreapta format din PNL–USR–UDMR, care a reușit contraperformanța de a prăbuși nivelul de trai* al românilor în numai 9 luni de guvernare.
Astfel, adoptarea unui buget pe anul 2022 care să țină cont de toate aceste modificări devine unul dintre obiectivele principale ale noului guvern PSD–PNL–UDMR.