Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2023
Declarații politice · retrimis
Ștefan Mușoiu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 1 · moderat
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„De ce urmărim eșecul României în Uniunea Europeană, și nu realizarea intereselor țării noastre?”
Titlul pe care l-am dat acestei declarații politice nu este eronat, ci, pur și simplu, sper să vă atragă și mai mult atenția asupra expozeului meu. Și nu doar să vă captez interesul, ci și să vă determin să analizați mai amănunțit aceste raționamente, astfel încât întreaga clasă politică românească să ajungă în sfârșit să vorbească într-un singur glas la Bruxelles. Pentru că o astfel de voce românească puternică se va face și mai bine auzită în orice organ decizional comunitar, în asemenea măsură încât, în timp, va ajunge să fie dată drept exemplu, așa cum se întâmplă deja cu modul în care Croația sau Finlanda își promovează interesele naționale. Am nominalizat aceste două state, dar nu sunt singurele țări membre ai căror politicieni au renunțat să aducă de acasă, în Parlamentul European, disputele interne, optând pentru consens, astfel încât toate țintele lor naționale să fie atinse cât mai facil și cât mai rapid. Este cea mai constructivă modalitate de a pune umărul pentru proiectele stringente pe care țara noastră le are de dus până la capăt. Nu vorbesc doar despre integrarea în spațiul Schengen, ci și despre toate celelalte oportunități finanțate din bani europeni, de care trebuie să beneficiem până la ultimul euro. Multe dintre aceste ocazii ajungem să le exploatăm prea puțin sau chiar spre deloc din pricina lipsei consensului politic intern. Și astfel unii dintre noi fac dovada că nu învață din greșelile trecutului decât într-o mică măsură și că puținul câștig electoral al lor, al opoziției, rezultat din scandalurile internaționale, aruncă în derizoriu toate eforturile noastre* susținute, ale politicienilor croiți să facă treabă.
Așadar, dezbinarea cu care ne prezentăm în fața Uniunii Europene este mai importantă pentru unii colegi din opoziție decât interesele legitime ale țării noastre