Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2023
Camera Deputaților · MO 56/2023 · 2023-04-12
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Respingerea solicitării desfășurării lucrărilor Comisiei pentru muncă și protecție socială și Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, sesizate cu dezbaterea Propunerii legislative pentru reducerea poverii fiscale pe muncă, în paralel cu plenul (Pl-x 740/2022) 32–33
Respingerea solicitării de retrimitere la comisii a Proiectului de lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie (PL-x 145/2023) 33
Informare privind depunerea moțiunii simple intitulate „De la grânarul Europei la rușinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună știință agricultura românească”, inițiată de 56 de deputați 33
· Declarații politice · retrimis
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · retrimis
· Informare · informare
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· procedural
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· final vote batch
306 de discursuri
## Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, 12 aprilie 2023, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor. Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Șlincu. Vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi parlamentari,
Dragi români,
În calitate de reprezentant al județului Botoșani în Parlamentul României, vă rog să îmi permiteți să vă transmit gândurile mele, acum, în Săptămâna Patimilor.
Paștele este o importantă sărbătoare a creștinătății, care a adus omenirii speranța mântuirii și a vieții veșnice prin sacrificiul lui Isus Hristos. O sărbătoare a sufletului, a bucuriei depline și a luminii divine.
Emoția sărbătorilor pascale este specială pentru fiecare dintre noi și este un prilej de a fi mai buni, mai toleranți și de a ne îndrepta gândurile spre cei care au nevoie de sprijinul nostru.
Este mai important ca oricând să învățăm să prețuim ceea ce avem, să ne gândim la responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a-i proteja pe cei vulnerabili.
În aceste momente de cumpănă pentru regiunea noastră, cu un război la graniță și cu provocări multiple la nivel social și economic, avem nevoie de susținerea familiei europene din care facem parte. Avem nevoie de înțelegere și solidaritate din partea instituțiilor europene cu privire la problemele de ordin economic generate de acest conflict, care au afectat companiile românești, cu precădere fermierii și producătorii români, care au suferit pierderi importante.
În același timp, trebuie să dăm dovadă de solidaritate socială și de coeziune națională, să ne păstrăm vii valorile, obiceiurile și tradițiile noastre, să fim buni creștini.
Fac apel la sufletul românesc, pentru conservarea valorilor etice fundamentale inspirate din religia ortodoxă.
Să ne păstrăm felul nostru de a fi, credința noastră, în care am crescut și ne creștem copiii, și poate bunul Dumnezeu va avea grijă de acest colț de rai, de noi și de urmașii noștri, de poporul român.
Vă mulțumesc.
Domnule Virgil Alin Chirilă, vă rog.
Bună dimineața, domnule președinte de ședință! Doamnelor și domnilor colegi deputați,
În ultimele zile, opinia publică din România a fost de-a dreptul șocată de două incidente care s-au produs în sistemul nostru educațional. Un elev a înjunghiat un cadru didactic, iar, în altă unitate de învățământ, un grup de elevi de 13 ani a batjocorit o doamnă profesoară, cu gesturi și expresii obscene. Ambele evenimente s-au produs în sala de clasă, în prezența celorlalți colegi.
Aici avem de-a face cu mai multe cauze care ne-au condus la aceste evenimente cutremurătoare.
În primul rând, este conduita inacceptabilă a elevilor în cauză, care se pare că a fost tolerată în propriile lor familii. Cu certitudine, părinții acestor elevi au partea lor de răspundere. Iar eu aș spune că au cea mai mare parte.
În al doilea rând, lipsa aproape totală a sancțiunilor în cazul elevilor pentru astfel de fapte este, cu certitudine, o altă cauză importantă care se află la originea acestor două incidente.
Vă rog să țineți cont că în momentul de față, în baza unui ordin de ministru, emis în mandatul domnului Cîmpeanu, elevul care și-a înjunghiat profesoara nu poate fi nici măcar exmatriculat. Dacă este pus în libertate până la finalizarea procesului, fie și sub control judiciar, acest elev va reveni în aceeași unitate de învățământ, în aceeași clasă, între colegii săi și, foarte probabil, va putea participa chiar la orele susținute de doamna profesoară pe care a înjunghiat-o. Un astfel de scenariu, cu un grad mare de probabilitate, ar fi de-a dreptul grotesc și absurd.
Este limpede că lucrurile nu sunt în regulă. Mă refer strict la cadrul legal care reglementează activitățile din sistemul nostru de educație. Drepturile și libertățile acordate elevilor sunt absolut în regulă. Nu le contest. Dar lipsește cea de-a doua parte, respectiv răspunderea elevilor și, implicit, a părinților lor.
Vă mulțumesc. Doamna deputat Viorica Sandu, vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege, Stimați colegi,
În tradiția poporului român, dascălul, preotul și medicul erau cele mai respectate persoane ale comunității. În România educată, profesorilor le sunt puse viețile în pericol, sunt batjocoriți și amenințați, chiar în sălile de clasă și chiar de către cei pe care încearcă să îi formeze.
Din păcate, cele două cazuri, din București și Prahova, din ultima perioadă, au scos în prim-plan probleme care se perpetuează de ani buni – violența în școli și lipsa de autoritate a cadrelor didactice.
Nu mai putem vorbi despre incidente izolate, ci despre un adevărat fenomen ce ține de siguranța publică. Indiferent de partid sau de domeniul nostru de specialitate, consider că este momentul ca noi toți, cei care suntem aici, trimiși de români pentru a-i reprezenta, să luăm măsuri.
Școala trebuie să redevină un loc sigur, un loc în care toți cei implicați, atât profesorii, cât și elevii, să lucreze într-o atmosferă de respect reciproc și să le fie garantată demnitatea. Putem atinge acest deziderat dacă ne implicăm cu toții, prin instrumentele legislative pe care le avem la dispoziție.
Propun ca fiecare dintre noi să analizeze legile educației, care sunt în Parlament, și să venim cu amendamentele necesare pentru a restabili siguranța și respectul în școli. Drepturile și obligațiile părților implicate să fie clare, iar cei care le încalcă să fie aspru sancționați.
România va avea un viitor de calitate doar dacă astăzi asigurăm o educație de calitate.
Vă mulțumesc.
Viorica Sandu, deputat de Galați.
Vă mulțumesc.
Din partea Grupului parlamentar al PNL, Christine Thellmann.
Vă rog.
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, stimați colegi!
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „«România educată» redă prestigiul meseriei de cadru didactic”.
## Stimați colegi,
Guvernul a trimis în Parlament pachetul de legi ale educației, care vine cu reforme pentru a rezolva dintre problemele din școala românească.
Ultimele dezbateri din spațiul public ne ilustrează situația delicată în care se află profesorii din foarte multe școli – lipsa de autoritate, lipsa de instrumente necesare pentru a stopa violența din școli și posibilitatea de a interveni în anumite situații.
Salut faptul că dezbaterile au început în Parlament alături de reprezentanți ai părinților, elevilor, studenților, sindicatelor și ai societății civile și academice. Până la data de 30 iunie,
acest pachet de legi va trebui adoptat, deoarece reprezintă un jalon important din PNNR.
Ministerul Educației are alocat, în prezent, unul dintre cele mai mari bugete din PNRR. Vorbim despre 3,6 miliarde de euro, care vor rezolva din problemele cu care sistemul de învățământ din România se confruntă. Avem peste 400 de milioane de euro deja contractate și peste 1,6 miliarde de euro care sunt la un pas de a fi contractate, prin cele patru apeluri deschise sau în faza de evaluare.
În declarația mea politică de astăzi vreau să evidențiez faptul că viitoarele cadre didactice și toți profesorii vor găsi un sprijin în aceste legi, pentru dezvoltarea carierei.
Cei cu vocație pedagogică vor putea alege, de pe băncile școlii, între specializările: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogie generală și mediere școlară, oferite de liceele pedagogice.
Vă mulțumesc. Domnule Făgărășian, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,
Alexandru, tânărul cetățean român căruia i s-a refuzat cazarea la o unitate hotelieră din Olanda, nu este primul român discriminat, însă îmi doresc să fie ultimul. Cunoaștem acest incident pentru că discriminarea la care a fost supus Alexandru a ajuns în atenția mass-mediei din România și din străinătate, însă prin situația prin care a trecut el au trecut mulți alți români – adulți și copii. Este relevant, în sine, mesajul ferm pe care îl afișează respectiva unitate – „Nu primim cetățeni români”, sub falsul argument că toți românii sunt niște infractori de drept comun.
## Stimați colegi,
Nu este pentru prima dată când o să mi se spună că unii români care merg în străinătate fac fapte care aduc un grav prejudiciu de imagine tuturor românilor și României. De fiecare dată am arătat, cu cifre ale autorităților din statele Uniunii Europene, că nu românii sunt sursa problemelor infracționale din statele respective și că milioanele de români care muncesc astăzi în străinătate sunt sursa creșterii economice europene și principalul pilon de competitivitate – pentru că românii muncesc mult, bine și pe salarii mai mici decât ale cetățenilor din alte state. Mai mult decât atât, este profund nedrept ca, pentru unu sau doi cetățeni români care poate au săvârșit fapte greșite, să fie judecați și stigmatizați peste 4,5 milioane de români care muncesc onest.
Stimați colegi,
Apreciez faptul că Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat în acest caz și vreau să cred că acțiunile diplomației românești întreprinse în cazul lui Alexandru nu vor fi singulare, pentru că zilnic, în toate colțurile Uniunii Europene, există un cetățean român care este umilit, batjocorit, jignit sau căruia i se refuză drepturi fundamentale.
Vă mulțumesc. Domnul deputat Alin-Gabriel Apostol. Vă rog.
Haos în bugetul României. Lipsesc 20 de miliarde de lei din buget. Adică echivalentul a 250 de kilometri de autostradă, de care România are mare nevoie.
Ca să acopere această gaură, PSD și PNL împrumută România cu 61 de milioane de lei pe oră.
Cum s-a născut gaura aceasta de 20 de miliarde?
Între 2021 și 2023, PSD și PNL au angajat mii de oameni de partid la stat, au numit bibliotecar la conducerea șantierelor navale, fotomodele la conducerea ANRE, au creat sinecuri la ICR și în Guvern, au înființat noi și noi agenții, au stabilit un record de secretari de stat, au pompat bani mulți în sporuri.
În paralel, PSD și PNL au pus biruri pe românii care muncesc, au introdus suprataxarea contractelor part-time și au pus noi taxe pentru românii care muncesc.
Ieri, FMI a înrăutățit prognoza de creștere economică pentru România, de la 3,1% la 2,4%. Românii resimt efectele inflației, îndură cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani – curentul, gazele și încălzirea s-au scumpit cu 32%; pâinea – cu 27%; laptele – cu 28%; zahărul – cu peste 60%; ratele la bănci au crescut de câteva ori. România nu a mai trecut printr-o astfel de inflație din 2004.
Guvernului PSD–PNL îi convin scumpirile, căci cresc încasările la buget. Mai mulți bani din taxe înseamnă pentru ei liber la dezmăț pentru pensii speciale și privilegii pentru ei. Ciolacu și Ciucă, alături de cei din jurul lor, trăiesc într-o realitate paralelă. După un an și jumătate, Guvernul PSD și PNL începe să resimtă efectele unei guvernări inconștiente. O guvernare a risipei și dezmățului.
Noi – cu scumpirile și taxele, ei – cu pensiile speciale și sinecurile.
Vă mulțumesc. Domnul Miftode, da? Vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Economiștii, finanțiștii, profeții bugetelor ne amenință că vine criza. Se fac comparații cu 2008 și cu alte momente în care graficele bunăstării au căzut în prăpastia lăcomiei. Fiecare român privește cu teamă spre viitor, dezorientat între a agonisi pentru zile negre și a investi repede, înainte ca inflația să îl lase fără putere.
E contextul în care trag și eu un semnal de alarmă, de o altă natură. Mai mult decât o criză economică, pe noi ne paște o criză a resursei umane. Se simte deja acut în unele domenii – în construcții și în HoReCa importăm forță de muncă necalificată. Se estimează că, spre finalul anului 2023, numărul muncitorilor străini se va ridica la câteva sute de mii. România suferă în primul rând de o criză acută de români.
Am asistat ieri la o dezbatere, în cadrul Comisiei pentru învățământ, care confirmă această realitate amară. Consecutiv, cinci reprezentanți ai mediului de afaceri și ai organizațiilor nonguvernamentale au vorbit pe o singură voce. Sunt dispuși să investească în calificarea rapidă a tinerilor, în școala cu practică și teorie combinate în mod egal.
Au venit cu solicitarea să nu tergiversăm 10 ani transformarea învățământului profesional în învățământ dual. Avem nevoie de un acord politic rapid, transpartinic, de combatere a stigmatizării învățământului profesional.
La Școala Germană Kronstadt din Brașov, procentul de angajare după absolvire este de 95%. 19 din 20 de elevi ai acestei școli sunt absorbiți de industria locală.
Dacă vom avea tineri calificați, cunoscători ai unei meserii, criza economică profețită va putea fi înfruntată de pe cu totul alte poziții. Pentru că de muncă va fi.
Avem PNRR, acest adevărat „Plan Marshall” al Uniunii Europene. Pe lângă reformele esențiale la care ne angajează, avem parte de o infuzie de 29 de miliarde de euro pentru proiecte energetice, logistice, agricole, de dezvoltare a infrastructurii și altele. De asemenea, avem înainte atât oportunitățile pe care le implică reconstrucția Ucrainei, cât și cele ce țin de migrația centrelor de producție ale companiilor mari, „friend-shoringul”, spre sfera țărilor democratice din Europa.
Vă mulțumesc. Domnul Todosiu. Haideți!
Stimate domnule președinte, Stimați colegi,
Declarația mea politică are tema „Din «grânarul Europei», România a devenit o țară care își falimentează propria agricultură”.
Fermierii români din întreaga țară au ieșit în stradă, disperați că vor ajunge la sapă de lemn. Tractoarele și utilajele agricole au părăsit câmpurile și au ajuns pe străzile marilor orașe. Este dovada că agricultura României este într-o situație de criză, iar oamenii au ajuns să protesteze din disperare, pentru că statul este incapabil să îi ajute.
Problemele generate de războiul din Ucraina sunt doar picătura care a umplut paharul pentru fermieri.
Agricultura românească a devenit un sector neprofitabil din cauza politicilor publice păguboase promovate în ultimii peste 30 de ani. Rând pe rând, partidele politice care au gestionat portofoliul Agriculturii și-au bătut joc de fermieri, tratând problemele acestora cu indiferență, incompetență și dezinteres.
De foarte multe ori, România a negociat în genunchi cu Comisia Europeană subvențiile pentru agricultorii sau crescătorii de animale. Este și cazul recent – România a primit doar 10,5 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru despăgubirea fermierilor. Mult mai puțin față de cât a primit Polonia sau chiar Bulgaria.
Atât a putut domnul Daea de la PSD, care și-a făcut temele precum un elev mediocru. Ministrul român al agriculturii nu a fost în stare să negocieze cu Comisia Europeană mai mulți bani pentru fermierii români. S-a dus la Bruxelles cu un dosar incomplet și cu date eronate, crezând că astfel îi păcălește pe oficialii europeni. Petre Daea trebuia să plece din minister în secunda doi, dar PSD și PNL îl țin în funcție pentru că răspunde la comenzile unor baroni cu afaceri în agricultură.
Vă mulțumesc. Domnule deputat Sebastian-Ilie Suciu, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Pentru a câta oară readuc în discuție tema sănătății publice? Și sunt nevoit să fac asta pentru că, în prezent, avem cel mai slab și dezinteresat Minister al Sănătății pe care l-am avut vreodată.
După ce statul și-a bătut joc de sănătatea oamenilor în pandemie, după ce au ars atâtea spitale, a venit vremea și domnului Rafila, care nu face absolut nimic constructiv pentru sănătatea românilor.
Ba mai mult decât atât, domnul Rafila are în prezent următoarele „performanțe”:
– a blocat Planul național de combatere a cancerului;
– a angajat un general SRI ca consilier onorific;
– a adus spitalele din România în criză de materiale sanitare;
– nu a făcut nimic în privința combaterii infecțiilor nosocomiale, din cauza cărora mor zilnic foarte mulți români; infecții dobândite în spitale.
Vreau totuși, pe această cale, să-i atrag atenția domnului ministru Rafila că sănătatea cetățenilor este mai importantă decât grația și aprecierea OMS-ului, căruia i-ați făcut cadou atâtea milioane de euro din bugetul de stat.
Apucați-vă de treabă, domnule ministru, pentru că medicina României de azi arată ca o casă părăsită, fără uși și fără geamuri!
Vă mulțumesc.
Sebastian Suciu, deputat AUR de Sibiu.
Vă mulțumesc. Dumitru Coarnă, vă rog.
Bună dimineața! Mulțumesc, domnule președinte.
Declarație politică intitulată „De ce falimentați fermierii români?”.
Doamnelor și domnilor colegi parlamentari,
În sfârșit, fermierii români au protestat în toată țara, cauza fiind invadarea pieței noastre de cerealele din Ucraina. Acest protest reprezintă strigătul de disperare al fermierilor români, pe care, din păcate, Guvernul PSD–PNL–UDMR îl ignoră. La fel procedează și președintele Klaus-Werner Iohannis.
Din cauza dictaturii Bruxelles-ului, a incompetenței și a obedienței voastre, ați acceptat, într-un mod criminal, falimentarea fermierilor români prin încurajarea și sprijinirea importului de cereale din Ucraina, cereale care nu respectă normele impuse de UE și, pe cale de consecință, au prețuri mult mai mici în raport cu cele ale agricultorilor români, care, de altfel, sunt conforme cu normele UE. Această trădare și falimentare a fermierilor români le faceți în numele ajutorului umanitar acordat Ucrainei. Nimeni nu contestă situația grea din Ucraina, dar asta nu trebuie să ducă la falimentarea agriculturii românești.
Nemulțumirea fermierilor români reprezintă disperarea unor oameni care ajung în pragul falimentului. De ce? Pentru că voi, impostorii din PSD, PNL, UDMR, aflați la guvernare, ați permis ca cel mai important sector economic, respectiv agricultura, să fie pus pe butuci. Ați permis vulnerabilizarea fermierilor români în favoarea celor din Ucraina. Nu ați dispus măsuri de protecție a agricultorilor din România, nu ați fost capabili de a acorda scheme de ajutor viabile pentru fermierii români, nu ați mers la Bruxelles să le susțineți cauza.
Vă mulțumesc. Adrian Giurgiu. Vă rog, domnule deputat.
Mulțumesc.
„Fermierii români merită un ministru adevărat!”
Petre Daea trebuie să își dea demisia, nu să țină discursuri comuniste. Fermierii au ieșit în stradă pentru că au nevoie de soluții la problemele lor, nu de povești. Trebuie să avem un ministru care să atragă fonduri, să rezolve problema grânelor din Ucraina și să îi ajute pe toți fermierii, inclusiv pe cei mici.
Avem prețuri din ce în ce mai mari la mâncare și fermierii nu au unde să își vândă producția. I-am ajutat pe ucraineni și îi vom ajuta în continuare, dar fermierul român nu trebuie să ducă în spate singur tot greul. Daea trebuia să negocieze cu Comisia Europeană ajutoare corecte. Nu 10 milioane de euro pentru toată agricultura românească.
Bulgaria, de exemplu, a primit o sumă de trei ori mai mare pentru o suprafață agricolă de trei ori mai mică. Îi felicit, de aici, de la tribuna Parlamentului, pe fermierii care au ieșit în stradă, nu doar pentru că își cunosc drepturile, ci și pentru că au și au avut curajul să lupte pentru ele. Continuați, nu vă lăsați!
Mai mult de atât, România s-a schimbat după fiecare protest, reformele în țara noastră au venit doar în urma
presiunii publice. Nu uitați de protestele de după Colectiv, când s-a schimbat Guvernul Ponta, și protestele „Rezist”. Fără ele, Dragnea era încă în fruntea țării. Așa, o gașcă de hoți și incompetenți au ajuns la groapa de gunoi a istoriei. Tot acolo trebuie să ajungă și Daea și ceilalți miniștri care fie habar nu au ce să facă, fie știu, dar fac prost sau părtinitor pentru ei și camarila de partid.
Felicitări, fermieri! Rușine, Daea, dă-ți demisia!
Vă mulțumesc. Radu Tudor Ciornei? Vă rog, domnule deputat.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Radiografia unui stat eșuat”.
În ciuda promisiunilor calpe ale sforarului-șef al României, președintele Iohannis, în anul 2023, suntem extrem de departe de ceea ce înseamnă, chiar și parțial, România educată.
Un stat eșuat nu înseamnă un stat în incapacitate de plată, ci, așa cum e în cazul nostru, un stat care nu mai reușește să ofere o educație solidă cetățenilor, un sistem sanitar acceptabil și o domnie incontestabilă a legii în fața fărădelegii.
Subiectul zilei, fără doar și poate, sunt imaginile oribile surprinse într-o școală din România, în care o profesoară este umilită cumplit de către niște elevi de 13 ani. Dintre toate grozăviile văzute în filmare, pe mine m-au surprins cel mai tare apatia și resemnarea profesoarei. Părea suferindă de sindromul Stockholm. Acolo era un adult, care putea lua oricând atitudine într-un mod profesoral, proactiv, imperativ. Acolo nu era un om resemnat, cu voința distrusă. Acolo nu era un om prins de către niște criminali, ținut într-un subsol și abuzat ani de zile. Era un om care trebuia să ofere educație unor copii. Unor copii care, cu siguranță, la alte ore nu făceau așa ceva. Mă întreb: de ce nu a reacționat doamna profesoară? Poate a considerat totul o joacă de copii, nu știu.
Ce știu însă este că această situație este o alegorie perfectă pentru starea actuală din România. Cei doi elevi sunt exact precum Nicu și Marcel, loazele unei clase, care habar nu prea au a scrie și a citi decent, precum Nicu, sau habar nu au unde a fost școala până pe la 30 de ani, ca Marcel. Cei doi batjocoresc o Românie abulică, lipsită de reacție, trecând pe bandă rulantă legi împotriva cărora acum 6 ani românii au ieșit în stradă. Cineva spunea odată că visul oricărui pușcăriaș este să rescrie Codul penal. Ei bine, doamna Vicol, președintele Comisiei juridice, scrie amendamente care să îi dezincrimineze soțul. Frumos, nu?
Vă mulțumesc. Domnule Muncaciu, vă rog.
## Bună dimineața!
Declarația mea se referă la Organizația Mondială a Sănătății.
Organizația Mondială a Sănătății nu mai este organizația pe care noi am cunoscut-o în secolul XX și la începutul secolului XXI.
Înainte erau 194 de state semnatare care contribuiau la această organizație. Astăzi, interesele particulare domină finanțarea Organizației Mondiale a Sănătății și vă aduc aminte că Bill & Melinda Gates Foundation contribuie cu 782 de milioane de dolari, în timp ce statul american abia depășește 200 de milioane.
Care este consecința acestui lucru? Interese particulare, interese private au început să domine Organizația Mondială a Sănătății, astfel că în acest moment ne confruntăm cu situația în care această organizație începe să inițieze guvernanța mondială.
La ce mă refer? Au început să stabilească ce medicamente se fabrică și ce medicamente nu se fabrică. Au început să stabilească protocoale, au început să intervină între relația medic–pacient.
Și vă dau un simplu exemplu. Este vorba despre Pandemic Treaty, adică un tratat care este negociat la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății de către 194 de birocrați din statele respective și care are niște prevederi prin care, dacă va fi trecut anul viitor în lege, acest tratat va fi law abiding, adică va fi obligatoriu pentru toate statele, iar statele care nu se supun clauzelor acestui tratat vor fi sancționate de către organizații internaționale. Și aici mă refer la Banca Mondială, la IMF, la WTO, adică va fi o pedeapsă pentru statele care, deși au semnat, nu se supun.
Și vă dau câteva exemple.
Vă mulțumesc. Domnul Lasca.
Mulțumesc.
„Orașele de 15 minute – «sclavia modernă» oferită prin intermediul «mărului otrăvit» PNRR”
Dragi români,
În urmă cu o săptămână, pe ordinea de zi din Camera Deputaților s-a aflat proiectul de lege PL-x 47/2023, Legea mobilității urbane durabile, sau, mai corect spus, „orașele de 15 minute”, unul dintre obiectivele globaliștilor pentru implementarea „Agendei 2030”.
Proiectul a trecut de Senat fără niciun fel de emoții, fiind votat de toți colegii de la PNL, PSD, UDMR, iar AUR s-a abținut de la vot.
Legea nu doar că încalcă drepturile fundamentale, precum dreptul la liberă circulație, ci creează cadrul perfect pentru implementarea „orașelor de 15 minute”, a țarcurilor moderne, a lagărelor digitale, așa cum se menționează chiar în expunerea de motive.
În spatele unor termeni precum „mobilitatea cu emisii zero în transportul rutier”, „comunități sustenabile”, „orașe sigure și reziliente” sau „soluții digitale și ecologice de transport” se ascund restricții de circulație, descurajarea deținerii unui autoturism propriu, eliminarea mașinilor cu motoare clasice și înlocuirea lor cu mașinile electrice.
Astfel se încearcă instaurarea controlului total asupra modului în care ne deplasăm în orașe, dar și asupra spațiului de locuit și a numărului de rezidenți la hectar pentru obținerea aglomerărilor urbane.
Toate acestea sunt obiective asumate prin PNRR, mărul otrăvit care ne este servit de Guvern, ca singură șansă pentru redresarea României.
Pentru cele 29 de miliarde de euro care ar trebui să ajungă în România prin PNRR, dintre care jumătate sunt împrumuturi, ne pierdem independența energetică, alimentară, suveranitatea și acum vor să ne oblige să acceptăm și sclavia modernă, mascată în utopia „orașelor de 15 minute”.
Domnule deputat Mircia Chelaru, vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,
Suntem în Săptămâna Patimilor și ar fi trebuit să fi fost aici un cuvânt aducător de mulțumire Domnului Nostru pentru ceea ce a oferit umanității, prin jertfa Sa – bunătate, pace și omenie.
Doar că, vezi Doamne, în aceste vremuri destul de obscure, destul de întristate și pline de griji, mai apare, așa, câte o provocare totalmente nefolositoare și una dintre acestea se petrece chiar astăzi, undeva la Carei, ultima bornă a frontierei noastre de Apus, bornă pusă cu sângele a peste 380.000 de ostași români, bornă care consfințește suveranitatea și autoritatea statului român într-o teritorialitate recunoscută internațional.
Doar că astăzi, Președinta Ungariei, doamna Katalin Novák, s-a găsit să facă o vizită cât se poate de neprotocolară, fapt pentru care, ca să nu plece cu mâna goală din România, îi transmit o scrisoare, deocamdată deschisă, dar i-o trimitem și fizic.
Stimată doamnă Katalin Novák,
„Stimată doamnă”, pentru că sunteți totuși o doamnă și vă tratez ca atare.
Vă adresez aceste rânduri în deplin respect pentru înalta demnitate pe care o dețineți în țara dumneavoastră.
Vă respect toate drepturile de care se bucură orice cetățean european, inclusiv cel al liberei și neîngrăditei circulații, pentru că sunteți în Schengen.
Vă respect, de asemenea, libertatea de a vă programa timpul liber și vizitele private după cum doriți, după cum vă e pofta inimii.
Dar, stimată doamnă Președinte oficial al Republicii Ungare, nu pot să fiu de acord cu folosirea acestor drepturi și libertăți într-un mod cu totul lipsit de eleganță și respect față de cutumele de bun-simț diplomatic care sunt acceptate de statele comunității europene. Constat că recidivați nonșalant. Mergeți pe cărările bătătorite de înaintașul dumneavoastră, Sólyóm László, care, tot așa, o lua într-un pelerinaj prin Transilvania, în aceeași Săptămână Mare a anului 2007.
Încercați să finalizați, domnule deputat.
...prin prezența dumneavoastră prezidențială, enclavizarea conștiinței unei comunități oneste și valoroase, trăitoare pe teritoriul României prietene, și nici pe aceia care sfidează spiritul românesc.
Cu aceste cuvinte, vă doresc o ședere scurtă, la care adaug gânduri de pace și smerenie creștinească, atât de prețuite în aceste zile de rugăciune ale Postului Sfântului Paște Ortodox Românesc.
Cu deferență protocolară, al dumneavoastră, general profesor doctor Mircia Chelaru, deputat în Parlamentul României, din Grupul Alianța pentru Unirea Românilor. Mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Domnule Nicolae Roman, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Din ciclul pe care dumneavoastră îl cunoașteți, „Puterea noastră ca români”, astăzi declarația mea politică are o întrebare: „Cât de speciale sunt pensiile speciale ale militarilor?”
De mai mult timp, presa atacă fără jenă militarii activi, rezerviștii și pensionarii militari.
Atacurile, deși nu sunt justificate, sunt concertate și se referă în mod deosebit la veniturile și pensiile acestora. Sunt foarte rare cazurile în care aceeași presă critică amintește numeroasele și dificilele privațiuni și renunțări la care sunt supuși militarii, dar și familiile acestora, sau cauzele care au generat aceste stări.
De toate aceste situații sunt găsiți vinovați doar militarii, fără ca, din obediență, autorii să aibă curajul de a-i indica pe adevărații vinovați – decidentul strategic și clasa politică.
Nimeni nu se întreabă ce activități pot desfășura acești disponibilizați, unde, în ce domeniu de activitate este utilă experiența lor.
Militarii disponibilizați nu sunt agreați în colective noi de muncă, pentru că sunt adepții respectării legii și a rigorilor sociale, manifestă exigență și corectitudine.
Locurile de muncă pe care le găsesc sunt, de cele mai multe ori, sub nivelul calificării lor, al expertizei și poziției lor sociale.
Revenind la problema „pensiilor speciale” ale militarilor, cred că noi, clasa politică actuală, prin comisiile de specialitate, ar trebui să gândim un set de măsuri care să reducă semnificativ aceste noi privațiuni, să pună calitatea de militar la același nivel cu ocupațiile civile, redarea drepturilor existente la nivelul anului în care cu toții strigați din rărunchi: „Armata e cu noi!”
Vă mulțumesc. Doamna deputat Anamaria Gavrilă.
## **Doamna Anamaria Gavrilă:**
Bună dimineața!
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Doamna Raluca Turcan de la PNL s-a gândit să aresteze medical oamenii la domiciliu dacă își cer concedii medicale.
Ne vine să ne facem o cruce
și ne întrebăm dacă unii dintre PNL-iști, USR-iști și domnul Arafat au rămas prinși în timp, în așa-zisa pandemie.
Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual a reacționat într-un mod extraordinar și a spus, citez: „Nu vom mai verifica pe nimeni la domiciliu, pe criterii medicale! Este imoral, ilegal și neconstituțional.”
Wow! Românii se trezesc și au început să spună „nu” acestor incapabili care s-au numit politic unii pe alții miniștri, secretari de stat, președinți de instituții naționale.
Românii nu au uitat cât de batjocoriți au fost în așa-zisa pandemie – ne-au interzis să mergem la biserică, ne-au batjocorit morții, ne-au spus că rudele noastre care vin din străinătate trebuie să fie arestate medical la domiciliu și au împrumutat țara până au îngenuncheat-o!
Astfel, datoria României a ajuns la 50% din produsul intern brut și a trecut de 150 de miliarde de euro.
Și din acest motiv doamna Turcan a venit cu ideea aceasta minunată, să spunem așa, de a nu mai plăti concediile medicale din bugetul statului sau să le reducă semnificativ prin a-i speria pe oameni.
Însă ce ne-a băgat în datorii nu sunt nici pensiile și nici salariile bugetarilor. Ne-ar fi foarte ușor să spunem asta.
Cine ne-a băgat în datorii sunt politicienii: 120 de milioane de doze de vaccin, la o populație de maximum 20 de milioane de oameni, achizițiile publice din pandemie, cu așazisele măști și izolete, prin care politicienii își făceau și ei bani, intermedierile de contracte cu statul, prin care se sustrag bani care, de altfel, ar fi parte a bugetului de stat, sau privatizările companiilor de stat, unde furtul este acoperit de secretizarea contractelor de vânzare-cumpărare, cum este cel de la Mintia. Dacă nu am avea acest furt, unde politicienii se pare că sunt tot timpul în mijlocul afacerilor, poate am avea și taxe mici pe muncă și am avea și pensii decente.
Vă mulțumesc. Domnul Ichim.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Dragi români,
Declarația mea de astăzi se intitulează „Fondurile europene sunt oportunitatea de modernizare pentru România”.
De 16 ani, de când România face parte din Uniunea Europeană, absorbția fondurilor europene ar fi trebuit să fie instrumentul de bază pentru modernizarea țării, pentru profesionalizarea resurselor umane și pentru dezvoltarea comunităților locale, care să aibă ca rezultat îmbunătățirea vieții românilor. Însă timpul a demonstrat că rata de absorbție este mult mai mică decât fondurile disponibile, chiar dacă în ultimii 10 ani România a atras aproximativ 55 de miliarde de euro din fondurile europene nerambursabile.
În următorii 7 ani, România are acces la aproximativ 90 de miliarde de euro fonduri europene. Din aceștia, 29 de miliarde din PNRR, 52 de miliarde fonduri de coeziune și agricole și 10 miliarde rămase necheltuite din exercițiul financiar 2014–2020, pe care îi mai putem cheltui până la finalul anului 2023.
Cel mai îngrijorător este faptul că din PNRR nu am reușit să absorbim nici măcar 2% până acum, așa cum regăsim chiar pe site-ul ministerului de resort, chiar dacă suntem în al treilea an de program. Toate aceste resurse financiare ar trebui să se regăsească ca investiții în infrastructură, în modernizarea sistemului de sănătate, în agricultură și educație. Cei mai mulți bani din PNRR sunt alocați pentru adoptarea și implementarea unor măsuri de reformă a instituțiilor statului și a bunei guvernări. Or, tocmai acest lucru evită actuala coaliție să îl facă. Reforma structurală înseamnă modernizare și adaptare la contextul actual, înseamnă renunțarea la vechile metehne ale politicii, la suprabirocrație, dar mai ales la incompetența numită pe criterii politice.
Vă mulțumesc. Domnul Daniel-Liviu Toda.
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Săptămâna trecută am vorbit de la acest microfon despre nevoia de a avea o justiție sănătoasă. Din păcate, astăzi, trebuie să abordez iarăși acest subiect.
Guvernele PSD au atacat constant justiția. Acesta e un truism. Dar haideți să ne amintim cine era ministrul justiției când Codul penal și Codul de procedură penală erau adoptate de Parlament! Tocmai actualul ministru care lucrează la repararea lor, Cătălin Predoiu.
Știm cu toții cât de politizată e și cum lucrează actuala Curte Constituțională. Totuși, experții în drept penal au explicat demult că prescripția specială constatată a fi neconformă cu Legea fundamentală de către CCR era o inepție juridică. Iar din cauza acestui text de lege, conceput parcă să inducă în eroare procurorii și să salveze infractorii, s-au închis dosare celebre.
Acum câteva zile a scăpat, pentru acest motiv, rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu. Prejudiciul creat Ministerului Educației prin fapta acestuia depășește 10 milioane de euro. Ieri, Elena Udrea.
Tot prescripția a pus capăt și dosarului Hexi Pharma. Nelu Iordache, Bogdan Olteanu, Dorin Cocoș sau Mihai Chirica s-au bucurat și ei de binefacerile unui Cod penal prost scris.
Nu doar politicieni sau afaceriști corupți au fost salvați de prescripție. Infractori mărunți, dar care au distrus vieți ori și-au înșelat partenerii de afaceri au scăpat basma curată.
Iar acum chemăm tocmai piromanul să stingă focul. Domnul Predoiu, care urla isteric zilele trecute în Parlament, când i se punea în față oglinda. Domnul Predoiu, care propunea un prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu. Ministrul justiției din coaliția care nu a mai fixat un prag valoric mic, decent, pentru abuzul în serviciu, așa cum cerea Curtea Constituțională. O nouă șmecherie care va permite, peste câțiva ani, altor inculpați să scape basma curată.
Vă mulțumesc. Domnul Focșa a plecat? A plecat. Dragoș-Cătălin Teniță, vă rog.
Bună ziua, domnule președinte! Bună ziua, stimați colegi!
Acum câteva zile, în vreme ce Republica Populară Chineză desfășura exerciții militare navale și aeriene de amploare, simulând încercuirea și invadarea Taiwanului, am fost uimit să citesc afirmațiile Președintelui Franței, Emmanuel Macron, făcute pe 9 aprilie. Este vorba, în principal, de afirmația sa că Europa ar trebui să evite să fie „prinsă în conflicte care nu sunt ale noastre”, o referire clară la escaladarea tensiunilor din strâmtoarea Taiwan.
În contextul în care Beijingul își intensifică exercițiile militare în Marea Chinei de Sud și își manifestă în continuare sprijinul pentru agresiunea rusă în Ucraina, acesta este cel mai prost moment posibil pentru a transmite un semnal de indiferență cu privire la Taiwan. Aceste comentarii nu numai că nu țin cont de locul vital al Taiwanului în economia globală,
ci subminează angajamentul de decenii al comunității internaționale de a menține pacea în strâmtoarea Taiwan.
Istoria este un judecător aspru al eforturilor din trecut de a împăca regimurile autoritare și totalitare.
Să ne gândim ce s-a întâmplat la München înainte de Al Doilea Război Mondial. Să ne întrebăm dacă nu cumva statele Europei nu au partea lor de responsabilitate în invazia Ucrainei, dat fiind faptul că nu au acționat decisiv după ce au devenit clare pretențiile expansionist-criminale ale regimului de la Kremlin, mai ales după invazia Crimeei, în 2014.
Vă întreb ceva.
Ce s-ar fi întâmplat dacă Statele Unite ar fi apelat la aceeași retorică pe care o favorizează acum Președintele Franței, după Cel de-Al Doilea Război Mondial? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi zis că nu trebuie să se implice într-un conflict care nu este al lor, este între Uniunea Sovietică și statele Europei Vestice?
Vă mulțumesc. Domnul Focșa.
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „O nouă sfidare a autorităților de la Kiev la adresa României”.
Stimați colegi,
Stimate colege,
Din păcate, autoritățile de la Kiev una zic și alta fac, continuând politica de asimilare forțată și distrugere a identității naționale a românilor din regiunile românești pierdute în urma Pactului Ribbentrop–Molotov, pact nedenunțat nici până în ziua de astăzi de autoritățile de la București. Așa că, după ce au distrus învățământul în limba română, după ce șicanează instituțional, și nu numai, puținii și curajoșii preoți români, după ce au sfidat toate tratatele internaționale în vigoare, adâncind canalul Bîstroe, acum a venit rândul încercării de a șterge amintirea masacrului de la Fântâna Albă, din tragica zi de Paște, 1 aprilie 1941.
Anul acesta am fost prezent acolo și am văzut cu ochii mei cât de ostentativ autoritățile regionale și locale au sechestrat această sărbătoare de comemorare, determinând preoții, împreună cu localnicii din comunele învecinate Cernăuțiului, să se mute în pădure, unde a fost așezată prima cruce, peste o groapă comună, în 1991 inaugurată, pe 1 aprilie.
Așa că autoritățile de la Kiev au permis cu mare greutate comemorarea masacrului făcut de trupele NKVD-ului, iar comunitatea românească din Bucovina de Nord, membri ai corpului diplomatic și preoți au dorit să comemoreze memoria miilor de români uciși cu sânge rece în acel tragic 1 aprilie.
După cum vă spuneam, ceremonia nu s-a putut ține civilizat și respectuos la adresa comunității românești din Ucraina. Autoritățile ucrainene au înlăturat steagul României de lângă steagul Ucrainei și au desfășurat un simulacru de comemorare în limba ucraineană, cu preoți ucraineni, astfel încât românii prezenți la fața locului s-au văzut nevoiți, după cum vă spuneam, să desfășoare ceremonia religioasă și ceremonia civilă comemorativă într-un alt loc, în apropierea uneia dintre cele cinci gropi comune în care au fost îngropați români, victime ale trupelor sovietice.
## **Domnul Ciprian-Constantin Șerban:**
## Vă mulțumesc.
Au mai depus declarații în scris, din partea Grupului parlamentar al PSD: domnul deputat Radu-Marcel Tuhuț, Marian-Iulian Rasaliu, Eugen Bejinariu, Georgeta-Carmen Holban, Ioan Vulpescu, Romeo-Daniel Lungu, Ioan Mang, Nicu Niță, Romulus-Marius Damian, Ștefan Mușoiu, Adrian Alda, Vasilică Toma, Oana-Gianina Bulai, Vasile Cîtea, Silviu Nicu Macovei, Daniela Oteșanu, Cristina-Elena Dinu, FlorianClaudiu Neaga, Mirela Furtună, Daniel-Florin Ghiță.
Din partea Grupului parlamentar al PNL: Sorin Năcuță, Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Alexandru Popa, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Iulian-Alexandru Muraru,
George Șișcu, Dumitru Rujan, Cristina Burciu, Ioan Balan, Elena Hărătău, Angelica Fădor, Maria Stoian, Ervin Molnar, George-Cătălin Stângă.
Din partea Grupului parlamentar al USR: domnul deputat Ion-Marian Lazăr, Ștefan-Iulian Lőrincz, Pollyanna Hangan, Denisa-Elena Neagu.
Din partea Grupului parlamentar AUR: Lilian Scripnic, Silviu-Titus Păunescu, Radu-Vicențiu Grădinaru, Raisa Enachi.
Din partea Grupului parlamentar al UDMR: Rozália Biró. Din partea neafiliaților: Vasile Nagy și Bogdan-Alexandru Bola.
Declar ședința închisă.
Vă mulțumesc.
„Programele de sprijin pentru fermieri, lansate de PSD, oferă noi oportunități investiționale și la câmpie, și la munte”
Toate programele de sprijin pentru fermieri, inițiate de către PSD, își dovedesc utilitatea. Indiferent că acestea vizează zonele întinse de câmpie, acolo unde dezvoltarea culturilor este fundamentală, sau pe cele montane, care, aparent, oferă mai puține oportunități ocupaționale, generatoare de profituri consistente, noi ne angajăm să le îmbunătățim constant, astfel încât să răspundă cât mai prompt tuturor nevoilor întreprinzătorilor din toate categoriile.
Și nu este vorba doar despre simpla mea apreciere legată de utilitatea și importanța acestor programe, ci ea este completată de datele operative, prelucrate de Ministerul Agriculturii, care vin și îmi confirmă spusele.
Unul dintre programele cele mai de succes este cel destinat creșterii producției autohtone de roșii. Pentru Programul „Tomata” de anul acesta s-au înscris cu 20% mai mulți fermieri față de 2022. Și mai îmbucurător este faptul că numărul fermierilor tineri care îl accesează în 2023 este de șase ori mai mare decât în 2019. Iar acest lucru denotă creșterea atât a popularității lui, cât și a încrederii fermierilor tineri într-o astfel de afacere, precum și apetența tuturor românilor pentru legumele autohtone, mult mai gustoase și sănătoase în raport cu cele provenite din importuri.
Sunt convins că de același boom de atractivitate se vor bucura, în scurt timp, și programele lansate pentru instituirea centrelor de colectare-prelucrare lapte, pentru înființarea de centre de colectare-prelucrare fructe de pădure și ciuperci și cel destinat pentru întemeierea stânelor montane.
## „Sănătate pentru toți!”
La 7 aprilie, în fiecare an, se celebrează Ziua mondială a sănătății, fiind data la care a intrat în vigoare Convenția Organizației Mondiale a Sănătății, tratatul internațional care recunoștea că sănătatea nu este doar un drept fundamental al omului, ci și un drept fundamental pentru pace și securitate. Anul acesta, pe 7 aprilie, Organizația Mondială a Sănătății a sărbătorit cea de-a 75-a aniversare.
Organizația Mondială a Sănătății, OMS, este o instituție specializată a Națiunilor Unite care a fost creată la 22 iulie 1946, cu sediul la Geneva, având în prezent 193 de state membre și reprezentanțe în 147 de țări. Aceasta oferă suport tehnic țărilor membre, monitorizează și evaluează starea de sănătate, abordând cele mai complexe provocări ale stării de sănătate a populației în secolul 21.
În 1948, cu prilejul primei întruniri globale dedicate sănătății, s-a hotărât aniversarea la 7 aprilie a Zilei mondiale a sănătății, zi marcată pentru prima dată în 1950. În ultimele
7 decenii și jumătate s-au înregistrat progrese extraordinare în protejarea oamenilor în fața bolilor și a distrugerilor, prin eradicarea variolei, reducerea incidenței poliomielitei cu 99%, imunizarea copiilor, scăderea mortalității materne și îmbunătățirea sănătății și bunăstării pentru alte milioane.
În anul 2023, tema aleasă este „Sănătate pentru toți”, iar printre mesajele-cheie transmise trebuie amintite următoarele: 30% din populația globală nu are acces la serviciile de sănătate esențiale; aproape două miliarde de oameni se confruntă cu cheltuieli de sănătate catastrofale sau împovărătoare, cu inegalități semnificative care îi afectează pe cei din mediile cele mai vulnerabile; acoperirea universală de sănătate (UHC) oferă protecție financiară și acces la servicii esențiale de calitate, scoate oamenii din sărăcie, promovează bunăstarea familiilor și comunităților, protejează împotriva crizelor de sănătate publică și ne aduce mai aproape de obiectivul ≠HealthForAll.
„Petre «Catastrofă» Daea trebuie să plece de urgență!”
Din cauza Guvernului, fermierii români sunt la coada clasamentului când vine vorba despre despăgubiri primite de la Comisia Europeană. Este inadmisibil ca fermierilor noștri să le fie alocată cea mai mică sumă, de 10 milioane de euro, față de cele alocate fermierilor din Polonia (29,5 milioane euro) și Bulgaria (16,7 milioane euro), în condițiile în care pierderea suportată de fermieri este de 100 euro pentru fiecare tonă de grâu.
Pentru aceste motive, Forța Dreptei cere demiterea urgentă a ministrului „Catastrofă”, Petre Daea, care duce în faliment zeci de mii de fermieri români. De asemenea, solicităm nominalizarea unei persoane care să aibă tangență cu realitatea, să o înțeleagă și să se preocupe în mod serios de problemele din agricultură. Butaforia și circul din fruntea Ministerului Agriculturii trebuie să ia sfârșit, pentru că dăunează grav tuturor fermierilor din România. Totodată, actualul ministru nu a înregistrat niciun fel de progres în creșterea suprafeței irigabile, fapt care va pune în pericol și recolta din acest an. În ceea ce privește anul trecut, despăgubirile pentru secetă sunt un mare eșec. Din cele 365 de milioane de lei trâmbițate în toamnă, doar o mică parte au ajuns la fermieri pentru cele 250.000 de hectare afectate.
Aceasta s-a petrecut din cauza modului de calcul greșit al despăgubirilor și a tertipurilor prin care procesele-verbale au fost manipulate pentru a-i favoriza poate pe anumiți beneficiari. Pentru a înțelege mai bine: pentru cele 1,27 milioane hectare afectate de secetă, cultivate în primăvara anului 2022, s-au alocat abia 300 milioane lei (aprox. 250 lei/ha), în condițiile în care cheltuielile pentru un hectar anul acesta vor fi de 5.500-6.000 lei.
„Nu putem avea o educație de calitate dacă profesorii nu sunt respectați!”
Respectul meu pentru profesori este nemărginit, întrucât ei m-au format în viață și formează generațiile viitoare. Am realizat cu toții lucruri minunate în viață pentru că pe profesorii noștri îi consideram niște modele demne de urmat. Profesorii te învață, sunt mentori, prieteni, parteneri în formarea generațiilor pentru viață și viitor. Însă nu poți avea o educație de calitate dacă profesorii nu sunt respectați!
În ultimele zile am fost cu toții șocați de evenimentele petrecute în școli. O profesoară de la un liceu din București a fost înjunghiată de un elev. În Prahova, o profesoară a fost batjocorită de elevii ei în sala de clasă. Sunt situații revoltătoare, care aduc în discuție, pe de o parte, siguranța în școli, iar, pe de altă parte, autoritatea profesorilor.
Sunt mamă, dar nu sunt genul acela de mamă stresată de note, pentru că am știut de la bun început că fiecare copil își găsește drumul lui dacă e iubit și respectat și că treaba mea de părinte este de a-l sprijini să ajungă ceea ce el își dorește. Am fost de multe ori revoltată de orele lungi și temele stufoase care îi răpeau timp, de ghiozdanele grele și încărcate cu tot felul de culegeri, cărți și caiete.
Întotdeauna am ținut să îi amintesc un lucru: fiecare profesor trebuie respectat pentru munca pe care o depune, pentru că ei sunt adevărații șlefuitori ai viitorului acestei țări.
Sunt multe de spus despre felul în care copiilor le este insuflat respectul față de muncă și față de cei din jur. Dar totul pornește de la valorile morale pe care le insuflăm copiilor noștri.
„Traiul românilor – a trăi sau a supraviețui? Necesitatea măsurilor sociale”
Cifrele nu mint niciodată. Raportul trimestrului IV din 2022 arată negru pe alb: veniturile totale medii lunare au fost în trimestrul IV 2022, în termeni nominali, 6.634 lei pe o gospodărie și 2.648 lei pe persoană. Pe de altă parte, cheltuielile totale ale populației au fost în trimestrul IV 2022, în medie, de 5.842 lei lunar pe o gospodărie (2.332 lei pe persoană) și au reprezentat 88,1% din nivelul veniturilor totale.
Cifrele prezentate arată o realitate dură pentru majoritatea populației din România – veniturile medii lunare abia reușesc să acopere cheltuielile totale ale populației, ceea ce duce la o situație de vulnerabilitate și nevoie de sprijin din partea Guvernului.
Într-un astfel de context, măsurile luate de PSD în timpul guvernării sunt cu atât mai importante și necesare. Aceste măsuri au fost menite să ofere sprijin financiar și asistență pentru românii care se confruntă cu dificultăți în acest context.
Principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul (62,7%) și transferurile către administrația publică și privată și către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor (31,1%).
PSD a anticipat și tratat principala direcție în care pleacă banii românilor: plafonarea prețurilor la energie și oferirea voucherelor de ajutor au minimizat pe cât de mult posibil cheltuielile și au reușit să combată efectele crizelor care bântuie deasupra economiei românești.
De asemenea, Partidul Social Democrat este promotorul unei piețe a asigurărilor reglementate corespunzător și care să nu aibă alt interes în afară de siguranța românilor.
„Asigurarea viitorului copiilor care suferă de afecțiuni din spectrul autist”
Ziua internațională de conștientizare a autismului, aniversată recent, este un bun prilej pentru a atrage atenția asupra necesității unor modificări ale legislației specifice, având în vedere lacunele existente în prezent în ceea ce privește asigurarea viitorului copiilor care suferă de afecțiuni din spectrul autist.
În momentul de față, vocile publice de pe segmentul autismului militează doar pentru condiții ce țin de prezent: decontare terapii, incluziune în sistemul de învățământ etc. Potrivit unor informații, în ultimii 10 ani aproape s-a triplat numărul copiilor cu autism în România. Atât centrele de terapie gratuită, cât și terapeuții, inclusiv cei privați, nu fac față numărului mare de copii care suferă de această afecțiune. Cea mai stringentă problemă a părinților acestor copii diagnosticați cu autism este lipsa locurilor de tratament.
Puține dintre centrele specializate existente în prezent în țară dispun de specialiști cu bună pregătire în spectrul autism.
În aceste condiții, părinții sunt trimiși de la un centru la altul, deoarece locurile sunt insuficiente, iar evoluția afecțiunii se poate înrăutăți până când se eliberează vreun loc.
Ministerul Sănătății are o datorie de onoare de a sprijini eforturile părinților copiilor bolnavi de aceste afecțiuni rare, deoarece orice acțiune derulată în perioada incipientă va putea avea drept consecință ameliorarea stării de sănătate a micuților.
În aceste condiții, trebuie luată în considerare înființarea centrelor de îngrijire permanentă, care pot fi susținute financiar din diverse surse de finanțare: donații, fonduri europene, în care copiii autiști să poată primi îngrijirile necesare (diverse forme de terapie), dar în care să poată avea și activități ocupaționale.
„Sărbători Pascale fericite tuturor!”
Ne aflăm în Săptămâna Patimilor, zile care preced Învierea lui Iisus, zile cu o încărcătură sufletească puternică. Sper ca în aceste zile să aveți parte de liniște sufletească, de momente de întregire a familiei și clipe minunate alături de toți cei dragi vouă.
În fața lui Dumnezeu nu suntem caracterizați după culoarea politică sau orice alte criterii și îmi doresc ca și noi înșine în această săptămână să uităm de aceste aspecte și să oferim celor din jurul nostru doar bunătate.
Îmi doresc ca de această mare sărbătoare a Învierii Domnului toți românii de pretutindeni să calce pragul caselor părintești și să fie alături de familiile lor, să se bucure împreună de toată iubirea pe care o emană Învierea lui Iisus Hristos.
Așa cum am făcut de mic copil, o să fiu alături de cărășenii mei la Înviere, în Teregova, printre oamenii alături de care am crescut și alături de familie.
Vă doresc tuturor Paște fericit și liniștit în sânul familiei!
„PSD se opune cu fermitate scăderii salariilor românilor”
Partidul Social Democrat se opune categoric oricăror propuneri de revizuire a salariilor din sistemul bugetar, avansate de anumiți parteneri din coaliția de guvernare. În realitate, revizuirea înseamnă reducerea sau diminuarea veniturilor angajaților din sistemul de stat, iar formațiunea noastră nu poate fi de acord cu o astfel de măsură.
Pe de altă parte, suntem de acord cu nevoia imperioasă de diminuare a cheltuielilor bugetare, însă acest demers trebuie realizat fără afectarea salariilor, mai ales în această perioadă extrem de dificilă, cu crize succesive, ce au condus la scăderea puterii de cumpărare și evoluția ascendentă a inflației.
În aceste condiții, PSD va propune în cadrul discuțiilor din coaliție aferente subiectului eliminarea acestei soluții din strategia fiscal bugetară pe termen scurt și mediu. În caz contrar, am asista la o nedorită discreditare a deciziilor bune și necesare adoptate până în prezent în favoarea românilor de către coaliția care susține Guvernul României.
Ajustarea cheltuielilor publice este un proiect necesar României, însă PSD consideră că un asemenea obiectiv de mare importanță nu se poate aplica prin hotărâri politice care impun scăderea salariilor.
După cum am mai subliniat, Partidul Social Democrat a intrat la guvernare într-o perioadă foarte grea pentru români și România, după ce, anterior, celelalte formațiuni politice și-au dovedit ineficiența în a promova fapte palpabile favorabile oamenilor și mediului de afaceri.
Intrarea PSD la guvernare a însemnat stabilitate, predictibilitate, acțiuni pozitive și măsuri concrete pentru ușurarea vieții de zi cu zi a populației și revenirea economicosocială a țării.
„România – destinație turistică necunoscută!” Constatând frumusețile inestimabile ale țării noastre, papa Ioan Paul al II-lea avea să afirme că România este „grădina Maicii Domnului”.
Ce altă metaforă mai frumoasă poate să descrie bogățiile naturale, culturale și istorice ale spațiului carpato-danubianopontic? Cel alt îndemn ne mai trebuie pentru a ne mobiliza și a arăta lumii ce țară frumoasă avem?
În zilele noastre, promovarea acestor bogății la nivel național și internațional trebuie făcută, în mod consistent și susținut, atât de către autoritățile administrației publice locale, de către antreprenori și locuitori, cât și de către autoritățile centrale. Puțini europeni cunosc destinațiile turistice remarcabile de la malul Dunării sau din munții Carpați, farmecul agroturismului românesc, bogăția gastronomică românească sau frumusețea apei și a nisipului Mării Negre.
Cel mai puternic promotor al frumuseților României a fost și este actualul rege al Marii Britanii, Charles al III-lea, îndrăgostit nebunește de plaiurile românești și care personal a prezentat lumii întregi „Wild Carpathia” – o țară frumoasă, cu sălbăticie și oameni ospitalieri. Puțini europeni știu că Băile Herculane sau cele de la Geoagiu datează încă din epoca romană și că dacii le exploatau încă din Antichitate. Puțini știu și că Brâncuși este fiul plaiurilor românești. Or, faptul că România nu este atât de bine cunoscută la nivel internațional trebuie să ne determine să avem o politică solidă și susținută pentru a o promova.
Promovarea României la nivel internațional poate să sprijine activitățile economice din domeniul turismului național. Anii trecuți, un număr important de români și-au petrecut vacanțele în afara frontierelor, ceea ce nu poate decât să ne bucure, pentru că românii au oportunitatea să viziteze altă țări. Însă, din păcate, mult prea puțini turiști străini au ales România ca destinație turistică, nu pentru că noi, românii, nu avem ce oferi, ci pentru că turiștii străini cunosc prea puțin despre țara noastră. Fiecare destinație turistică din România poate să concureze cu oricare altă destinație turistică din străinătate.
„Restructurarea cheltuielilor bugetare nu va afecta salariile, locurile de muncă sau investițiile”
Finanțele unui stat sunt o treabă extrem de serioasă, gestionarea lor trebuie obligatoriu să fie făcută cu cea mai mare responsabilitate și chibzuință. În ultima perioadă, pe toate posturile de televiziune se discută despre o mare nevoie de a face economii, deoarece actualul buget al României nu va mai face față ritmului accelerat și volumului de cheltuieli de până acum. Anumite decizii, mai mult sau mai puțin fericite, vor fi luate în această chestiune, de aceea avem nevoie de o privire de ansamblu și o analiză realistă asupra sectoarelor finanțate de la bugetul statului. Lucrul cu care vreau să fiu foarte clar din capul locului este că Guvernul nu are intenția să reducă nici salariile angajaților din sistemul bugetar, nici locurile de muncă ale angajaților la stat, o astfel de discuție neavând loc în cadrul Partidului Național Liberal și nici în cadrul coaliției de guvernare.
Premierul liberal, domnul Nicolae Ciucă, a fost foarte clar în această chestiune. Reducerea cheltuielilor bugetare nu se va face pe seama salariilor și a investițiilor, fie ele prin Planul național de redresare și reziliență, fie prin fondurile naționale. Orice intervenție care aduce atingere investițiilor, salariilor și locurilor de muncă va afecta simțitor perspectiva de creștere economică a României, de aceea orice tăiere este imperios să nu includă aceste sectoare. Guvernul intervine acum pentru a nu fi nevoit să intervină pe final de an, când țintele de deficit vor fi mai greu de atins.
Este, așadar, o măsură preventivă, prin care România încearcă să așeze finanțele publice pe coordonate sustenabile. Ministrul finanțelor, domnul Adrian Câciu, trebuie să vină în fața țării cu un plan sustenabil, care să aibă cu adevărat efectele scontate în ceea ce privește economiile de care avem nevoie pentru a ridica presiunea de pe bugetul de stat. Partidul Național Liberal este determinat să respecte angajamentele sale, dar mai ales este determinat să nu se abată de la politica sa fiscal-bugetară, caracterizată prin prudență și realism.
„Școala trebuie să fie un loc în care profesorul și elevul să meargă cu plăcere, nu cu frică!”
Cazul tentativei de omor la adresa profesoarei de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București și cel al agresiunii asupra profesoarei din Prahova au revoltat o țară întreagă. Faptele elevilor sunt incalificabile, iar aceștia, oricât ar încerca să se găsească vinovați în părinți, sistem, minister etc., trebuie să își asume întreaga responsabilitate a faptelor lor și să sufere consecințele.
Noi, cei de la Partidul Național Liberal, considerăm că aceste situații complicate trebuie gestionate printr-o abordare echilibrată, deoarece în școală toată lumea, copil și profesor, trebuie să se simtă în siguranță, nu să meargă cu frică să învețe sau să își exercite profesia. Acum, când avem legile educației pe masă, trebuie căutate soluțiile adecvate pentru a crește autoritatea profesorului și a proteja meseria de dascăl. Dar, în același timp, nu trebuie ca prin măsurile și normele pe care le legiferăm să transformăm școala într-un loc cu tendințe carcerale/corecționale. Soluția cea mai periculoasă ar fi abordarea populistă în care elevii sunt tratați _a priori_ ca niște infractori. O astfel de abordare, deși facilă, nu ar face decât să ascundă problema sub preș.
Poziția ministrului educației de a consulta specialiștii din Ministerul Afacerilor Interne și Protecția Copilului este una echilibrată și pragmatică. Este necesară implicarea instituțiilor cu atribuții, inclusiv de la Ministerul Public, respectiv a societății civile în dezbaterea și identificarea soluțiilor pentru aceste probleme, care au marcat sistemul de educație din România. Avem nevoie de un set variat de măsuri prin care să descurajăm comportamentele deviante din partea unor elevi, iar, pe de altă parte, să asigurăm un cadru adecvat de educare a tinerilor din România. Măsurile trebuie să cuprindă norme clare de gestionare a unor astfel de situații, dacă, din nefericire, se vor repeta incidentele de acest gen, dar mai ales să caute evitarea lor, prin implicarea crescută a părinților și psihologilor.
„Fără cereale ucrainene pentru consumul românilor!” România își poate asigura consumul intern de cereale din producția proprie, iar siguranța alimentară este foarte importantă pentru un stat.
Din păcate, unele măsuri adoptate la nivelul Uniunii Europene, precum și al României afectează pe termen scurt producătorii agricoli români, iar pe termen mediu și lung capacitatea României de a susține producția agricolă cerealieră.
PSD solicită Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Agriculturii să inițieze discuții diplomatice cu autoritățile din Ucraina pentru suspendarea temporară a exporturilor de cereale pe piața românească, după modelul aplicat în Polonia. Ținând cont numai de faptul că România își asigură necesarul de consum intern din producția proprie, este incorect și nu este necesar să fie vândute în intern cerealele din Ucraina.
Totodată, PSD consideră că România trebuie să fie în continuare alături de Ucraina și să asigure tranzitul cerealelor din această țară către state terțe din Uniunea Europeană și către rutele comerciale din Marea Neagră.
Dificultățile majore întâmpinate de fermierii români ca urmare a facilitării comerțului cerealelor ucrainene trebuie să fie rezolvate printr-un dialog diplomatic constructiv între cele două state. Ministerul Agriculturii din România este pregătit să asigure sprijinul tehnic reprezentanților MAE în cadrul discuțiilor diplomatice cu partea ucraineană.
Totodată, PSD propune ca România să susțină în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER) ca Regulamentul nr. 870/2022 privind regimul taxelor vamale pentru produsele ucrainene să fie aplicat diferențiat la nivelul Uniunii. Astfel, statele membre ale UE care își asigură consumul intern din producția proprie ar trebui să permită doar tranzitul cerealelor din Ucraina către statele membre care nu își pot acoperi necesarul de consum din producția proprie. O astfel de măsură ar fi cu adevărat echitabilă atât pentru fermierii ucraineni, cât și pentru fermierii din statele membre ale UE.
„Președinta Ungariei pune iar paie pe foc!”
În plin război sângeros la granițele noastre din nord și din est și în Săptămâna Mare a majorității românilor ortodocși și greco-catolici, Președinta Ungariei, Katalin Novák, tulbură iar apele româno-ungare, care sunt oricum mai tulburate ca niciodată după a doua conflagrație mondială, îndeosebi de creatorul și tutorele său politic, tot mai revanșardul și revizionistul premier Viktor Orbán.
Șefa statului ungar pune iar paie pe foc, după actele provocatoare, pline de tupeu și de fanfaronadă la care s-a dedat în cursul lunii mai 2022, când a efectuat prima vizită în străinătate, după investirea sa ca președinte al țării vecine și tot mai puțin prietene. A fost o vizită tendențioasă în Transilvania, cu opriri și participări la evenimente la ClujNapoca și Alba Iulia. A fost o vizită pe care a declarat-o ca având un caracter privat și a efectuat-o fără să înștiințeze autoritățile române și fără să le ceară acordul, conform uzanțelor internaționale.
În capitala simbolică a Transilvaniei s-a întâlnit cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, vicepremier al României, iar după această întâlnire, imitându-l pe primul premier al Ungariei postcomuniste, József Antall, și-a asumat, printr-o postare pe Facebook, calitatea de „reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceștia locuiesc, în interiorul sau în exteriorul granițelor Ungariei”.
În ziua următoare a postat pe Facebook mai multe fotografii în care este pozată făcând jogging în Parcul Central din Cluj-Napoca, urmărind să sugereze astfel că se simte ca acasă în Transilvania și că, de fapt, distincția dintre Ungaria și această provincie românească nici nu ar mai fi relevantă. Mai pe șleau, Katalin Novák a vrut să arate că nici măcar nu se mai sinchisește de vreo reacție a României, afirmând că este președintele maghiarilor de peste tot, oriunde ar trăi aceștia.
„România are nevoie de dinamizarea și reconsiderarea atractivității turistice!”
Partidul Național Liberal susține eliminarea inechității existente între angajații de la stat și cei din sistemul privat în ceea ce privește acordarea voucherelor de vacanță, fapt pentru care militează pentru corectarea acesteia. Din aceste considerente, PNL a propus un proiect legislativ prin care se dorește acordarea tichetelor pentru sectorul privat din bugetul național.
În paralel însă, este evident că avem mare nevoie de dinamizarea activității operatorilor de turism autohtoni, care, în vederea creșterii gradului de atractivitate, trebuie să aducă
o serie de îmbunătățiri în ceea ce înseamnă propunerile adresate turiștilor.
Apreciez că toți cei angrenați în industria turistică trebuie să-și diversifice ofertele, să le multiplice în mod dinamic, astfel încât să-i determine pe români să cheltuiască în țară o parte din sumele destinate vacanțelor anuale petrecute în străinătate.
Aplicarea acestui demers ar conduce automat la atragerea unor sume mai mari la bugetul de stat, din care să poată fi susținută măsura de acordare a voucherelor de vacanță pentru angajații din sistemul privat.
În prezent, de voucherele de vacanță pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern beneficiază și salariații din privat, însă în mod direct, din partea angajatorilor.
Consider că se impune o discuție constructivă pe acest subiect în coaliția de guvernare, deoarece sunt voci care susțin că decontarea acestor vouchere de vacanță pentru sistemul privat de către stat este nesustenabilă din punct de vedere financiar. Impactul bugetar al potențialei adoptări a acestei măsuri a fost calculat la aproximativ un miliard de euro pentru anul viitor, sumă care ar putea avea un efect nefast asupra bugetului național.
„Eficientizarea investițiilor din sănătate trebuie dublată de asigurarea unor resurse umane bine calificate!”
Preocuparea conducerii PSD a Ministerului Sănătății pentru eficientizarea investițiilor în sistemele de sănătate publică este constantă, materializarea acesteia fiind concretizată prin documentele programatice inițiate în ultima perioadă.
Astfel, România a adoptat anul trecut prima Strategie multianuală pentru dezvoltarea resurselor umane pentru sănătate, iar în acest an au fost publicate planurile sectoriale de acțiune pentru dezvoltarea forței de muncă în sănătate pentru perioada 2023–2030, cu asistență tehnică din partea Organizației Mondiale a Sănătății.
Cele două strategii politici publice inițiate de Ministerul Sănătății au fost considerate un model în regiune, în cadrul Forumului Global la nivel înalt în domeniul Resurselor Umane în Domeniul Sănătății, desfășurat recent la sediul OMS din Geneva.
Prin prezența prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul sănătății, țara noastră a participat la sesiunea „Educație și ocuparea forței de muncă în domeniul sănătății”, alături de SUA, India, Brazilia, Niger, Zimbabwe. Discuțiile s-au concentrat pe strategiile referitoare la mecanismele de corelare a educației din domeniul sănătății cu evoluțiile de pe piața muncii, precum și cu necesitățile actuale ale tuturor tipurilor de pacienți.
În urma discuțiilor de la Geneva, s-a stabilit că principiile Declarației de la București pentru resursa umană în sănătate, document internațional de referință semnat de 50 de state membre ale regiunii OMS Europa, vor fi puse în practică de statele membre după adoptarea rezoluției destinate acestui domeniu, în luna octombrie, în Kazahstan.
„O altă reformă necesară și urgentă: cea a instituțiilor publice!”
În cursul ultimilor doi ani am adresat mai multe întrebări și interpelări autorităților centrale care au atribuții directe în domeniul supravegherii pieței asigurărilor de răspundere civilă obligatorie. Am primit garanții scrise că nu sunt probleme, că tarifele la RCA au crescut doar temporar, că piața își va reveni și că totul va fi ca înainte. Realitatea ne-a demonstrat că două dintre cele mai mari societăți de asigurări s-au prăbușit, cu girul și concursul autorităților responsabile, iar românii trebuie să plătească prețul falimentelor.
De asemenea, am fost printre puținii parlamentari care au cerut asigurări de la Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei cu privire la riscurile potențiale determinate de liberalizarea pieței și de criza energetică provocată de agresiunea rusă din Ucraina. Mi s-a transmis că nu trebuie să am motive de îngrijorare, că prețurile la energie vor scădea, că va crește concurența în piață și toată lumea va fi fericită. Realitatea ne-a demonstrat fix contrariul, iar explozia prețurilor la energie nu a fost oprită decât prin măsuri extrem de costisitoare adoptate de Guvernul Ciucă. Un alt exemplu, dar nu ultimul, se referă la asigurările scrise pe care le-am primit de la ANSVSA că țara a scăpat de pesta porcină africană, că la noi gripa aviară este istorie și că fermierii români nu trebuie să își facă griji. Exact pe invers, la peste 5 ani de la apariția pestei porcine, sute focare sunt încă active, iar sute de ferme sunt puse pe butuci de aceste epidemii care afectează zootehnia românească.
Românii au tot mai puțină încredere în instituțiile statului român și acest lucru își găsește justificarea obiectivă în faptul că acestea nu își îndeplinesc atribuțiile prevăzute de lege și nu ocrotesc interesele românilor, care din buzunarul lor le susțin financiar, prin impozite și taxe. Ori de câte ori aceste instituții, bine plătite, nu își fac treaba, Guvernul Ciucă trebuie să găsească soluții și să repare pagubele generate de ele.
„Fermierii români, în fața colapsului”
Vineri, 7 aprilie 2023, a fost o zi marcată de o serie de proteste ale fermierilor români. Anumite surse ne informează că 7.000 de fermieri au ieșit la proteste în întreaga țară și au blocat mai multe drumuri.
În calitate de deputat de Galați, am pactizat cu cauza fermierilor și am participat personal la protestele organizate în comuna Oancea, județul Galați, la granița cu Republica Moldova. Am avut oportunitatea să interacționez direct cu fermierii și să le înțeleg durerile care i-au scos în stradă.
Aceștia și-au manifestat supărarea față de lipsa de inițiativă din partea Guvernului României, menit să-i susțină, Guvernul având, de altfel, obligația să apere interesele economice autohtone și, implicit, ale propriilor cetățeni.
Fermierii au mai reclamat și multiple șicane și tot soiul de tertipuri prin care fermierul român este împiedicat să-și vândă marfa în Portul Constanța: prețul de dumping practicat de cei care vând și cumpără cerealele ucrainene, lipsa unor despăgubiri serioase care să le asigure continuitatea culturilor din viitor, precum și lipsa unor controale de calitate aplicate după standardele europene față de cerealele provenite din Ucraina, acestea nefiind supuse aceluiași regim de control strict ca cerealele provenite din spațiul comunitar. Acestea sunt principalele motive de supărare ale fermierilor.
Proteste similare au avut loc și în Polonia, acolo unde ministrul agriculturii și-a dat demisia în semn de solidaritate cu fermierii polonezi, iar în Bulgaria ministrul agriculturii a fost prezent la proteste alături de fermieri pentru a cere despăgubiri serioase Comisiei Europene.
„Autostrada Moldovei, obiectiv strategic al PSD”
Autostrada Moldovei începe să prindă contur. După ce Ministerul Transporturilor, coordonat de social-democratul Sorin Grindeanu, a reușit performanța să termine într-un timp-record procedurile de licitație și de semnare a contractelor, deja au început să se vadă rezultatele pe teren. Săptămâna trecută, la numai două luni de la începerea lucrărilor, s-au turnat primii kilometri de asfalt, între două sectoare, Buzău–Focșani, în zona Râmnicu Sărat.
Prin intermediul Ministerului Transporturilor, PSD și-a dovedit expertiza și performanța în gestionarea marilor proiectele de infrastructură rutieră. Acest rezultat a fost posibil datorită modificărilor promovate în legislația achizițiilor publice prin care s-a redus semnificativ perioada de contestare a licitațiilor și au fost restrânse termenele din procesul de atribuire a contractelor.
Autostrada Moldovei este deosebit de importantă pentru dezvoltarea României, deoarece va contribui la îmbunătățirea conectivității între regiuni, la dezvoltarea economică și îmbunătățirea siguranței rutiere, precum și la protejarea mediului. Ea va facilita transportul de mărfuri și persoane, va contribui la atragerea de investiții, la creșterea turismului și va reduce traficul rutier pe drumurile naționale.
Asta înseamnă guvernarea social-democrată! Asta înseamnă un ministru dedicat, competent și axat pe rezultate. Este doar începutul visului de peste 30 de ani de a lega nordul Moldovei de București printr-o autostradă.
Autostrada Moldovei este un obiectiv strategic al PSD! Am toată încrederea că ritmul lucrărilor va rămâne la fel de alert. Acești primi kilometri de autostradă sunt doar rezultatul faptului că, dacă există pricepere, atunci se poate!
„Magazinele tradiționale trebuie ajutate să se adapteze vremurilor actuale!”
Doresc să aduc în atenția dumneavoastră o situație care poate părea surprinzătoare, însă, cu siguranță, are un potențial negativ real pentru un număr foarte mare de români! Este vorba despre situația îngrijorătoare a magazinelor tradiționale, în special a micilor întreprinzători din mediul rural.
România este țara europeană cu cea mai mare pondere a populației care trăiește în mediul rural, aproape 50%. Știm cu toții că, din nefericire, în țara noastră există un foarte mare decalaj de dezvoltare și putere economică între mediul urban și cel rural, inclusiv în ceea ce privește veniturile sau puterea de cumpărare. Mai mult decât atât, accesul românilor din mediul rural la locuri de muncă este în continuare problematic.
În urmă cu mai bine de 25 de ani, în România erau aproape 150.000 de chioșcuri și magazine sătești, mici întreprinzători care asigurau traiul familiilor lor cu mic comerț cu amănuntul, în special în mediul rural. În ultimii ani, scăderea numărului acestor mici întreprinzători este din ce în ce mai dramatică: în 2013 mai erau doar 70.000 de astfel de puncte de lucru, în 2017 doar 57.000, pentru ca în 2022 să mai funcționeze doar 38.000 de mici magazine alimentare.
Nu vorbim aici doar despre drama unor familii care au fost nevoite să găsească noi surse de venit, nici nu ne aplecăm asupra accesului românilor din mediul rural la o varietate de produse care ar ajunge mai greu în comunitate; interesul nostru trebuie să se centreze pe faptul că micile afaceri dispar în detrimentul unor lanțuri uriașe de magazine, chiar supermarketuri, care „înghit” micii antreprenori.
„Violența în școli și noile legi ale educației”
Evenimentele petrecute în ultimele zile în școlile din România – înjunghierea unei profesoare și batjocorirea alteia – ne arată o problemă extrem de gravă privind statutul și protecția profesorilor.
Cred că s-a mers prea departe cu libertatea prost înțeleasă a unor elevi, care își bat joc de profesori și au impresia că au toate drepturile, fără nicio obligație. Nu aș dori să se înțeleagă însă că vina ar fi exclusiv a elevilor, expuși la rândul lor la diverși factori nocivi, mai ales în mediul online. Din păcate, nu avem doar două cazuri izolate de violență, ci o problemă a întregului sistem de educație din țara noastră. Sistemul actual nu funcționează corespunzător!
Nu putem avea o educație de calitate, dacă profesorii nu sunt respectați, iar lucrurile nu pot continua așa, pentru că este vorba despre viitorul României. Trist este și că aceste tipuri de comportament trădează modul în care școala, ca instituție, este percepută și respectată în țara noastră.
La începutul mandatului său de președinte, Klaus Werner Iohannis lansa un proiect pompos, „România Educată”, pentru a susține „reașezarea societății pe valori”. Astăzi, realitatea ne arată că de proiectul prezidențial s-a ales praful. „România educată” a fost o lozincă și a rămas tot la fel!
Vizavi de cele două cazuri menționare, o altă problemă la fel de gravă este că în noul proiect al legilor educației, inițiat de Ministerul Educației, nu se regăsesc măsuri specifice pentru a asigura autoritatea profesorilor, astfel încât să evităm cazurile în care aceștia sunt agresați fizic sau verbal de elevi sau părinți.
Partea bună este că acest proiect a ajuns acum în Parlament, deci avem ocazia să facem schimbări și să-i aducem îmbunătățiri. PSD a desfășurat consultări la nivel național, regional și chiar și județean – am organizat o dezbatere și la Oradea în urmă cu câteva săptămâni – cu profesori, părinți, reprezentanții sindicatelor, elevi și studenți, iar propunerile acestora se vor regăsi în amendamentele depuse de mine și de colegii mei.
„Implementarea reformelor asumate prin PNRR, în varianta USL 2.0”
Mi-am propus să formulez câteva observații pe marginea actualei dispute guvernamentale privind unele măsuri ce trebuie adoptate în vederea implementării PNRR.
Încă de la început trebuie menționat faptul că statul român și-a asumat, prin PNRR, reforma pensiilor speciale, precum și a salarizării unitare, iar la nivel bugetar se vehiculează ideea unei ajustării de urgență a cheltuielilor bugetare cu 20 de miliarde de lei.
În acest sens, ministrul Boloș declara recent că Legea salarizării unitare este inclusă în cererea de plată numărul 4 din PNRR, cu termen de implementare în luna decembrie. Totodată, ministrul investițiilor și proiectelor europene menționa că statul român cheltuie cu salariile 110 miliarde de lei, iar în anul 2021 cheltuielile salariale reprezentau 37% din totalul veniturilor încasate, fapt ce ne situează pe primele locuri în Uniunea Europeană.
De cealaltă parte a structurii guvernamentale, PSD, prin vocea secretarului general Paul Stănescu, se disociază categoric de poziția PNL, exprimată de ministrul Marcel Boloș, privind o revizuire a salariilor bugetarilor, menționând că „(...) trebuie să ajustăm cheltuielile publice, dar acest obiectiv nu se va face prin soluții imorale, de tristă amintire, precum tăierile salariale din perioada Băsescu”.
Dragi români, actuala struțocămilă guvernamentală și-ar fi dorit să poată interveni asupra situației existente prin metoda clasicelor cârpeli bugetare, rostogolind adoptarea unor măsuri de ajustare structurală a deficitului bugetar după finalizarea anului electoral 2024, așa cum s-a mai întâmplat în perioada 2008–2009.
„NATO, o alianță cu 31 de membri”
Am fost martorii multor momente istorice în ultimul deceniu, iar, din păcate, un procent semnificativ din acestea au avut conotație negativă. Acum lucrurile stau diferit. Acum putem spune că am asistat la restructurarea arhitecturii geopolitice globale pentru a ajunge mai aproape de idealurile noastre democratice.
Prin materializarea politicii „ușilor deschise”, Finlanda a devenit cel de-al 31-lea membru al Alianței Nord-Atlantice. Valabilă încă din momentul încheierii Tratatului de la Washington, politica de extindere a NATO are ca scop principal integrarea oricărui stat care se dovedește capabil să promoveze mai departe obiectivele Alianței.
După actele de agresiune ale Federației Ruse din februarie anul trecut a început să devină din nou vizibilă o linie de demarcație, care a împărțit arealul geopolitic în două părți, similar delimitării din timpul Războiului Rece dintre statele apropiate de valorile occidentale și cele care simpatizau regimul autoritar al Moscovei. Diferența față de secolul trecut sunt experiența și nivelul de pregătire al spațiului transatlantic. Faptul că atacurile Federației Ruse asupra regiunii nu au reușit să destabilizeze Alianța ne confirmă clar acest lucru.
România și-a afirmat poziția în configurația geopolitică curentă încă din momentul aderării la NATO, în 2004. După ce am îndeplinit condițiile necesare pentru a deveni membru, ne-am focusat asupra oferirii de sprijin și consiliere pentru statele în curs de aderare, demonstrând astfel susținerea pentru extinderea granițelor NATO. Instrumentul principal utilizat în acest proces este planul de acțiune (i.e. Membership Action Plan/MAP) prin care statul candidat beneficiază de asistență și sprijin din partea membrilor pentru a îndeplini calitățile necesare.
„De ce urmărim eșecul României în Uniunea Europeană, și nu realizarea intereselor țării noastre?”
Titlul pe care l-am dat acestei declarații politice nu este eronat, ci, pur și simplu, sper să vă atragă și mai mult atenția asupra expozeului meu. Și nu doar să vă captez interesul, ci și să vă determin să analizați mai amănunțit aceste raționamente, astfel încât întreaga clasă politică românească să ajungă în sfârșit să vorbească într-un singur glas la Bruxelles. Pentru că o astfel de voce românească puternică se va face și mai bine auzită în orice organ decizional comunitar, în asemenea măsură încât, în timp, va ajunge să fie dată drept exemplu, așa cum se întâmplă deja cu modul în care Croația sau Finlanda își promovează interesele naționale. Am nominalizat aceste două state, dar nu sunt singurele țări membre ai căror politicieni au renunțat să aducă de acasă, în Parlamentul European, disputele interne, optând pentru consens, astfel încât toate țintele lor naționale să fie atinse cât mai facil și cât mai rapid. Este cea mai constructivă modalitate de a pune umărul pentru proiectele stringente pe care țara noastră le are de dus până la capăt. Nu vorbesc doar despre integrarea în spațiul Schengen, ci și despre toate celelalte oportunități finanțate din bani europeni, de care trebuie să beneficiem până la ultimul euro. Multe dintre aceste ocazii ajungem să le exploatăm prea puțin sau chiar spre deloc din pricina lipsei consensului politic intern. Și astfel unii dintre noi fac dovada că nu învață din greșelile trecutului decât într-o mică măsură și că puținul câștig electoral al lor, al opoziției, rezultat din scandalurile internaționale, aruncă în derizoriu toate eforturile noastre susținute, ale politicienilor croiți să facă treabă.
„Ziua mondială a sănătății, sub deviza «Sănătate pentru toți»”
În urmă cu 75 de ani, la inițiativa comună a mai multor state interesate de securitatea sanitară globală, s-a semnat un tratat care a stipulat faptul că sănătatea nu reprezintă doar un drept fundamental al omului, ci și un drept fundamental pentru pace și securitate, punându-se astfel bazele Organizației Mondiale a Sănătății. Acest moment istoric, înregistrat la data de 7 aprilie, a devenit în mod simbolic și îndreptățit Ziua mondială a sănătății.
Deviza celebrării Zilei mondiale a sănătății din acest an este „Sănătate pentru toți”, având în vedere că fiecare dintre noi am realizat de curând cât de importantă este sănătatea familiilor și a celor dragi nouă, atunci când viețile ne-au fost puse la încercare de către pandemia de coronavirus. Majoritatea dintre noi am realizat atunci care sunt, de fapt, cele mai importante lucruri și cum să le prioritizăm. Am realizat că fără sănătate nu putem avea nimic din toate lucrurile care păreau absolut normale, iar pentru a ne bucura de sănătate avem nevoie, în primul rând, de un sistem medical modern, eficient, profesionist.
Pentru ca toate aceste deziderate să devină realitate avem nevoie de dezvoltarea infrastructurii sanitare, fie că vorbim despre spitale, fie că ne referim la ambulatoriile de specialitate sau cabinetele medicilor de familie, la dezvoltarea de centre medicale comunitare. Accesul la medicamente eficiente, moderne, precum și accesibile pacienților reprezintă o altă prioritate. Pentru toate aceste lucruri, social-democrații acordă o importanță deosebită strategiei de dezvoltare a serviciilor medicale, reușind alocarea în perioada următoare a unor bugete-record pentru dezvoltarea sistemului sanitar.
„Țintele ecologice stabilite de UE au devenit generatoare de euroscepticism!”
După ce Uniunea Europeană a ratat aproape toate obiectivele de mediu stabilite prin Agenda 2000, noul suflu ecologist care marchează instituțiile europene stă la baza unor obiective și ținte care pot fi cu ușurință catalogate drept aberante sau chiar imposibil de îndeplinit chiar și de către statele cele mai dezvoltate din Uniune.
„Fără autovehicule cu motoare termice în numai câțiva ani” – sună unul dintre obiectivele adoptate recent. La prima vedere, am putea fi de acord, însă cum poți să ajungi la un asemenea obiectiv în rândul noilor state membre, unde mai mult de jumătate din parcul auto este reprezentat de mașini uzate, cu vechimi și de peste 20 de ani? Cine are resursele financiare să facă tranziția de la o mașină uzată la una electrică, performantă, care costă cât un apartament cu două camere confort I? A calculat cineva care va fi impactul renunțării la motoarele termice asupra mecanizării din agricultură sau asupra transportului de mărfuri? Cu cât ne scumpește mâncarea o asemenea decizie?
„Fără exploatări miniere și fără energie produsă pe cărbune” este deja un obiectiv la care s-a renunțat temporar, pe fondul agresiunii ruse în Ucraina. Faptul că la nivelul întregii Uniuni Europene energia costă astăzi și de trei ori mai mult decât în urmă cu doi ani este rezultatul acestei viziuni
înguste – închidem mine și termocentrale fără să punem nimic în loc.
Vacile distrug stratul de ozon, pentru că emit cantități enorme de metan! Aceasta este o altă absurditate, cu impact vizibil asupra prețurilor la produsele lactate intermediare sau la cele finale. Pare că abia acum au descoperit „experții” că vacile sunt organisme vii, mănâncă furaje și emit gaze, în timp ce untul se vinde cu sistem antifurt, iar laptele la sticle de 400 ml.
„Fermierii români afectați de importurile de cereale din Ucraina vor primi încă un ajutor din partea Comisiei Europene!”
Ministrul PSD al agriculturii a cerut comisarului pentru agricultură o revizuire a sprijinului oferit pentru fermierii români afectați de afluxul de cereale din Ucraina. Prima tranșa oferită României de către Comisia Europeană este de 10 milioane de euro, o sumă foarte mică și care nu este suficientă pentru fermierii români afectați.
Declarațiile venite din partea unor politicieni români care au spus că ministrul PSD al agriculturii nu a întreprins demersurile necesare ca România să obțină o sumă mult mai mare au fost contrazise chiar de președinta Comisiei Europene, care a recunoscut că cei din Comisie au greșit și că ministrul Daea a avut dreptate când a cerut în repetate rânduri să se țină cont de particularitățile României, de secetă, de comportamentul fermierilor români de a vinde producția direct la recoltare și, nu în ultimul rând, de faptul că țara noastră a asigurat culoare de transport pentru cea mai mare parte din exporturile de grâne ucrainene, nu doar către Europa, ci și către Orientul Mijlociu și nordul Africii.
În plus, agricultorii români trebuie să știe că, indiferent de valoarea despăgubirilor ce vor fi acordate de Comisia Europeană, PSD și ministrul agriculturii sunt pregătiți să completeze respectiva sumă, astfel încât efectele negative resimțite să fie cât mai reduse.
Astfel, până la aprobarea unei noi tranșe venite din partea Comisiei Europene, ministrul PSD al agriculturii va suplimenta acest sprijin de la bugetul național cu încă 10 milioane de euro.
Partidul Social Democrat și ministrul PSD al agriculturii susțin și sprijină fermierii români, prin găsirea soluțiilor pentru a le oferi la timp sprijinul necesar, astfel încât aceștia să aibă predictibilitate și stabilitate în activitatea lor.
„PSD propune mecanisme și soluții de reducere a scumpirilor produselor alimentare și de susținere a fermierilor locali”
Încep să se vadă din ce în ce mai accentuat beneficiile reglementării prețurilor la energie, măsură care a fost adoptată anul trecut de coaliție și Guvern doar în urma insistențelor PSD. Acum marea provocare sunt prețul alimentelor și asigurarea pieței de desfacere interne a produselor agroalimentare locale, care să ajungă pe masa fiecărui român, inclusiv prin sprijinirea producătorilor din domeniul agroalimentar autohton.
Banca Națională a României a confirmat deja importanța copleșitoare a măsurilor promovate de PSD pentru combaterea scumpirilor și scăderea inflației. Dacă anul trecut nu s-ar fi plafonat și apoi reglementat prețurile la energie, facturile ar fi fost de patru ori mai mari.
De la începutul acestui an, PSD a căutat și a propus mecanisme și soluții astfel încât să fie pus frâu scumpirilor produselor alimentare de bază, ceea ce va contribui major la reducerea și mai accentuată a inflației, atât în beneficiul populației, cât și al economiei.
Aceste creșteri de prețuri reprezintă cea mai mare îngrijorare în rândul cetățenilor. Dar, în același timp, trebuie să observăm că inflația în aceste prime două luni ale anului s-a înjumătățit față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu siguranță, lucrurile ar fi stat mult mai rău dacă PSD nu ar fi insistat cu reglementarea și plafonarea prețurilor la energie, în pofida criticilor numeroase exprimate anul trecut față de această măsură.
Suntem foarte preocupați să implementăm cele mai bune soluții pentru combaterea scumpirii alimentelor, în special a celor de bază, esențiale, care continuă să fie un factor important de alimentare a inflației și este puternic resimțit de marea majoritate a populației.
„Cum arată astăzi școala va arăta mâine țara!”
Ne dorim o țară educată și, cu toate acestea, permitem acte de agresiune în școli. Este o problemă la nivel național, de la agresiuni verbale în rândul elevilor la agresiuni fizice față de profesori. Din cauza libertății de gândire prost înțelese, elevii consideră, din oricare motiv, că li se cuvin anumite drepturi, precum și că li se permite încălcarea unor drepturi de conduită în unitățile de învățământ. Cele mai multe acte de acest tip au loc în învățământul liceal. Amintim, aici, ultimul caz șocant ce a avut loc într-o unitate de învățământ, când un elev de doar 16 ani și-a înjunghiat profesoara dintr-un motiv banal. Acest lucru este inadmisibil! Trebuie gândit un sistem de prevenire, pentru ca atât profesorii, cât și elevii să se poată simți în siguranță în școli!
În perioada de adolescență, copiii pot fi foarte emotivi, iar unii dintre aceștia nu își pot controla emoțiile, devenind mult mai agresivi. Acest lucru a fost sesizat atât de profesori, cât și de polițiști, care consideră că aceste comportamente agresive sunt și o consecință a claustrării din pandemie – peste 8.000 de cazuri de agresiuni făcute de minori au fost înregistrate anul trecut, spre exemplu. Acțiunile acestora sunt puse adesea pe seama tulburărilor psihice, a depresiilor. Aceste condiții, într-adevăr, prezintă o problemă reală, ce poate avea consecințe grave, cu victime, precum în cazul profesoarei de japoneză. Tocmai de aceea ar trebui să fie un consilier, în fiecare școală, care să aibă cunoștințe de psihologie comportamentală, la care elevii să poată apela cu încredere.
Noțiunea de „libertate” este interpretată greșit de anumiți elevi, regulamentul de conduită interioară este încălcat, iar aceste fapte se răsfrâng în sistem. Unitățile de învățământ ar trebui să fie un spațiu sigur, lipsit de agresiuni, bullying, însă la noi este foarte puțin probabil ca acest lucru să fie posibil sau, cel puțin, nu în viitorul apropiat. Iar vina este împărțită între autoritățile competente, părinți și elevi. Spre exemplu, unii dintre părinți sunt total împotriva aparatelor de scanare, găsind acest lucru jignitor. Nici elevii nu sunt de acord ca aceste acțiuni, care par severe pentru vârsta lor, să fie adoptate, cu toate că ar fi doar pentru sporirea siguranței tuturor! În cazul în care aveți un adolescent, nu ați vrea să îl știți în siguranță? Toată această nepăsare ar putea cauza decesul unei persoane! Nu putem permite elevilor cu probleme de comportament să facă alte victime; trebuie gândită această problemă în profunzime, pentru a identifica vinovatul în astfel de cazuri, și, desigur, trebuie găsite soluții.
„Protestele fermierilor români față de decizia Comisiei Europene în legătură cu exportul cerealelor ucrainene”
Protestele fermierilor au marcat sfârșitul de săptămână în mai multe orașe sau puncte de frontieră din țara noastră. Ne referim la un protest justificat al celor care muncesc, îngrijesc și prețuiesc pământul care ne dă pâinea cea de toate zilele. Trebuie însă menționat faptul că fermierii nu protestează față de Ministerul Agriculturii, ci împotriva Comisiei Europene. Decizia Comisiei Europene de a permite intrarea în UE a grânelor ucrainene fără taxe vamale și fără a se limita doar la tranzitare a afectat mult statele din regiune, inclusiv România. Ajutoarele au fost insuficiente și distribuite în mod inechitabil, după cum au admis și oficialii Comisiei Europene.
Ministerul Agriculturii a luat mai multe măsuri pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați și va continua să susțină cauza lor la Bruxelles. Ministerul Agriculturii a elaborat deja actul normativ pentru a dubla cu bani de la bugetul de stat orice ajutor acordat de Comisie în legătură cu exporturile din Ucraina. Dublarea sumei de bani europeni este nivelul maxim permis de regulamentul UE.
De asemenea, Ministerul Agriculturii a propus experților europeni un nou algoritm de alocare, care să țină seama de suprafața cultivată cu cereale în fiecare stat solicitant. În această privință România ar fi pe primul loc, cu 6 milioane de hectare, urmată de Polonia, cu 3,5 milioane, și Bulgaria, cu 2 milioane.
Un lucru este sigur – taxele vamale trebuie reintroduse! Avem datoria să ne protejăm fermierii și producția românească!
„Fonduri europene pentru combaterea sărăciei și îmbunătățirea integrării tinerilor pe piața muncii”
Configurarea programelor cuprinse în politica de coeziune a Uniunii Europene destinate României pentru perioada 2021–2027,
în valoare de peste 46 de miliarde de euro, reprezintă un succes al Executivului de la București, condus de prim-ministrul liberal Nicolae Ciucă.
Finanțările aferente politicii de coeziune sunt complementare fondurilor din Planul național de redresare și reziliență, precum și sumelor importante pe care România le mai are de cheltuit din perioada de programare 2014–2020. Toate aceste resurse financiare constituie o garanție solvabilă a faptului că Guvernul liberal va reuși implementarea reformelor așteptate de oameni, transpuse pragmatic pentru creșterea calității vieții acestora.
În prezent, concentrarea Executivului rămâne constantă pe creșterea economică și inițierea de noi programe de dezvoltare, care să răspundă interesului public și să susțină România în vederea depășirii cu succes a multiplelor provocări economice și crizelor succesive cu care încă ne confruntăm.
Politica de coeziune este cel mai valoros instrument finanțat de Comisia Europeană în beneficiul românilor, scopul acesteia fiind consolidarea unei strategii solide de dezvoltare echilibrată a întregii țări din punct de vedere teritorial și social.
Fondurile europene sunt indispensabile României în actuala perioadă, având rolul de a susține dezvoltarea economică și socială echitabilă, cu soluții adecvate pentru combaterea sărăciei și îmbunătățirea integrării pe piața muncii, în special a tinerilor.
De asemenea, fondurile aferente politicii de coeziune vor fi folosite pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor, pentru a oferi tuturor copiilor șanse egale la viață și educație, acest deziderat fiind în centrul preocupărilor instituțiilor europene.
„Tinerii nu sunt încurajați să rămână în România după terminarea studiilor!”
Cei mai buni tineri absolvenți ai universităților românești aleg, din păcate, de cele mai multe ori, să părăsească țara, iar, în cazul în care decid să rămână aici, în niciun caz nu pot performa în sistemul bugetar, dominat de sinecuri. Iar recenta numire a unui pensionar special militar, care a ocupat anterior încă două sinecuri – membru în Comisia de tragere la Loteria Română și membru în Consiliul de supraveghere la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, demonstrează din plin opacitatea și politizarea sistemului bugetar, precum și lipsa voinței de schimbare și profesionalizare. Ce o fi recomandat un militar să fie membru în cele două comisii amintite anterior nimeni nu știe, poate doar politicienii din coaliția de guvernare, care își împart funcțiile bine plătite din bani publici!
De altfel, dragi români și stimați colegi, i-am adresat o întrebare parlamentară domnului prim-ministru al Guvernului României, Nicolae Ciucă, prin care îi solicit imperios să îmi precizeze care au fost criteriile pentru care l-a susținut și numit pe domnul Ion Dinescu, pensionar militar, cu pensie specială, repet, în funcția de secretar general al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, care sunt indicii de performanță pe care trebuie să îi îndeplinească acesta și care sunt termenele periodice de evaluare a domnului tânăr pensionar al sistemului.
De asemenea, l-am chestionat pe prim-ministrul Guvernului și despre politicile promovate pentru a atrage tinerii absolvenți cu merite deosebite în funcții care ar trebui să le ofere posibilitatea să profesionalizeze sistemul bugetar. Cu alte cuvine, să ne spună cum și când va elimina sinecurile, în favoarea oamenilor potriviți la locurile potrivite! Românii au ajuns la capătul puterilor! Ne-am săturat să plătim din banii noștri aceste căpușe!
„Fermierii și consumatorii români au nevoie de informații și demersuri corecte și precise!”
Cred că este corect față de toți fermierii și consumatorii români să existe o informare corectă în ceea ce privește formele de sprijin disponibile pentru crescătorii de bovine derulate în anul 2023.
Și, pentru că suntem cu toții datori să contribuim la această informare, este necesar și trebuie să se știe că fermierii români care cresc bovine primesc un sprijin total de 675 de euro pe an per animal, compus din următoarele:
- ajutor național tranzitoriu carne – 66 euro/cap animal;
- sprijin cuplat zootehnic – 338 euro/cap animal;
- ecoschemă bunăstare vacă lapte – 100,18 euro/cap
- animal;
- ajutor de stat Ucraina – 73 euro/cap animal;
- registrul genealogic – 6,06 euro/cap animal;
- control producția de lapte – 16,16 euro/cap animal;
– motorină în zootehnie – 56 litri/cap animal = 18,45 euro.
Să nu confundăm, așadar, valoarea și importanța sprijinului de stat acordat fermierilor, prin Ministerul Agriculturii, cu disfuncționalitățile care apar în piață și care au nevoie să fie remediate prin vigilența și implicarea imediate ale altor instituții și factori responsabili!
Solicit Consiliului Concurenței să își facă datoria și să intervină pentru a stopa orice formă a concurenței neloiale și a oricăror înțelegeri ilegale din piață, care afectează prețul laptelui și, odată cu acesta, munca fermierilor noștri!
În plus, ca și în cazul problemelor apărute în domeniul energiei și pe piața de carburanți, consider necesar ca, aici, în Parlament, să acționăm de urgență, printr-o reglementare care să stopeze specula pentru obținerea de profituri excesive, care afectează deopotrivă fermierii și consumatorii români!
„România devine cel mai mare prelucrător al lânii din Uniunea Europeană datorită unei scheme de ajutor a Ministerului Economiei”
Profit de oportunitatea acestei declarații pentru a sublinia una dintre cele mai importante reușite înregistrate de Guvern în această perioadă, mai exact în domeniul economic, prin care, sub conducerea colegului și prietenului meu Florin Spătaru, România va investi sume considerabile în industriile prelucrătoare.
Nu mai puțin de 300 de milioane de euro au fost puși la dispoziția antreprenorilor din industriile prelucrătoare prin intermediul unei scheme multianuale de granturi de la bugetul de stat. La sfârșitul anului trecut, nu mai puțin de 97 de companii depuseseră proiecte pentru accesarea acestor fonduri, însumând o cerere de ajutor pentru dezvoltare de aproximativ 600 de milioane de euro. Este un mare succes, din perspectiva interesului mediului de afaceri. Totalul investițiilor asumate este de 430 de milioane de euro, pentru care sprijinul statului este de 198 de milioane de euro, practic, la fiecare 2 euro investiți, statul finanțează un euro.
Acest rezultat denotă faptul că actualul ministru al economiei înțelege pe deplin nevoile și solicitările marilor antreprenori, precum și oportunitățile pe care aceștia le pot dezvolta cu ajutorul statului. Personal, consider că statul și marii industriași trebuie să conlucreze pentru a genera plusvaloare, profit și bunăstare pentru cetățeni.
Programul stimulează investițiile noi sau procesele noi de prelucrare. Criteriile au fost construite astfel încât să extindă industria prelucrătoare a țării, motiv pentru care firmele câștigătoare în actuala etapă au coordonatele financiare și de personal specifice unei companii mici, dar în spatele fiecăreia dintre cele selectate se află expertiză și resurse consistente. De asemenea, investitorii au la dispoziție 6 luni pentru a demara investițiile. În cazul în care acest lucru nu este realizat, compania respectivă își pierde finanțarea, iar locul acesteia este preluat de următoare de pe listă.
„Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare din România”
Infrastructura este cea mai importantă resursă logistică a transportului feroviar și dezvoltarea acesteia trebuie să fie privită din perspectiva necesității dezvoltării transportului feroviar. În prezent, rețeaua de infrastructură din România se află într-o stare necorespunzătoare și nu beneficiază de mentenanță și reînnoire adecvată.
Capacitatea insuficientă a infrastructurii rutiere nu poate oferi servicii satisfăcătoare, iar infrastructura feroviară nu poate contribui eficient la descongestionarea rețelei rutiere din cauza stării tehnice necorespunzătoare, care limitează sever competitivitatea serviciilor de transport feroviar.
Investițiile în infrastructura feroviară impulsionează creșterea economică, creează bunăstare și locuri de muncă, favorizează accesibilitatea geografică, comerțul și mobilitatea persoanelor. Ele trebuie să fie planificate astfel încât să maximizeze impactul pozitiv asupra creșterii economice, minimizându-se impactul negativ asupra mediului. Principala prioritate strategică în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii feroviare este creșterea competitivității transportului feroviar pe piața internă, în principal prin creșterea nivelului de performanță al infrastructurii feroviare. Principala direcție de acțiune trebuie să vizeze recuperarea restanțelor privind reînnoirea infrastructurii, cu accent pe refacția liniilor curente și directe.
Reînnoirea infrastructurii feroviare trebuie să fie completată cu recuperarea accelerată a restanțelor privind reparațiile curente, precum și cu întreținerea infrastructurii la nivelul necesar pentru funcționarea în regim permanent. Statul este proprietarul infrastructurii feroviare și, prin urmare, are obligația de a asigura finanțarea necesară pentru mentenanța, reînnoirea și dezvoltarea acesteia.
„Măsurile luate de Guvernul liberal au protejat buzunarele românilor”
Sărbătoarea Paștelui este cel mai important eveniment din an pentru comunitatea creștină. Cu toate că această perioadă ar trebui să fie marcată numai de celebrarea Învierii Mântuitorului și a învățăturii iubirii pe care a propovăduit-o, mulți români sunt justificat copleșiți de grijile pământene, în special în ceea ce privește prețurile la produsele și alimentele necesare pregătirilor ce se fac în această perioadă. Guvernul României, condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, prin măsurile eficiente și corecte pe care le-a luat, a reușit să pună la adăpost România de criza globală care a lovit în valuri, țara noastră fiind printre cele mai puțin afectate țări din regiune.
Alături de Banca Națională a României, Guvernul României a reușit să mențină stabilitatea monedei naționale, mare parte din acest succes fiind obținut prin investițiile străine directe pe care România le-a atras în 2022, investițiile directe ale statului român în economie și o mai bună absorbție a fondurilor europene, înregistrându-se valorirecord pentru fiecare dintre acești trei indicatori.
În ciuda condițiilor dificile pe plan internațional, România a înregistrat o creștere economică de 4,8%, lucru care a transmis investitorilor un semnal de stabilitate, reziliență și demonstrează că țara noastră are potențial de dezvoltare sustenabilă. Țara noastră are una dintre cele mai mici inflații din regiune. Prin comparație, în Ungaria, inflația continuă să crească; reținem că a ajuns la 25,7% în ianuarie, un maxim față de ultimii 27 ani. Creșterea inflației a început să se tempereze din luna decembrie. Acest lucru arată că presiunile asupra creșterilor de prețuri s-au redus, iar vârful puseului inflaționist a trecut. Prelungirea plafonării tarifelor la energie a temperat inflația, care ar fi fost cu 5% mai mare, potrivit calculelor și estimărilor BNR. De asemenea, Banca Națională estimează că inflația va scădea considerabil și prognozează că la sfârșitul anului 2023 va ajunge la 11,2%, iar în 2024 va atinge nivelul înregistrat înainte de războiul din Ucraina.
„România educată, înjunghiată”
Într-o singură zi, Iohannis și-a dat arama pe față în ceea ce privește respectul și grija sa față de educația și de educatorii copiilor români.
Din „România educată”, proiectul național pentru educație a devenit „România înjunghiată”, după fapta tragică săvârșită de un elev, la Ploiești, care și-a atacat cu un cuțit profesoara în timpul unei ore de curs.
Tot felul de analiști, psihologi sau invitați apar de nicăieri pe la posturile de televiziune, luând apărarea elevului cu pricina, găsind motive și cauze amețitoare pentru justificarea faptei sale. Cum se poate justifica setea de sânge și de răzbunare a unui copil față de profesorul de la catedră, profesor care ar trebui să-i fie model și călăuză și pe care ar trebui să îl respecte?
Se vorbește doar despre drepturile elevilor, despre libertatea lor totală, dar nu și despre îndatoririle lor! În mod contradictoriu, președintele Iohannis, profesor și el, nu spune niciodată nimic despre drepturile profesorilor!
Până la ora actuală nu există nicio lege și niciun organ care să apere cadrele didactice din învățământul românesc, cadre didactice, oameni educați ce se sacrifică, făcând ani de zile navetă, în școlile rurale, ore întregi, fără să se plângă, oameni pentru care programul standard de 8 ore este depășit de nevoile și dorințele elevilor, oameni care au în mâini viitorul României, cadre didactice însă fără șase case construite din pregătirile extrașcolare.
În final aș vrea să amintesc despre un obicei din societatea japoneză, una dintre cele mai evoluate civilizații umane. În Japonia, profesorii sunt singurii care nu se apleacă în fața împăratului. Acest lucru arată rolul pe care aceștia îl au în societate: profesorii sunt cei care îi fac oameni și pe împărați, precum și pe toți ceilalți, din toate categoriile sociale.
„SRL-izarea instituțiilor de cultură bucureștene”
Un fenomen îngrijorător are loc în spațiul cultural bucureștean sub administrația Nicușor Dan. Sub acoperirea unei pretinse „reforme”, instituțiile de cultură aflate în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București au fost supuse în ultimii doi ani unui atac continuu, care n-a făcut altceva decât să le șubrezească. Pe modelul observat la unele administrații liberale din țară care au desființat instituții culturale, mai întâi s-a încercat comasarea mai multor teatre, fără ca cei care au propus acest lucru să realizeze că nu este posibil să împarți același personal între mai multe teatre, având în vedere că piesele se joacă în aceleași zile și aproximativ la aceleași ore. Când planurile privind comasarea au eșuat, deoarece s-au dovedit a fi nerealiste și, pe alocuri, chiar nelegale, s-a trecut la pasul următor, și anume îndepărtarea managerilor incomozi, prin evaluări a căror corectitudine lasă de dorit. Mulți dintre cei îndepărtați abuziv au contestat în instanță demiterea lor și unii au obținut deja decizii favorabile.
Cu toate acestea, primarul general ignoră deciziile date pe fond de instanțele de judecată și continuă să își aplice planul, fiind recent aprobate caietele de obiective elaborate în vederea organizării și desfășurării concursurilor de proiecte de management.
Din analiza sarcinilor impuse viitorilor manageri, în caietele de obiective, putem observa că în viziunea administrației Nicușor Dan teatrele nu sunt instituții culturale, al căror obiectiv ar trebui să fie realizarea actelor culturale de calitate, la cele mai înalte standarde, ci sunt asemuite unor societăți comerciale, care ar trebui să urmărească profitul, să limiteze cheltuielile și să maximizeze veniturile. Astfel, celor ce vor fi unși manageri, pentru că avem toate indiciile să presupunem că în multe cazuri nu va fi vorba despre un concurs corect, li se cere să eficientizeze cât de mult pot costurile, iar fiecare premieră să rămână în repertoriul instituției minimum 50 de reprezentații și, în același timp, să își crească cât de mult pot veniturile proprii. Aceste cerințe vor face ca teatrele să se transforme tot mai mult din instituții de cultură în spații de divertisment, deoarece vor fi obligate să se orienteze către spectacole din ce în ce mai comerciale și să renunțe la spectacolele de nișă și la cele experimentale.
Am participat la o întâlnire între membrii PNL ai Comisiei naționale de cultură, membrii PNL București ai Comisiei de cultură și Alexandru Bâlea, manager-partener Artmark, pe tema unor inițiative legislative în domeniul cultural privat.
Au mai participat Diana Baciuna, secretar de stat în Ministerul Culturii, Liviu Jicman, președintele ICR, Daniel Șandru, președintele executiv IICCMER, Irina Dumitrița Solomon, secretar de stat – Cancelaria Prim-Ministrului, Radu Carp și Mihai Firică, membri în Consiliul de administrație al TVR, Costin Hazarian, consilier municipal al PNL și președintele Comisiei de urbanism, și specialiști în domeniu.
Am discutat despre încurajarea inițiativelor private în domeniul artei și, în special, al artei contemporane, despre nevoile și provocările actuale ale pieței de artă, precum și despre relația artist–instituții și despre modalitatea în care promovăm efectiv cultura românească, atât în interiorul granițelor țării, cât și în afara lor.
În cadrul dezbaterii a fost abordat și proiectul de cod al patrimoniului, din perspectiva patrimoniului cultural național mobil. Specialiștii PNL din domeniul culturii au ridicat problema unor limitări normative care s-ar institui în măsura în care codul ar fi adoptat în forma ultimei sale publicări în vederea consultării.
Concluziile dezbaterii au fost clare: considerăm absolut necesară o atenție sporită asupra nevoilor artiștilor și asupra facilitării valorificării oportunităților, pe de o parte, pentru a încuraja promovarea culturii românești și, pe de altă parte, pentru a oferi mai mult sprijin artiștilor și pieței de artă din România.
Doamna deputat, am o rugăminte mare la dumneavoastră...
„...și mulți tineri ca mine aleg aceeași variantă.” Domnule președinte de ședință...
...vă rog să faceți o propunere asupra ordinii de zi. Vă rog.
## **Doamna Cristina-Mădălina Prună:**
O propunere asupra ordinii de zi vreau să fac.
Bună dimineața, doamnelor și domnilor deputați! Continuăm lucrările noastre și vă anunț că din totalul celor 330 de colegi, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 134.
Ordinea de zi a fost distribuită.
Și vă reamintesc programul de lucru: până la ora 11.00 – dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; pauză până la 11.30, iar la această oră sesiunea de vot final, care va continua cu cele două ședințe – Biroul permanent și Comitetul liderilor.
Întreb liderii de grup dacă există observații în legătură cu ordinea de zi.
Doamna Prună, vă rog.
## **Doamna Cristina-Mădălina Prună:**
Greu în dimineața aceasta, stimați colegi! Domnule președinte de ședință,
Îmi scriu oamenii că nu mai fac față scumpirilor și mai ales acum, în prag de Paște. Și sper să nu mă întrerupeți sau să nu-mi închideți microfonul de data aceasta.
Dacă nu vreți să mă ascultați pe mine, poate totuși vreți să-i ascultați pe oamenii care îmi scriu.
„Suntem o familie cu doi copii și abia mai facem față cu salariile astea mizere. Nu-mi vine să mai cumpăr nimic de la supermarket când văd prețurile”, mi-a scris cineva.
„Eu, de exemplu, am 19 ani, am plecat din România pentru că nu aveam posibilitatea de a merge mai departe. Familia mea nu mă putea susține financiar și, dacă putea, o făcea prin împrumuturi...”
Doamna Prună!
„...ceea ce nu mi-am dorit. Am ales să plec, să-mi strâng bănuții pentru...”
Doamna deputat!
## **Doamna Cristina-Mădălina Prună:**
„...a-mi continua studiile...”
Și anume ca cele două comisii raportoare, pentru muncă și pentru buget, finanțe, să se întrunească și să dea un raport la Pl-x 740/2022
. Este acel proiect de lege al USR care vizează reducerea taxelor pe primii 3.000 de lei din salariu, ca oamenilor să le rămână mai mulți bani în buzunar și să facă față acestor scumpiri, care, până la urmă, afectează românii, mai ales pe cei care lucrează pe salarii mici...
Bun.
...și iată că pleacă din România...
Doamna Prună...
...aleg foarte mulți calea străinătății sau o duc foarte, foarte greu.
Deci, doamna Prună...
Sper să votați de data aceasta, stimați colegi, și dacă...
...aveți propunerea...
...nu vreți să mă ascultați pe mine, să-i ascultați pe oameni.
Aveți o propunere prin care cereți încuviințarea plenului ca două comisii, și anume Comisia pentru muncă și Comisia pentru...
Vă rog.
...buget, finanțe, bănci...
...și buget.
E în regulă!
Iar mi-ați închis microfonul!
Eu nu v-am închis niciun microfon!
...să lucreze în paralel cu plenul și să dea un raport la...
E-n regulă! Bine, doamna Prună!
Vă rog să o înmânați secretarilor de ședință. Stimați colegi, intrăm în ordinea de zi.
Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 74/2020 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților; PHCD 18/2023.
Proiectul a fost distribuit.
Întreb dacă sunt obiecții sau comentarii de ordin general. Nu sunt.
Trecem la dezbaterea pe articole.
...Pl-x 740/2022.
Vă rog să vă pregătiți cartelele.
Vot pentru permisiunea plenului ca două comisii să lucreze în paralel cu plenul.
Vot, vă rog.
Cu 43 de voturi pentru, 5 contra și 70 de abțineri, propunerea dumneavoastră nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Domnul Coleșa.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Am o propunere de retrimitere la comisii a PL-x-ului 145/2023, punctul 9, Proiectul de lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie, deoarece am dorit să amendăm legea, în sensul eliminării dintre criteriile de risc a vaccinării complete, a alfabetizării și a sărăciei.
Vă mulțumesc.
Deci propuneți retrimiterea la comisie pentru două săptămâni, bănuiesc...
Da.
...a punctului 9 de pe ordinea de zi, PL-x 145/2023.
Vot, vă rog.
Cu 23 de voturi pentru, 71 contra și 33 de abțineri, propunerea dumneavoastră nici de această dată nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Domnul Moșteanu?
Pe procedură, domnul Moșteanu.
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
Pe procedură, domnule președinte de ședință, vă anunț că, în conformitate cu prevederile art. 112 din Constituția României și art. 189 din Regulamentul Camerei Deputaților, deputații USR, împreună cu deputații de la Forța Dreptei, vă înaintează moțiunea simplă intitulată „De la grânarul Europei la rușinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună știință agricultura românească”, moțiune împotriva domnului Petre Daea, acum, într-o perioadă de Paște, când oamenii merg în piețe și văd cele mai mari prețuri din ultimii 30 de ani.
Bravo!
Dacă la titlu aveți obiecții?
Nu.
Adoptat.
La preambul? Nu.
Adoptat.
La articolul unic? Nu.
Adoptat.
Proiectul de hotărâre rămâne la votul final.
3. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ; Pl-x 36/2023.
Comisia juridică, vă rog, pentru prezentarea raportului. Doamna președinte Vicol, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 73/1993. În principal, intervențiile legislative preconizate vizează stabilirea duratei mandatului de 5 ani pentru președintele Consiliului Legislativ și pentru președinții de secție, mandat care poate fi reînnoit o singură dată.
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților un raport de adoptare a Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ, cu amendamentele admise din anexa nr. 1 și cu amendamentul respins din anexa nr. 2 la prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, inițiativa legislativă se încadrează în categoria legilor organice. Mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Și eu vă mulțumesc. Dezbateri generale, domnul Stelian.
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Ori „domnul Ion Stelian”, ori „domnul Ion”!
Un pas înainte și doi înapoi, cam asta este reforma la dumneavoastră.
Este o problemă de ani și ani de zile, aceea că mandatele în funcțiile de conducere ale Consiliului Legislativ nu erau limitate în timp. S-a tot discutat, toate partidele au fost de acord, s-a venit acum cu un proiect care, chipurile, ar reglementa această chestiune și ar rezolva această problemă, dar – ce să vezi? – problema nu e rezolvată, pentru că proiectul este cu dedicație pentru deținătorul actual al funcției de președinte al Consiliului Legislativ, domnul Florin Iordache. Acesta poate beneficia, potrivit proiectului de lege, de prelungirea mandatului pentru încă 5 ani de la intrarea în vigoare a legii, după care mandatul i se poate reînnoi încă 5 ani de zile. Deci 10 ani de zile de acum încolo domnul Iordache poate, până după ieșirea la pensie, exercita funcția de președinte în această instituție foarte importantă pentru România. Este o instituție fundamentală, menționată în Constituție. Politizarea excesivă a acestor funcții este un lucru îngrozitor pentru România.
Până la urmă, haideți să vedem ce l-a recomandat pe domnul Florin Iordache! În afară de câteva „șurubăreli” din acestea pe care le-a făcut, cu mai multă sau mai puțină pricepere, în funcțiile pe care le-a deținut, în afară de obediența totală față de partid și de conducerea de partid, în afară de niște studii de mecanică, urmate de drept și de un doctorat la Chișinău, bineînțeles, în relații internaționale, și cum putea să lipsească diploma de la Colegiul Național de Apărare. În afară de toate aceste aspecte, în realitate, ce-l recomandă pe domnul Iordache este faptul că primește ordine de la partid.
Și eu o să vă rog să finalizați.
Finalizez.
E simplu de înțeles. Avizele pentru proiectele venite din partea opoziției sunt în linii mari negative, pentru că provin de la opoziție. Atunci când provin de la PSD, PNL, avizele sunt favorabile...
Mulțumesc, domnule Stelian.
...deși ar trebui să fie negative. Haideți să nu ne batem joc de o instituție fundamentală...
Mulțumesc, domnule Stelian.
## **Domnul Stelian-Cristian Ion:**
...a statului român!
**Domnul Alfred-Robert Simonis**
:
Aplaudați, că aveți ce aplauda!
Doamna Florea.
## **Doamna Oana-Consuela Florea:**
Nu facem o lege pentru o persoană.
Din ce știu eu, colegii dumneavoastră de la USR – poate dumneavoastră nu vă mai amintiți – l-au votat pe domnul Iordache în funcția în care este.
Și Președintele României tot două mandate de 5 ani are. E vorba de un principiu, nu de o persoană.
Dar, dacă tot vorbim de persoană, pe dumneavoastră ce vă recomandă ca ministru al justiției?
## **Domnul Stelian-Cristian Ion**
**:**
Studiile juridice.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Doamna Alexandru Victoria-Violeta, vă rog.
**Domnul Stelian-Cristian Ion**
**:**
Drept la replică.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu**
**:**
Explică-mi tu mie în ce temei pot să-ți dau drept la replică! Explică-mi! Pe intervenția ei.
## **Domnul Stelian-Cristian Ion**
**:**
Păi, vă spun ce mă recomandă. Păi, s-a adresat direct, vreau să-i răspund.
Într-adevăr, nu este vorba de o persoană, e vorba de toate persoanele din Consiliul Legislativ, cărora, prin aceste modificări, le acordați pensii speciale.
Citiți cu atenție proiectul de lege. Toate prevederile care se referă la funcționarii publici parlamentari li se vor aplica și angajaților Consiliului Legislativ.
Mi se pare incredibil să vină cineva la microfon să ne pună la punct pe chestiuni care sunt de natura evidenței. Creați niște beneficii. Măcar asumați-vi-le cu demnitate, nu cu mahalageală și cu venit să pui la punct pe cineva de la microfon.
Proiectul de lege, aparent, este despre punerea în ordine a unor lucruri. În esență, pentru că asta faceți cu fiecare proiect pe care-l aduceți aici, strecurați noi și noi privilegii; de data aceasta pentru actualul președinte, dar mai ales pentru toată funcționărimea și angajații, de fapt, mă scuzați, ai Consiliului Legislativ.
Deci lăsați pusul la punct de la microfon, citiți proiectul de lege și pe urmă mai bine rămâneți fără să vorbiți decât să îndrăzniți să mai luați cuvântul.
Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecții sau comentarii? Nu.
Adoptat.
Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 10 există obiecții sau comentarii?
Nu.
Adoptate.
Dacă de la 11 la 20 există obiecții sau comentarii? Nu.
Adoptate. De la 21 la 25? Doamna Vicol.
## **Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:**
Vă mulțumesc.
Solicit respingerea amendamentului adoptat la marginal 24.
Stați o secundă, că m-a bruiat domnul Stelian! Deci, dacă am înțeles bine, marginal 24, la amendamente admise, solicitați...
Respingerea.
...respingerea amendamentului.
Da. Da, vă rog.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Stimați colegi, vă rog să vă pregătiți cartelele...
**Domnul Gabriel Andronache**
**:**
Comentarii...
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
OK. Stop!
Stați o secundă! Vă rog, domnule Andronache.
## **Domnul Gabriel Andronache:**
Este un...
Domnule Moșteanu, este un amendament admis și dorim să vă explicăm...
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Păi, ce facem, nu votăm?
## **Domnul Gabriel Andronache:**
Da, votăm imediat!
Doar vă dăm câteva argumente pentru a susține acest amendament.
**Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Da, dar pe noi de ce nu ne lăsați să...
Grupul PNL a propus acest amendament pentru a exista unitate de reglementare, în raport cu ceea ce Camera Deputaților a votat în sesiunea trecută la Consiliul Concurenței.
Amendamentul vine și propune ca în situația în care se aprobă durata mandatelor de 5 ani de zile să înceteze mandatele în curs, să se facă noi audieri și noi alegeri. Noi susținem acest amendament.
Într-adevăr, există o chestiune de contradicție între amendament și un alt text care ar fi trebuit eliminat, însă suntem prima Cameră sesizată și chestiunile de tehnică legislativă pot fi soluționate în Camera decizională. Vă mulțumesc.
Domnul Simonis.
## **Domnul Alfred-Robert Simonis:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Nu sunt de acord cu colegul și prietenul meu Gabi Andronache. Chiar dacă suntem prima Cameră sesizată nu putem vota o dublă reglementare, în speranța că Senatul va corecta această lege.
Suntem o Cameră a Parlamentului, o instituție serioasă, cred eu, și nu putem vota ceva care știm că este greșit, în speranța că se va corecta la un moment dat.
Această lege a plecat de la ideea ca președintele Consiliului Legislativ să nu mai fie pe viață în acea poziție. Am instituit și am semnat această inițiativă, împreună cu colegii mei, pentru a avea maximum două mandate a câte 5 ani. Nu înțeleg care e supărarea. Poate îl vreți pe domnul Iordache, în continuare, pe viață la Consiliul Legislativ
, că altfel nu înțeleg de ce vă opuneți.
Pe de altă parte, trebuie eliminată una din cele două reglementări, care, practic, constituie o dublă reglementare.
De aceea, dacă suntem o Cameră serioasă a Parlamentului, vom elimina această dublă reglementare, urmând ca Senatul să hotărască în consecință. Mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Domnul Simion.
Eu nu înțeleg în ce instituție serioasă ne desfășurăm activitatea și după care regulament ne desfășurăm activitatea, pentru că niciodată, niciodată, când am vrut să argumentăm pentru un amendament, pentru sau contra, nu am fost lăsați, s-a început imediat procedura de vot. Acum, unii au mai multe drepturi decât alții, să înțeleg.
În altă ordine de idei, înțeleg că nu se mai fac angajări, renunțăm la sinecuri, curățăm aparatul de stat, dar voi, în continuare, inclusiv în Consiliul Legislativ și în alte instituții, comiții, comitete, vreți să faceți același lucru.
Domnul Moșteanu. Suntem la articole.
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
Da. Și salut această inițiativă de a dezbate fiecare articol. Cred că dezbaterea este esența parlamentarismului. Aș vrea să devină un obicei acest lucru și vă rog să țineți minte și pe viitor, domnule președinte de ședință.
Legat de acest amendament, USR va vota împotriva respingerii. Noi suntem de acord ca Iordache să plece, imediat, în a doua zi cum intră în vigoare această lege, să plece de la Consiliul Legislativ și să punem pe altcineva acolo noi, Parlamentul, un om înțelept, care poate să fie un garant de independență față de partide.
Legat de ce l-a întrebat mai devreme pe colegul meu, s-a spus: „Ce-l recomandă pe colegul meu Stelian să fie ministru?”
Garsoniera.
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
Studiile, experiența și curajul de a sta în fața unor așa-ziși politicieni care erau trași cu sfori de niște băieți cu epoleți
, curajul de a sta în fața lui Iohannis și a-i spune că el trebuie să-și facă doar treaba care e scrisă în Constituție pentru președinte și pentru asta îl apreciez. Dacă ar fi fost mai mulți miniștri ca Stelian Ion am fi avut o țară mai bună, mai mulți miniștri curajoși.
Și, în final, fac un apel la PNL și PSD să-și facă temele mai bine. Iohannis ne-a garantat liniște și a spus că e nevoie de această alianță pentru liniște și armonie. Or, vedem că este a doua zi, după ziua de ieri, de la ora Guvernului, când își trag unii altora ghionturi de la microfon.
Deci, conform procedurii, eu voi supune votului dumneavoastră un amendament admis. Cei care vor respingerea acestui amendament să voteze împotrivă.
Vot pentru marginal 24.
Vot, vă rog.
Marginal 24 a fost respins, cu 87 de voturi contra, 12 abțineri și 58 de voturi pentru.
Domnule Stelian, amendamentul respins, vă rog.
Amendamentul se referă tot la durata mandatelor care sunt în derulare.
Dacă ați respins acea idee ca mandatele să înceteze la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, avem și varianta ca aceste mandate să continue, dar o perioadă de doi ani de zile, nu de 5 ani de zile, pentru că doi ani de zile și cu cei 3 ani care au curs deja de când domnul Iordache este la șefia acestei instituții ajung la un total de 5 ani, exact cât propuneți să fie mandatul. Altfel, consecința va fi că mandatul va fi pe viață. Pe viață, în sensul în care vorbim de viața activă, de momentul până la ajungerea la pensie. Și predecesorul domnului Iordache a fost în această funcție timp de 17 ani, până a ieșit la pensie. Domnul Iordache nu mai este la prima tinerețe. Este rezonabil să credem că în 10 ani de zile probabil se va retrage din activitate. Nu e normal să mențineți politruci în funcții atât de importante, pentru a deturna aceste instituții și a vă da avize după cum vă convine. Este absolut anormal.
Așa încât, vă propunem ca acest articol să sune în felul următor: „Mandatele președintelui Consiliului Legislativ și președinților de secție aflate în curs încetează la doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Fac mențiunea că nu mai dăm posibilitatea reînnoirii acestor mandate, potrivit amendamentului. Vă mulțumesc.
Vă rog să vă pregătiți cartelele.
Amendamente respinse, număr de ordine 1, singurul amendament respins.
Vot, vă rog.
Cu 55 de voturi pentru, 95 contra, 14 abțineri, amendamentul este respins.
Propunerea rămâne la votul final.
Ne întoarcem la Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991; Pl-x 183/2021.
Comisia pentru agricultură și/sau Comisia pentru mediu. Domnule Ilișanu, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte. Raport comun.
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu propunerea legislativă.
## Camera Deputaților este Camera decizională.
În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Propunerii legislative pentru
modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu amendamente admise, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Dezbateri generale? Nu. Nu sunt.
Dacă la titlu aveți obiecții sau comentarii? Nu.
Adoptat.
Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 10 aveți obiecții sau comentarii? Nu.
Propunerea rămâne la votul final.
4. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2023 pentru modificarea art. 205 alin. (10) din Legea educației naționale nr. 1/2011 și prorogarea unor termene; PL-x 188/2023; procedură de urgență.
Guvernul, vă rog, în calitate de inițiator.
## **Domnul Cătălin Mihai Micu** _– subsecretar de stat_
## _în Ministerul Educației_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună ziua!
## Doamnelor și domnilor deputați,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2023 are ca obiect modificarea art. 205 alin. (10) din Legea educației naționale nr. 1/2011, prin care se dă astfel posibilitatea Ministerului Educației să acorde burse pentru stagii și studii universitare și postuniversitare, stagii universitare complete de masterat și doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare în străinătate, din fonduri constituite în acest scop.
De asemenea, modificarea art. 361 alin. (3) lit. b) și d) din Legea nr. 1/2011, prorogarea termenului de aplicare a prevederilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 1/2011, referitoare la evaluarea națională organizată la finalul clasei a VIII-a, precum și la admiterea la liceu, începând cu generațiile de elevi care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023–2024, și derogare de la prevederile art. 19 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, mandatele aflate în curs de exercitare ale membrilor Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior se prelungesc până la data de 31 decembrie 2023.
Și eu vă mulțumesc.
Doamna Intotero, vă rog, raportul Comisiei pentru învățământ.
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
În baza prevederilor art. 95 și art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu adresa PL-x 188 din 20 martie 2023, Comisia pentru învățământ a primit spre dezbatere, în fond, în procedură de urgență, proiectul de lege mai sus menționat. Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 205 alin. (10) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și prorogarea unor termene, cu scopul de a acoperi vidul legislativ în ceea ce privește aplicarea recomandărilor europene și a măsurilor asumate de România, la nivel național și internațional, în ceea ce privește politicile educaționale în domeniul mobilității academice și participarea tinerilor români la programe de studiu complete.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterii și a opiniilor exprimate, în ședința din data de 5 aprilie 2023, comisia, cu 16 voturi pentru și două abțineri, a hotărât adoptarea proiectului de lege, în forma propusă de inițiator.
Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc.
Dezbateri generale, domnul Căuș Vasile, din partea Grupului PNL, vă rog.
## **Domnul Vasile-Aurel Căuș:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Ne aflăm în fața aprobării unei ordonanțe de urgență cu trei părți.
Dacă în ceea ce privește partea a doua și a treia sunt simple elemente de ordin tehnic care au rolul de a îndrepta unele dereglări generate de perioada de pandemie, prima parte a acestei ordonanțe îmi produce o dublă satisfacție, pe de o parte, în calitate de membru al Parlamentului României și, pe de altă parte, în calitate de participant la sistemul educațional.
Sprijinul pe care Guvernul îl poate acorda studenților români care reușesc să fie admiși la universități de prestigiu din străinătate este un sprijin binemeritat, pentru că acești studenți aduc numele României, prin cinstea cu care o reprezintă, pe locuri fruntașe în lume. Și vă spun asta pentru că am avut parte, în decursul activității mele, să asist de câteva ori la activități desfășurate în universități de prestigiu din străinătate, în speță, o universitate din Franța, unde, ca urmare a rezultatelor obținute de studenții români de acolo, doctoranzii și cadrele didactice, care au obținut, probabil, o bună parte și o parte foarte mare din rezultatele facultății și ale universității, îmi permisesem, la vremea respectivă, mai în glumă, mai în serios, să le solicit colegilor mei să adopte limba română ca a doua limbă de comunicare în universitatea respectivă. Și, mai în glumă, mai în serios, colegii au fost de acord.
Pentru aceste rezultate studenții români care ajung la aceste universități și au rezultate foarte bune merită să fie sprijiniți și eu susțin, împreună cu Partidul Național Liberal, adoptarea, aprobarea acestui PL-x.
Și eu vă mulțumesc.
Domnul Miftode Marius-Andrei, Grupul USR.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Ne aflăm în fața unei ordonanțe de urgență cu trei măsuri în domeniul educației, fără legătură între ele, fără altă legătură între ele.
Întâi se stabilește că Guvernul poate acorda prin Ministerul Educației burse pentru stagii complete de masterat și doctorat la instituții din străinătate.
Justificarea măsurii este puțin stângace și lasă să se înțeleagă că, dacă tot plătim să fim membri prin CA-uri, măcar să-i promovăm pe ai noștri.
Cum bursele acestea vor prinde bine totuși, dacă era singurul articol din această lege, ar fi fost acceptabil.
A doua măsură este de amânare a modului de desfășurare a evaluării naționale.
Legea nr. 1/2011 prevedea o evaluare în cinci probe, între care și proba de matematică și științe.
Justificarea măsurii este o recunoaștere a încremenirii Ministerului Educației: „Premisele necesare pentru evaluarea transdisciplinară a absolvenților nu sunt asigurate.”
Din 2011 nu sunt asigurate. Și deja trecem la altă lege a educației, fără ca aceasta să-și fi trăit potențialul.
A treia măsură este de prelungire a mandatelor a șase membri din Consiliul ARACIS.
Nu s-a putut organiza concurs pentru că, vezi Doamne, acum doi ani am trecut printr-o pandemie. Dar a trecut ceva timp de atunci!
E nefericit modul în care treceți o măsură bună, dar prost justificată, pe lângă altele, care să acopere incompetența sau interesul de grup politic.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.
5. Proiectul de lege pentru completarea art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, precum și pentru modificarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii; PL-x 113/2022.
Inițiatorii?
Nu.
Comisia pentru muncă și/sau Comisia juridică, raportul. Domnule Șlincu, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Raport comun – PL-x 113/2022.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 38 din Legea nr. 217/2003 și a art. 4 din Legea nr. 61/1993, în sensul instituirii posibilității încasării alocației de stat pentru copii de către părintele căruia i s-a încredințat minorul pentru creștere și educare, în situația emiterii de către instanța de judecată a unui ordin de protecție în caz de violență domestică.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
La întocmirea prezentului raport, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru muncă au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic și Social, avizul favorabil al Comisiei pentru sănătate și familie, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului și avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamente, redate în anexă.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaților este Camera decizională. Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc.
Doamna Florea Oana-Consuela, Grupul PSD, vă rog.
Vă mulțumesc.
Cred că e important să vorbim despre această inițiativă legislativă, pentru că ea rezolvă o problemă actuală.
Profit de faptul că sunt televiziunile aici și sunt oameni care se uită la noi.
Pe scurt, de cele mai multe ori, în cazul unui conflict, mama pleacă cu copiii din casă, tatăl rămânând la domiciliu. Acesta continuă să încaseze alocația minorilor, mama aflându-se în imposibilitate de a beneficia de acești bani, care, desigur, le revin copiilor, pentru că copiii, nu-i așa?, sunt titularii acestor alocații.
Această lege vine să rezolve această problemă.
Și este bine de știut pentru toate mămicile care sunt în această situație: o copie a ordinului de restricție sau a hotărârii judecătorești va fi trimisă la Agenția Națională pentru Plăți, astfel încât această instituție să fie... să ia cunoștință de noul domiciliu și contul în care se va vira această sumă, astfel încât copiii să beneficieze de drepturile lor.
Mulțumesc.
Și eu mulțumesc. Domnul Dan Tanasă, Grupul AUR.
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Inițiativa este una foarte bună, Grupul AUR o va susține, însă profit de această ocazie să atrag atenția coaliției de guvernare că nu face suficient pentru copiii României. Și mă refer aici, bineînțeles, și la alocații.
Vă atrag atenția din nou că societatea civilă vorbește de sute de mii de copii care se culcă în fiecare seară flămânzi și că nu faceți suficient în acest sens.
Și subliniez faptul că absolut toate inițiativele legislative promovate de Alianța pentru Unirea Românilor în ceea ce privește sprijinirea familiei și creșterea natalității au fost respinse de coaliția de guvernare.
Însă, repet, AUR va vota acest proiect legislativ. Mulțumesc.
Doamna Calista Mara-Daniela, Grupul PNL.
Mulțumesc, domnule Daniel Suciu.
Este bine știut faptul că una din cauzele pentru care femeia stă alături de soțul abuziv este această dependență financiară.
Din păcate, atunci când vine vorba și de un copil, presiunea financiară pe care o mamă care vrea să se separe de soțul abuziv o are este de două ori mai mare.
Faptul că vom da dreptul mamei să poată să iasă din acest mediu abuziv, să nu trebuiască ca acel copil să treacă prin aceste traume, dându-i totuși posibilitatea de a-și întreține copilul și de a plăti toate cele necesare... Că vorbim de copii mici sau de copii mai mari, cheltuielile sunt și așa
foarte scumpe, foarte mari. Dându-i această posibilitate, reușim să o scoatem pe aceasta din mediul toxic. Atât pe mamă, cât și copilul sau copiii.
Vă rog foarte mult să votăm acest proiect de lege, unul extrem de necesar.
Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Doamna Andrea Csép, Grupul UDMR. Vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Nu avem destule măsuri de protecție pentru acele femei care se află în imposibilitatea de a se gospodări singure, de a avea grijă de ele însele, de a avea grijă de copiii lor, eventual, de persoanele cu dizabilități din familiile lor.
De fiecare dată când Parlamentul României adoptă o lege care vine în sprijinul acelor femei care devin vulnerabile și sunt într-o situație de agresiune, violență, zi de zi, cred că este binevenită și este o necesitate pentru societatea noastră.
Totuși, trebuie să vorbim foarte mult despre fenomenul violenței domestice și să facem toate demersurile necesare ca să stopăm acest fenomen și să spunem: zero toleranță pentru orice fel de abuz.
Acest proiect de lege, așa cum au zis și colegele mele, antevorbitorii mei, previne acea problemă financiară de care are parte acea femeie care necesită să plece de acasă, acea femeie care are nevoie de a se îngriji de acei copii.
Și cred că, da, prin adoptarea acestui proiect de lege vom ajuta.
Și vă îndemn pe toți să votăm acest proiect. Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu aveți obiecții sau comentarii? Nu.
Adoptat.
Dacă de la art. 1 la art. 4 aveți obiecții? Nu.
Proiectul de lege rămâne la votul final.
6. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor; PL-x 236/2020.
Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Nu.
Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, vă rog, domnule Dunava, prezentați raportul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor. Camera Deputaților este Camera decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare proiectul de lege, cu amendamente admise, care sunt redate în anexa ce face parte integrantă din prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Doamna Hangan Pollyanna-Hanellore, Grupul USR. Vă rog.
## **Doamna Pollyanna-Hanellore Hangan:**
Mulțumesc.
Doamnelor și domnilor deputați,
Polițele de asigurare obligatorii ale locuințelor ar trebui să-i protejeze pe români atunci când casele lor sunt devastate de dezastre naturale, precum cutremure, inundații sau alunecări de teren, dar se pare că dumneavoastră, domnilor din coaliția de guvernare, vă propuneți să transformați aceste tipuri de polițe într-un fel de noi taxe.
Și am să vă explic, atât dumneavoastră, cât și românilor, de ce spun acest lucru.
În primul rând, v-ați hotărât să creșteți prețul pentru asigurările obligatorii de locuințe cu mai mult de 30% și ați invocat inflația, însă nu v-ați propus să creșteți și valoarea de asigurare a locuințelor pentru care se fac polițe PAD.
În al doilea rând, propuneți prin acest proiect ca funcționarii din primării, personalul din primării și instituții să poată să emită aceste tipuri de polițe de asigurare. Și nu faceți asta oricum, ci propuneți prin acest proiect ca UAT-urile să aibă acces la bazele de date cu cetățenii români care dețin sau nu dețin polițe de asigurare PAD și, de asemenea, propuneți ca sumele încasate din amenzile ce ar putea fi aplicate românilor care nu dețin polițe de asigurare PAD să intre în bugetele primăriilor.
Nu faceți altceva decât să transformați primăriile într-un fel de mici agenții de asigurare și vă mirați ulterior că avem în România o piață de asigurări complet disfuncțională.
USR nu va susține un astfel de proiect de lege.
Și vă rog și pe dumneavoastră să vă gândiți bine, de două ori, înainte de a vota un proiect de lege care propune noi creșteri de prețuri pentru români.
Și eu vă mulțumesc.
Doamna Mitrea Dumitrina, Grupul AUR.
Stimați colegi,
Această propunere legislativă, practic, este o completare a Legii nr. 260/2008.
PAD-urile sunt asigurări obligatorii de locuințe. Din păcate, nu s-a făcut niciun fel de campanie din partea instituțiilor statului, pentru ca oamenii să înțeleagă la ce le-ar folosi aceste PAD-uri.
Într-adevăr, o creștere, nici nu știu, a acestor asigurări nu știu cât de benefică poate fi pentru oameni, atâta timp cât ei nu știu la ce îi ajută aceste asigurări.
Eu am lucrat timp de 20 de ani în domeniul asigurărilor și știu că aceste propuneri legislative... – de multe ori, în zonele inundabile, oamenii nici măcar nu au știut că puteau să recupereze banii, ca urmare a acestor asigurări, dacă le-ar fi avut și dacă statul i-ar fi informat corect.
Le-a fost greu companiilor de asigurări să facă campanie să le explice oamenilor de ce ar trebui să dea acești bani în mod obligatoriu. Cu atât mai mult nu înțeleg cât de ușor le-ar fi acum instituțiilor statului să facă campanie cu aceste creșteri de preț.
Eu spun că, indiferent ce am face, pe români oricum nu i-am proteja.
Un punct bun la această propunere legislativă – vorbim și de alte protecții pe care le-ar putea avea românii.
Însă nu este o propunere legislativă care să fie într-adevăr în ajutorul românilor.
Și, în plus, primăriile nu au cum să fie în stare să facă aceste asigurări oamenilor și să le aducă plusvaloare. Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Trecem la dezbaterea pe articole.
Dacă la titlu aveți obiecții sau comentarii? Nu.
Adoptat.
Dacă de la art. 1 la art. 50 există obiecții sau comentarii? Nu.
Adoptate.
Proiectul de lege rămâne la votul final.
7. Proiectul de lege pentru modificarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului; PL-x 542/2022.
Domnule Leoreanu, Comisia pentru apărare, vă rog, prezentarea raportului comun.
Raport comun asupra Proiectului de lege pentru modificarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului
În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au fost sesizate, prin adresa PL-x 542/2022, cu dezbaterea pe fond a Proiectului de lege pentru modificarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, în sensul că polițistul poate beneficia de compensație pentru chirie atunci când locuința închiriată se află în localitatea unde își desfășoară activitatea sau pe o rază de până la 70 km în jurul acesteia.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
La întocmirea prezentului raport comun, cele două comisii au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic și Social, avizul favorabil al Comisiei juridice, avizul favorabil al Comisiei pentru administrație publică, avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, punctul de vedere favorabil al Guvernului.
Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au hotărât, cu unanimitate de voturi, aprobarea proiectului de lege, cu amendamente admise.
Membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială au hotărât, cu unanimitate de voturi, aprobarea proiectului de lege, cu amendamente.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Camera Deputaților este Camera decizională.
În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege și a documentelor conexe, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Dezbateri generale, domnul Coarnă.
Mulțumesc, domnule președinte.
Da, și eu sunt de acord și voi vota această inițiativă legislativă.
Este o propunere de circa 5 ani de zile, de când eram la sindicat.
Practic, e vorba de o excepție de la lege. Avem doar polițiile de frontieră și poliția de autostrăzi. Practic, oamenii nu puteau să-și primească acea indemnizație pentru chirie, pentru că legea era extrem de strânsă și, atunci, am simțit nevoia să introducem acest amendament.
Este un proiect de lege care ajută, practic, în mod special, poliția de frontieră – și vorbim de cea din zona aeroporturilor, poliția de frontieră din zona Deltei Dunării și poliția din cadrul IGPR, din zona autostrăzi.
Eu voi vota acest PL-x.
Mulțumesc, domnule președinte.
Și eu vă mulțumesc.
Domnul Dan Tanasă, Grupul AUR.
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Și Grupul AUR va vota această propunere, care, în mod evident..., orice lege care este benefică și sprijină corpul polițiștilor din România este binevenită.
În același timp, profit de ocazie să vă reamintesc, să reamintesc coaliției de guvernare că își bate joc în continuare de polițiștii din România.
Din păcate, sindicatele polițiștilor reclamă faptul că coaliția de guvernare nu le plătește încă drepturi salariale restante. Atrag atenția și asupra utilării foarte proaste a polițiștilor. Polițiștii au nevoie de alocări bugetare mult mai consistente, pentru că nu ne putem juca cu ordinea și cu siguranța în societatea românească.
Solicit, așadar, coaliției de guvernare să înceteze să își mai bată joc de polițiști, pentru că nu ne putem juca, repet, cu ordinea și cu siguranța.
Dar vom sprijini și vom vota acest proiect. Mulțumesc.
Pe procedură, domnul Popa.
## **Domnul Ștefan-Ovidiu Popa:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Vă rog să fiți de acord și dumneavoastră, și colegii să prelungim programul de lucru, pentru a dezbate încă două proiecte:
– PL-x 640/2020
, care se află pe poziția 8, adică este următorul;
– și PL-x 511/2021
, care se află pe poziția 15.
Vă rog să vă pregătiți cartelele.
Vot pentru prelungirea programului de lucru, pentru a discuta încă două proiecte de lege.
Vot, vă rog.
Cu 154 de voturi pentru, 9 contra, programul de lucru a fost prelungit.
Domnul Leoreanu, la dezbateri generale; ne întoarcem.
Da.
Vreau să precizez că și parlamentarii care susțin coaliția de guvernare susțin acest proiect de lege.
L-am susținut, l-am dezbătut, l-am amendat, astfel încât corpul polițiștilor să beneficieze de această facilitate. Corp al polițiștilor care în ultima perioadă, din condiții obiective sau subiective, a fost mult depopulat.
Iar, în același timp, și din cauză că primesc repartiție în diferite locuri, nu neapărat așa cum și-ar dori sau unde sunt familiile, au nevoie de un sprijin în acest sens.
Deci Grupul deputaților Partidului Național Liberal va susține acest proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Domnul Floroiu, Grupul PSD.
Se pregătește doamna Alexandru Victoria-Violeta.
Bineînțeles că și Grupul PSD sprijină acest proiect de lege, un proiect de lege care abordează în mod unitar ceea ce privește asigurarea cazării și chiriilor pentru polițiști, un proiect de lege binevenit în situația actuală pentru Poliția Română.
Mulțumesc. Doamna Alexandru Victoria-Violeta.
Eu cred că oamenii care ne urmăresc trebuie să-și facă o idee înainte să meargă la vot despre cum gândesc oamenii care fac politică.
Cu tot respectul pentru colegii din poliție, opinia mea este foarte clară aici. Nu are de ce să fie asimilat salariul polițistului cu solda militarului și o să mă explic de ce.
În România trebuie să acceptăm că lucrurile trebuie făcute corect.
Una este să fii militar și alta este să fii polițist, adică funcționar public cu statut special.
Proiectul de lege, aparent inofensiv, nu face decât să adâncească această problemă, care înseamnă ceva profund incorect pentru modul în care ar trebui așezate lucrurile în România. Una este să fii în uniformă, militar, și alta este să fii funcționar, să ai dreptul la grevă, să ai dreptul la sindicat, să lupți pentru drepturile tale, perfect adevărat, dar cele două nu se pot amesteca și nu se pot confunda.
Eventual, între jandarmerie și cei în uniformă militară s-ar putea face o similitudine.
Prin urmare, cu mici pași pe care îi faceți, cu o mică modificare, ici-colo, nu faceți decât să adânciți dezordinea și lipsa de viziune – apropo de cum trebuie așezate lucrurile în această țară.
Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Trecem la dezbaterea pe articole.
Dacă la titlu aveți obiecții sau comentarii? Nu.
Adoptat.
Dacă de la art. 1 la art. 4 aveți obiecții? Nu.
Proiectul de lege rămâne la votul final.
8. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2020 privind unele măsuri pentru susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile; PL-x 640/2020.
Suntem în procedură de urgență. Inițiatorul, Guvernul României, vă rog.
dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, precum și a unor măsuri temporare de sprijin al acestora. Proiectul propune reglementarea raporturilor dintre zona urbană și cea rurală, precum și categoriile de investiții care pot fi finanțate la nivel urban în baza unor strategii de dezvoltare.
Rugămintea noastră este să adoptați proiectul de lege, cu amendamentele formulate și adoptate în comisiile raportoare. Vă mulțumim.
Și eu vă mulțumesc. Comisia pentru administrație publică și/sau Comisia pentru buget.
La final, domnule Tuță, să nu uitați să faceți propuneri pentru timpii de dezbatere.
Vă rog, aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport comun asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2020 privind unele măsuri pentru susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile
În conformitate cu prevederile art. 95 și 117 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru administrație au fost sesizate pentru dezbaterea pe fond, în procedură de urgență, a acestui proiect.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Proiectul propune reglementarea raporturilor dintre zona urbană și cea rurală, precum și categoriile de investiții care pot fi finanțate la nivel urban în baza unor strategii de dezvoltare. Majoritatea municipiilor și orașelor au adoptat practica elaborării strategiilor integrate de dezvoltare urbană, valorificând rolul acestor strategii în planificarea locală.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii sesizate în fond, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport comun de adoptare.
Domnule președinte, vă propun un timp de două minute pentru dezbaterea acestui proiect.
## **Doamna Andreea Anamaria Naggar** _– secretar de stat_
_în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene_ **:**
Vă mulțumesc mult, domnule președinte. Stimați domni și doamne deputat...
Vă rog să vorbiți puțin mai tare.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru susținerea
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Două minute – timp de dezbatere. Vot, vă rog. 130 de voturi pentru, 25 contra. Timpii de dezbateri au fost aprobați. Domnule Apostol Alin, Grupul USR, la dezbateri generale, vă rog.
## **Domnul Alin-Gabriel Apostol:**
Această propunere legislativă are două mari probleme. Prima ar fi faptul că se constituie zone urbane funcționale în plus față de zonele metropolitane. Toate acele prevederi venite prin ordonanța de urgență puteau fi foarte bine integrate în Legea zonelor metropolitane.
Am adoptat Legea zonelor metropolitane acum un an de zile, ca să bifăm un jalon PNRR, dar în acest moment nu există niciun proiect local prin care să se instituie o zonă metropolitană. Și se mai creează încă o propunere legislativă care reglementează un subset din cadrul zonelor metropolitane.
Să zicem, OK, legiferăm încă o dată același lucru pe care l-am legiferat, dar ce este mai grav în această propunere legislativă a venit din partea unui deputat PNL ce a introdus un amendament pentru mafia din Ilfov.
Da, îmi asum acest argument, pentru că se instituie, practic, o deplasare a banilor din aceste zone urbane funcționale, de la sectoare către orașele din Ilfov.
Practic, înainte, pe propunerea Guvernului, aveam 40% la București, 40% la sectoare și 20% la cele opt orașe din Ilfov; prin amendamentul propus de PNL, avem acum 50% pentru București și sectoare și 50% pentru cele opt orașe din Ilfov.
Deci, practic, cei șase primari de la PNL și cei doi primari de la PSD ai acestor opt orașe vor primi 50% din finanțare. Celelalte comune, practic, nu vor primi nimic, deși unele comune au mult mai mulți locuitori decât multe dintre orașele din Ilfov, iar sectoarele vor pierde masiv din aceste fonduri pentru dezvoltarea urbană.
Mulțumesc.
Domnul Antonio Andrușceac, Grupul AUR.
## **Domnul Antonio Andrușceac:**
## Stimați colegi,
Îmi pare rău să observ că ori nu citiți proiectele pe care le votați, ori faceți aceste proiecte cu rea-voință, ca localitățile care ar trebui să obțină finanțare europeană să nu beneficieze de finanțare europeană.
Ați prevăzut în această lege o condiționalitate care cere ca, pentru a fi eligibile, acele localități să înregistreze o creștere a populației pe 3 ani consecutivi.
Ori nu mergeți în teritoriu și stați doar acasă și nu mai ieșiți pe stradă, ori nu realizați că aveți și datele de la INS și nicio localitate sau..., nu știu unde ați văzut dumneavoastră creșteri ale populației în localitățile periurbane, dar acea prevedere, pe care am cerut în mod expres, în Comisia pentru buget, să o scoateți de acolo, face această lege inoperabilă.
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Bine, Andrușceac!
Domnul Tuță, Grupul PNL.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să vă asigur, stimați colegi, că prin acest proiect toată lumea câștigă, nu pierde nimeni.
Nu este vorba să se mute dintr-o parte în alta, ci, din contră, pe baza fondurilor europene, în urma unor strategii
foarte clare de dezvoltare integrată – și nu știu dacă colegul de mai înainte înțelege termenul de „integrat”, asta înseamnă, în legătură cu celelalte. Și, dacă s-ar uita puțin pe harta județului Ilfov, ar vedea că cele opt orașe... șapte dintre ele sunt marginale Bucureștiului.
Și vedem cu toții care este problema generală a capitalei. Iar asta este o soluție pentru a rezolva problema din capitala noastră.
Mereu am spus că soluțiile pentru București trebuie să vină împreună cu județul Ilfov.
Și, practic, asta face acest proiect: creează echitate în dezvoltare, așa cum și logica programului european o are, de a echilibra zonele de dezvoltare și să nu mai avem comunități în care te chinuiești să ieși cu mașina de pe o stradă de 4 metri și alte părți unde risipesc banii.
De aceea, vă recomand și Grupul parlamentar al PNL votează acest proiect de lege.
Mulțumesc.
Domnul Antonel Tănase.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Observăm că „coaliția lui Nicu și Marcel” își bate joc de bucureșteni în continuare.
Bucureștenii nu au greșit cu nimic. Nu trebuia să taie de la București.
Dacă voiau să ajute județul sau comunitățile din Ilfov, puteau să suplimenteze din alte bugete sau din fondul la dispoziția Guvernului, din Fondul de rezervă, puteau să suplimenteze; nu trebuiau să taie de la București.
Bucureștenii sunt astfel pedepsiți pentru că nu au vrut să fie în Firea lor.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu aveți obiecții sau comentarii? Nu.
Dacă de la art. 1 la art. 23 există obiecții sau comentarii? Amendamente respinse?
Proiectul de lege rămâne la votul final.
11. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei; PL-x 130/2023; procedură de urgență.
Comisia pentru agricultură, raportul. Domnule Alda, vă rog. Varianta scurtă.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru agricultură a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, valabilă până la data de 31 decembrie 2023.
La lucrările comisiei, deputații au fost prezenți conform listei de prezență.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru agricultură au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților un raport de adoptare a proiectului de lege, cu amendamentele admise redate în anexa prezentului raport.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Bănuiesc că vreți să propuneți două minute ca timp de dezbateri.
Două minute – timp de dezbateri.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Timpii de dezbateri au fost aprobați.
Dezbateri generale, domnul Emil Dumitru, Grupul PNL.
## **Domnul Florian-Emil Dumitru:**
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Sectorul creșterii vacii de lapte din România se confruntă cu probleme foarte mari.
Este foarte bine că venim astăzi cu legea de aprobare în care acordăm niște sume de bani din bugetul național, practic, 44 de milioane de euro.
România are un deficit pe lapte și produse procesate din lapte de un milion de tone. Practic, reușim să ne mai producem doar 45% din cantitatea de lapte pe care o produc fermierii noștri...
, ceea ce este foarte grav. Avem 15 județe unde nu funcționează programul „...laptele” în școli – și aici Ministerul Agriculturii trebuie să ia măsuri.
Și bineînțeles că vom acorda sume necesare pentru ca sectorul zootehnic să se dezvolte...
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Am depus moțiune!
## **Domnul Florian-Emil Dumitru:**
...pentru că numai așa putem, bineînțeles, ca cerealele – materie primă – pe care românii le produc, fermierii români, să poată să fie integrate și să facem valoare adăugată în România.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Domnul Flucuș Dumitru, Grupul AUR.
## **Domnul Dumitru Flucuș:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Evident, este binevenit orice sprijin pentru agricultura românească, în special pentru sectorul zootehnic.
Știți cu toții că am ajuns să cumpărăm din import peste 80% din hrana noastră.
Și, sprijinind producția internă, va trebui să ajungem chiar să ne asigurăm tot necesarul și chiar să și exportăm.
Astăzi vom depune un proiect de lege, împreună cu colegii de la AUR, care să reglementeze interdicția desfacerii pe teritoriul României a cerealelor din Ucraina, tocmai ca să sprijine producția noastră internă.
Mulțumesc frumos.
Și eu mulțumesc. Dacă la titlu există obiecții sau comentarii? Nu.
Adoptat. Dacă de la art. 1 la 8 există obiecții? Nu.
Dacă la anexele nr. 1–4 aveți obiecții? Nu.
Adoptate.
Proiectul de lege rămâne la votul final. Ultimul proiect de astăzi.
15. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și pentru modificarea altor acte normative; PL-x 511/2021; procedură de urgență.
Comisia pentru buget sau Comisia pentru politică economică, vă rog, raportul.
Nu uitați timpii de dezbateri, la final, vă rog.
În ședința din ziua de marți, 4 octombrie 2022, Camera Deputaților a hotărât retrimiterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și pentru modificarea altor acte normative Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, sesizate în fond, în vederea examinării și depunerii unui nou raport.
În urma reexaminării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaților prezentul raport comun suplimentar prin care se propune adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și pentru modificarea altor acte normative, cu amendamentele admise prezentate în anexa nr. 1.
Amendamentele respinse sunt prezentate în anexa nr. 2. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Timp de dezbatere propus – două minute.
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Două minute – timp de dezbateri. Vot, vă rog. Cu 124 de voturi pentru, 27 contra, aprobat. Domnule Orban, la dezbateri generale, vă rog.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Mă mir că nu ia cuvântul la acest proiect de lege aproape nimeni în afară de mine, pentru că este un proiect de lege care, din păcate, arată mentalitatea actualei coaliții de guvernare cu privire la societate.
Adică actuala coaliție îi pedepsește pe actorii economici corecți, pe actorii economici care respectă concurența, respectă legea, îi respectă pe clienții care au cumpărat polițe de asigurare. Îi pedepsește, punându-i să plătească pentru actorii economici, adică firmele de asigurare care dau țepe, care iau banii de la oameni ca să cumpere polițe de asigurare și după aceea scurg banii luați de la oameni și nu mai au capacitatea de a plăti toate daunele pe polițele de asigurare pe care au primit bani.
Vă dau, așa, ca să înțelegeți ce faceți prin acest proiect de lege.
Este ca și cum, dacă într-o clasă trei elevi chiulesc și 20 de elevi sunt prezenți, absențele se împart egal și pentru cei care sunt prezenți, absențele celor care lipsesc.
Este ca și cum noi, cei care ne plătim taxele, am fi puși să plătim taxe mai mari pentru cei care nu-și plătesc taxele.
Este o aberație economică.
Și așa e o piață reglementată, în loc să călcăm în picioare ASF-ul, să demitem conducerea ASF-ului pentru faptul că a permis patru pirați pe piața de asigurări, care au ajuns în poziția de lider de piață și au intrat în faliment, în insolvență, în incapacitatea de a-și plăti obligațiile financiare, noi pedepsim, pe legea aceasta, pe cine? Pe asigurătorii corecți...
Vă rog să finalizați.
...pe cei care n-au intrat în incapacitate de plată.
După ce i-am pus să plătească, nu 1%, cât era contribuția la Fondul de garantare, ci anul trecut am crescut la 4% – adică voi, coaliția, nu noi –, acum îi puneți să plătească o contribuție specială...
Domnule Orban...
...atunci când...
...vă rog să încheiați.
## **Domnul Ludovic Orban:**
...Fondul de garantare a asiguraților nu are bani să-i despăgubească pe...
clienții păgubiți de acești țepari, îi puneți tot pe cei din firmele corecte...
Domnule Orban, vă rog să...
...serioase...
...finalizați.
...să plătească contribuția specială.
Nu votați așa ceva! Este anormal! Este nefiresc! Este o societate în care noi trebuie să-i încurajăm...
Mulțumesc...
...pe cei care...
...domnule Orban.
## **Domnul Ludovic Orban:**
...respectă legea, pe cei care au un comportament corect, și nu să îi lăsăm să scape pe cei care au furat, pe cei care i-au păcălit pe clienți.
Vă mulțumesc.
**Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Bravo!
Domnul Năsui.
Mulțumesc, domnule președinte.
Acest proiect de lege vine ca urmare a tuturor falimentelor răsunătoare care au existat în piața RCA. Falimente care au existat, trebuie să o spunem, mai ales din cauza incompetenței sau cârdășiei ASF-ului în reglementarea și supravegherea acestei piețe.
Practic, ASF-ul nu și-a făcut datoria. A lăsat să funcționeze scheme piramidale ani la rândul. Și asta de ce? Pentru că ASF-ul acela nu ne-a venit de la Uniunea Europeană, nu ne-a venit din Franța, din America sau de altundeva, sau de la Putin, ci ne-a venit din acest Parlament, sunt reprezentanții pe care i-ați votat, membri de partid, habarniști profesioniști care n-au știut decât să încaseze lefuri de 14.000 de euro pe lună, să-și secretizeze salariile, dar în niciun caz să facă ceea ce trebuiau să facă, și anume supravegherea pieței asigurărilor.
Prin acest proiect de lege, ce se face acum este că se instituie „o nouă contribuție specială” – vă place termenul acesta de „special”, inventați tot felul de noi termeni –, care, de fapt, este o forțare a asiguratorilor care au fost onești în piață, care au taxat cum trebuie, care... nu au folosit scheme piramidale, care s-au gândit că trebuie să mai plătească și daune la un moment dat, îi taxați pe ei, luați bani de la ei ca să acoperiți daunele provocate de schemele piramidale. Și, atunci, întrebarea se pune: ei de unde vor scoate banii aceia? V-ați întrebat? Că nu vor veni acționarii cu ei. Nu o să zică niciun acționar german, francez sau altceva „hai să subvenționăm riscurile auto din România”. Nu! Vor veni din prețul RCA, pe care îl vor plăti tot românii.
Mulțumesc.
Mulțumesc.
Dacă la titlu există obiecții sau comentarii? Nu.
Adoptat.
Dacă de la art. 1 la art. 83 există obiecții sau comentarii? Dacă se susține vreunul dintre cele trei amendamente respinse?
Nu.
Proiectul de lege rămâne la votul final.
Ne revedem la ora 11.40, pentru votul final. Mulțumesc.
...în asigurări.
Este o rușine!
Să vă fie rușine că continuați acest demers! ( _Aplauze.)_
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Domnul Roman.
Domnule Pavel Popescu, vă reamintesc, procedură de urgență.
Nu vă mai jucați!
În 2019, când trebuia numită noua conducere de la ASF, îmi amintesc că domnul Orban era președintele Partidului Național Liberal și susținea cu toată tăria numirea acestei conduceri la ASF.
Să înțeleg că astăzi se căiește pentru acea susținere. Pentru că altfel mi-e greu să înțeleg de ce atunci a susținut conducerea ASF, iar acum spune că nu e bună conducerea ASF.
În altă ordine de idei, domnul Orban „a înțeles” că n-a înțeles nimic.
Acest proiect de lege vine să reglementeze o discriminare între societățile de asigurări cu capital românesc și societățile de asigurări care au acționariat străin.
Ce vine să spună proiectul de lege? Ca să nu mai pățim ca în cazul Petrom, să stăm să vedem unde se plătește impozitul, în România sau la sursă, sau la Viena, sau așa mai departe, acest proiect de lege vine să spună că și societățile de asigurări care au administratori din țări membre ale Uniunii Europene sunt obligate să contribuie la Fondul de garantare.
De ce să contribuie la Fondul de garantare? Pentru a putea crește plățile pentru păgubiți.
Deci ceea ce votăm noi astăzi înseamnă instrumentul legal prin care dăm posibilitatea să achităm aceste despăgubiri pentru niște cetățeni care nu au nicio vină pentru falimentul acestor societăți.
Am vrut să fac aceste clarificări pentru ca și cel care „a înțeles”, dar n-a înțeles nimic, să știe ce votează. Vă mulțumesc.
Doamnelor și domnilor,
Am rugămintea să vă ocupați locurile, să putem începe sesiunea de vot final.
Stimați colegi de la UDMR, vă rog să vă ocupați locurile.
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Vom face un vot de
## **Domnul Alin-Gabriel Apostol:**
Nu-mi dau seama dacă deputații de la PSD sau PNL de București au realizat ce tocmai au votat. Au realizat, practic, un transfer de 120 de milioane de euro din POR către cele opt orașe din Ilfov.
Nu știu dacă... Doamna Firea nu este prezentă astăzi.
Practic, doamna Firea a transferat – probabil viitor candidat la București –, a transferat din banii Bucureștiului o parte însemnată către Voluntari. Da? Și sper că sunteți conștienți și să vă duceți în teritoriu la votanții dumneavoastră din București și să le spuneți acest lucru, că ați transferat 120 de milioane de euro.
Și, ca o paranteză, comunele din Ilfov primesc 35 de milioane de euro. 32 de comune, dintre care Chiajna, care are 43.000 de locuitori, cea mai mare comună, primește, împreună cu toate celelalte, 35 de milioane de euro, pe când celelalte orașe din Ilfov primesc 200 de milioane de euro.
Să vă fie rușine!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Doar o mențiune, doamna Firea este senator, și nu deputat. Credeam că știți asta.
5...
A, doamna Alexandru Victoria-Violeta.
Bucureștiul, la PSD, este condus de cineva din Ilfov. Ca să fim corecți!
Acum și PNL București e condus tot de cineva din Ilfov.
Aici este eminamente o demonstrație de forță politică, n-are nimic de-a face cu o gândire coerentă despre ce-i trebuie Bucureștiului și cum poate fi ajutat.
Sunteți parlamentari care veniți din toate județele țării, dar veniți în capitală pentru accesarea de servicii și pentru a avea o activitate profesională și dumneavoastră, și cei cu care lucrați.
Ceea ce faceți pentru o capitală care are nevoie, prin comparație cu alte orașe, de un volum mai mare de fonduri, pentru că dimensiunea și nevoile acestui oraș sunt incomparabile cu cele ale oricărui municipiu din țară, este să penalizați politic un oraș care a plecat pe o cale corectă de dezvoltare și care nu vă convine că este făcută în mod corect.
Alegătorii de București trebuie să înțeleagă că aici este o răfuială politică, n-are nimic de-a face cu ceea ce trebuie să beneficieze acest oraș pentru a face proiecte pentru creșterea calității vieții bucureștenilor și a celor care vin în orașul nostru pentru accesarea de servicii.
Mulțumesc.
Domnul Pavel Popescu, Grupul PNL.
## **O voce de la AUR:**
Arlechino!
## **Domnul Pavel Popescu:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Mi se pare caraghios să o văd pe doamna colegă tăindu-și venele aici pentru administrația Bucureștiului
și îmi aduc aminte că acum câțiva ani ea și cu actualul șef, fostul nostru șef, își tăiau venele de-a dreptul pentru a-l pune pe Nicușor Dan primar al Bucureștiului. L-am pus!
Fără a transforma această discuție în una politică, eu vă spun ce face PNL-ul astăzi. Încearcă să-l trezească pe Nicușor Dan, să înțeleagă și el, într-un mod vizionar, cam cum arată conceptul de București extins, care, fără doar și poate, prin simpla geografie, doamna deputat, nu poate să nu includă și județul Ilfov, că suntem lipiți unii de alții. Și mi-aș dori ca și în București să se întâmple lucrurile așa cum se întâmplă la Consiliul Județean Ilfov, din punctul de vedere al dezvoltării și viziunii.
Asta am vrut să spun, din partea PNL.
Mulțumesc.
Domnul Ciprian-Titi Stoica, Grupul AUR.
## **Domnul Ciprian-Titi Stoica:**
## Mulțumesc.
## Dragi colegi,
Dacă la nivel național avem guvernarea Nicu și Marcel, se pare că la Ilfov avem guvernarea locală Tuță și Thuma.
Singurul argument al acestui proiect de lege, din partea inițiatorului, a fost acela de a-l ajuta pe actualul președinte al consiliului județean să-și întărească poziția de baron local.
Din păcate, în Partidul Național Liberal numai de naționalism și liberalism nu este vorba! Ați ajuns să copiați modelele FSN și PSD și să vă transformați într-o baroniadă locală. Cu fiecare ocazie pe care o aveți asta faceți.
Și mă alătur și eu colegului din opoziție și vă spun: să vă fie rușine!
5. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei; PL-x 130/2023.
## Vot, vă rog.
Cu 243 de voturi pentru, unu contra, o abținere, adoptat. Domnul Flucuș Dumitru, Grupul AUR.
## **Domnul Dumitru Flucuș:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Este un lucru minunat, însă aș dori să ne extindem nu doar la crescătorii de bovine, ci și la cei de ovine, și la apicultură, și la tot ce se produce în țara asta. Tot sectorul zootehnic trebuie sprijinit. Pești... Orice pentru a avea mâncare în România.
Mulțumesc.
Domnul Prunean?
## **Domnul Alin-Costel Prunean:**
Din septembrie anul trecut îi ceream ministrului Daea să vină în Comisia pentru agricultură să discutăm o schemă de ajutor pentru crescătorii de vaci. Evident că n-a auzit; dânsul era pe câmp și atunci, ca și acum.
Crescătorii de vaci au ajuns la disperare. Dau laptele cu 1,5 lei la procesatori și îl găsim pe raft la 10-12 lei. Asta cei care mai au contracte, pentru că pe zi ce trece tot mai multe contracte sunt reziliate.
Daea bate în continuare câmpii și dumneavoastră îl țineți acolo.
## **Domnul Antonio Andrușceac**
**:**
I-a tăiat Virgil curentul la irigații!
## **Domnul Alin-Costel Prunean:**
Sectorul vegetal, de asemenea. N-a fost în stare Petre Daea să furnizeze niște date statistice la Comisia Europeană pentru a obține niște compensații în urma efectelor provocate de importul de cereale din Ucraina.
Trimiteți-l pe Petre Daea în pensie! Poate mai salvăm ceva din agricultura românească.
Mulțumesc.
**Domnul Antonio Andrușceac**
**:**
Trimiteți-l pe Virgil la Jilava!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
6...
A, domnul Moșteanu!
Da, eu vreau să traduc scurt, pentru cei care nu sunt la curent cu politica internă din partidele din acest Parlament.
Speech-ul de mai devreme al domnului Pavel Popescu, care a ridicat o odă la adresa noului lui șef de la PNL București, președintele Consiliului Județean Ilfov, domnul Thuma, așa-zisul Hașul din stenogramele de la Aeroportul Otopeni.
Și fac un apel către colegii mai tineri din Parlament. Păi, este un lucru bun pentru însănătoșirea politicii, însănătoșirea democrației, țineți spatele drept și haideți să nu mai vedem astfel de apucături comunistoide la politicieni...
Domnule Moșteanu...
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
...tineri!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
... eram la sectorul bovin.
6. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și pentru modificarea altor acte normative; PL-x 511/2021.
Vot, vă rog.
Cu 168 de voturi pentru, 47 contra, 33 de abțineri, adoptat.
Capitolul III. Legi organice. Adoptări.
7. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ; Pl-x 36/2023. Vot, vă rog.
**Domnul Ciprian-Titi Stoica**
**:**
Coaliția „unită”!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Cu 120 de voturi pentru, 69 contra și 62 de abțineri
, propunerea legislativă nu a întrunit numărul necesar de voturi. Se va întoarce la comisii.
8. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2023 pentru modificarea art. 205 alin. (10) din Legea educației naționale nr. 1/2011 și prorogarea unor termene; PL-x 188/2023.
Vot, vă rog.
Cu 207 voturi pentru, un vot contra, 41 de abțineri, adoptat.
Explicarea votului, doamna Simina-Daniela Tulbure.
Mulțumesc, domnule președinte. Datele UNESCO arată că în jur de 40.000 de tineri români sunt plecați la studii în străinătate.
De ce să vorbim despre susținerea studenților? Doar 16% din populația României a absolvit o facultate, adică 3 milioane de persoane. Cu toate acestea, cei mai mari contributori la veniturile statului român sunt persoanele cu studii superioare.
Așadar, pentru a avea mai multe persoane care să contribuie la bugetul statului trebuie să avem și persoane cu studii superioare. Experiențele academice internaționale pot reprezenta un impuls pentru mediul nostru educațional.
Totodată, România, ca stat, trebuie să investească în cetățean, care să se poată dezvolta în centre universitare de top din întreaga lume.
Acest program de burse pe care Guvernul planifică să-l lanseze este o pârghie care contribuie la fructificarea potențialului tinerilor români. Desigur, aceste programe trebuie să fie extinse prin burse dedicate serviciului public, programe de fellowship gândite pe domenii și internaționalizare reală a sistemului nostru de învățământ superior.
Totuși, expunerea la practici academice diverse este fără doar și poate utilă pentru tinerii noștri.
Eu însămi am studiat în Marea Britanie și vă pot spune clar și răspicat că ajută foarte mult la dezvoltarea atât personală, cât și profesională a tinerilor. Tinerii noștri din străinătate vor să se întoarcă acasă și noi trebuie să le oferim motivele pentru a se întoarce.
Nu este suficient ceea ce facem pentru studenții noștri. Susțin orice demers, susțin tinerii și studenții români, dar cred cu tărie că putem să facem mult mai mult.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Proiectul de lege pentru completarea...
Doamna Țoiu?
## **Doamna Oana-Silvia Țoiu:**
Pe 30 aprilie anul acesta expirau mandatele membrilor ARACIS și Guvernul, în loc să organizeze procedura de selecție, concursurile, desemnările – ARACIS, un for extrem de important pentru calitatea învățământului în România –, s-a hotărât că, în general, încurcă să mai schimbe oamenii din funcțiile în care au ajuns să fie puși, când poți să pui pixul pe foaie și să le prelungești _sine die_ .
Ce fac este că prelungesc mandatele membrilor de acum ai ARACIS, spunând că o procedură nouă de selecție ar încurca buna activitate.
Îi vedem rotindu-se unii cu ceilalți, așa cum îi vedem refuzând să organizeze alegeri, refuzând să mai organizeze concursuri cinstite, pentru că, odată ce cineva s-a așezat pe scaun și are un prieten care are un pix care poate să scrie o ordonanță de urgență, poate să stea acolo până la pensia specială.
9. Proiectul de lege pentru completarea art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, precum și pentru modificarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii; PL-x 113/2022.
10. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului; PL-x 542/2022.
Vot, vă rog.
Cu 233 de voturi pentru, unu contra, 12 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.
Domnul Coarnă, explicarea votului.
Da, domnule președinte, mulțumesc.
Am votat pentru adoptarea acestui proiect de lege.
Practic, elimină o discriminare între funcționarii publici cu statut special – este vorba despre polițiștii din zona de frontieră și polițiștii din cadrul IGPR –, pentru că în zona militară – vorbim de Legea nr. 80 – exista această reglementare. Practic, acum s-a făcut într-un fel dreptate și sigur că vorbim despre polițiștii din zona aeroporturilor, vorbim de polițiștii din zona Deltei Dunării și de cei din cadrul IGPR, zonele din mediul rural, polițiștii de la posturile de poliție comunale și cei din cadrul Direcției Rutiere București, practic, cei din zona autostrăzilor.
Am votat pentru.
Mulțumesc mult, domnule președinte.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Stimați colegi,
Vă doresc tuturor o Săptămână a Patimilor în liniște și pace!
Să ne revedem cu bine săptămâna viitoare!
Rog membrii Biroului permanent să vină la sala de ședință.
Vot, vă rog.
Cu unanimitate, proiectul a fost adoptat.
**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR**
„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; 012329 C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 BCR
și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 DTCPMB (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, www.monitoruloficial.ro
Adresa Centrului pentru relații cu publicul este: șos. Panduri nr. 1, bloc P33, sectorul 5, București; 050651. Tel. 021.401.00.73, 021.401.00.78, e-mail: concursurifp@ramo.ro, convocariaga@ramo.ro Pentru publicări, încărcați actele pe site, la: https://www.monitoruloficial.ro, secțiunea Publicări.
&JUYEJT|452188]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 56/4.V.2023 conține 48 de pagini.**
Prețul: 240 lei
Noi, românii, sărbătorim miracolul Învierii Domnului prin tradiții și obiceiuri dintre cele mai frumoase, iar Slujba Învierii ne reunește alături de familie și de cei dragi, pentru că familia este, mai întâi de toate, un dar al lui Dumnezeu pentru umanitate.
De aceea, trebuie să facem tot ce ține de noi să apărăm familia tradițională, care trebuie să facă față astăzi multor provocări, multor crize sociale și economice.
Să fim buni creștini și să ne aplecăm mai mult în fața lui Dumnezeu, cu mulțumire pentru tot ce avem și cu rugăciune să ne aibă în pază.
În aceste zile pline de credință să avem parte de pace și liniște sufletească.
Sfintele sărbători să vă umple sufletul cu încredere, lumină și speranță!
Vă mulțumesc.
Dan-Constantin Șlincu, deputat de Botoșani.
Aici mai este un aspect important. Elevii protagoniști din cele două evenimente nu prezintă doar un risc la adresa cadrelor didactice. Ei prezintă un risc și la adresa colegilor lor. În plus, prin conduita lor, acești elevi perturbă grav actul educațional și astfel îi privează pe colegii lor de clasă de un serviciu public și, în ultimă instanță, de un drept garantat prin Constituția României. În momentul în care unii elevi afectează prin conduita lor actul educațional destinat tuturor elevilor, atunci trebuie să existe mijloace de a preveni și de a sancționa o astfel de conduită nocivă.
Susțin fără rezerve ca elevii să primească cât de multă libertate este posibil, însă fără să-i afecteze pe colegii lor și pe profesorii lor. Dar când se depășește această limită trebuie să apară sancțiuni care să descurajeze un astfel de comportament.
În concluzie, legile educației au intrat în dezbatere parlamentară. Stă în puterea noastră și, aș spune, în obligația noastră să introducem reglementările necesare care să consolideze autoritatea cadrelor didactice și care să protejeze interesul educațional colectiv al elevilor în fața unor comportamente deviante și abuzive ale unora dintre ei.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Absolvenții liceelor pedagogice, specializarea „Pedagogia învățământului primar”, vor avea dreptul să predea ca învățători și, conform noului cadru normativ propus, cu statut de debutanți.
Pentru a obține dreptul la liberă practică, absolvenții de licee pedagogice trebuie să-și completeze studiile cu un program universitar de licență cu specializarea „Pedagogia învățământului primar și preșcolar” și să promoveze examenul de licențiere.
În plus, cadrele didactice titulare în unități de învățământ din zone defavorizate beneficiază de o primă de instalare neimpozabilă, egală cu cinci salarii minime brute pe țară, cu condiția ocupării postului pentru o perioadă minimă de 5 ani școlari.
Am speranța că prin aceste legi școala românească va fi mai performantă, profesorilor li se va recunoaște adevărata valoare în societate, iar elevii vor beneficia de un act educațional de calitate.
Mulțumesc frumos. Christine Thellmann, deputat de Sibiu.
Am convingerea că proprietarul acelei unități hoteliere nu ar fi îndrăznit să refuze cazarea unor cetățeni din state precum Germania, Franța, Italia sau Marea Britanie, știind că un astfel de gest ar fi determinat o reacție fermă a autorităților din statele respective.
De aceea, și noi, românii, avem nevoie de instituții mult mai puternice și mai ferme care să apere drepturile românilor în tot spațiul Uniunii Europene.
Mulțumesc. Deputat Valentin Făgărășian.
Așa nu mai merge!
De aceea, USR a inițiat o campanie de strângere de semnături pentru desființarea pensiilor speciale. Și, până acum, 53.000 de români au semnat pentru această campanie pe „Stop pensii speciale”.
USR este din nou în stradă, peste tot în țară, din ușă în ușă, pentru a discuta cu oamenii și a strânge semnături pentru tăierea pensiilor speciale. De ce? Ca să nu mai ratăm fonduri din PNRR, să nu mai fim o țară europeană împărțită inechitabil în două, a specialilor și a muncitorilor suprataxați. Vă mulțumesc.
Alin Apostol, deputat, USR.
Fără oameni bine pregătiți, vom pierde ocazia de a crea locuri de muncă bine plătite pentru cetățenii noștri și bunăstare pentru țară. Trebuie să acționăm acum, când legile învățământului sunt în Parlament, pentru a ne asigura că educația are o valoare practică și oferă tinerilor și României un viitor. Nu există nicio altă scurtătură posibilă, nici de stânga, nici de dreapta, nici cu mască ideologică, nici fără. Vă mulțumesc.
Andrei Miftode, deputat al USR de Brașov.
Domnilor din PSD și PNL, e timpul să deschideți ochii și să opriți declinul agriculturii românești. Am ajuns ca dintr-o țară agricolă să fim doar o piață de desfacere.
În piețele marilor orașe, roșia românească a fost înlocuită de mult cu roșia din Turcia. Carnea românească e tot mai rară în magazine și am ajuns să importăm 80% din necesarul de carne de porc. De la „grânarul Europei”, România a ajuns unul dintre cei mai mari importatori de produse agricole din Europa. Importăm anual alimente de miliarde de euro. De ce nu susțineți producătorul român? De ce România își falimentează propria agricultură?
Ne mai despart doar câteva zile până la Sărbătorile Pascale, iar românii vor avea cel mai scump Paște din ultimii ani. Chiar și tradiționala carne de miel, aflată în aceste zile în magazine, a ajuns să fie din import, în timp ce oierii români sunt în pragul falimentului, fără subvenții serioase și fără scheme guvernamentale de sprijin.
Actuala coaliție PNL–PSD trebuie să își asume dezastrul din agricultură, iar ministrul Petre Daea trebuie demis de urgență, pentru că a făcut mult prea mult rău fermierilor români.
Vă mulțumesc.
Beniamin Todosiu, deputat al USR de Alba.
Ați tăcut mișelește, v-ați prefăcut că subiectul nu există, în timp ce, spre deosebire de voi, alte state europene – Ungaria, Polonia, Bulgaria –, având o clasă politică responsabilă, au dispus măsuri de protecție pentru propriii agricultori, mergând până la interzicerea importurilor de cereale din Ucraina.
În acest timp, voi, Guvernul PSD–PNL–UDMR, încurajați și favorizați agricultorii din Ucraina în raport cu cei din România. Mai grav este că susțineți în continuare lipsa taxelor vamale pentru cerealele din Ucraina, cereale, de altfel, neconforme, care generează prețuri mai mici în raport cu cele din România. În timp ce silozurile din România sunt pline cu cereale din Ucraina – circa 9 milioane de tone –, agricultorii români nu au unde să-și depoziteze marfa. Nici măcar subvenția impusă de șefii voștri de la Bruxelles nu reprezintă un ajutor real.
Am rămas stupefiat auzind declarația ministrului Daea, care spunea că avem o situație grea din cauza unei decizii a Comisiei Europene. Adică nu numai că ministrul Daea își recunoaște propria incompetență, ci spune clar că România nu mai are pic de suveranitate, aflându-se, practic, sub dictatura Bruxelles-ului. Cu alte cuvinte, dacă Bruxelles-ul dispune, cozile de topor din România, reprezentate de PSD, PNL, UDMR și minorități, execută ordinul fără nicio ezitare.
Domnilor Klaus-Werner Iohannis, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor și Petre Daea, sunteți o rușine pentru România. În numele fermierilor români pe care i-ați adus în pragul falimentului, vă cer demisia!
Dumitru Coarnă, deputat neafiliat, Circumscripția nr. 12 Călărași. Mulțumesc, domnule președinte.
Aici am ajuns, oameni buni! Aici am ajuns pentru că partidele politice consacrate trimit în Parlament oameni fără valoare, fără studii și fără frică de Dumnezeu. Nu înțeleg cum adevărate brute, în cel mai propriu sens al cuvântului, condamnați penal, misogini, analfabeți, în loc să dezbată idei, urlă din bănci, ca niște demonizați, fără să fie deranjați de chestori.
De ce ne mirăm de faptul că o profesoară dintr-o comună nu poate să țină în frâu doi derbedei, când noi nu reușim să impunem respectul și bunul-simț aici, în Parlamentul României?
Radu Ciornei, deputat al USR de Suceava. Vă mulțumesc.
În primul rând, finanțarea. Finanțarea acestui Pandemic Treaty, deci un tratat care să prevină o nouă pandemie, va fi 5% din bugetul alocat de fiecare stat sănătății.
După aceea, declararea unei urgențe de interes internațional sau a unei noi pandemii va fi exclusivă a tehnocraților de la Organizația Mondială a Sănătății.
Ce înseamnă asta? Că statele nu vor avea un input dacă pe teritoriul lor se declară o stare de urgență de interes internațional sau, Doamne ferește, o nouă pandemie.
Tratamentul și politicile sanitare vor fi stabilite tot de tehnocrații Organizației Mondiale a Sănătății. Asta înseamnă o predare a suveranității naționale, atât a guvernelor, cât și a parlamentelor. Este de neadmis! Și, cel mai grav lucru, va fi instituit un corp semimedical și semimilitarizat, care va forța aceste hotărâri ale Organizației Mondiale a Sănătății, când e vorba de prevenirea și de tratamentul urgențelor.
Din acest punct de vedere, nu putem să ignorăm faptul că guvernanța mondială a început și prin aceste tratate internaționale statele renunță la suveranitatea lor.
Vă anunț că și în Tratatul de la Maastricht România are dreptul să-și conducă singură politica sanitară. Acest tratat internațional – Pandemic Treaty – va șterge această suveranitate a statului român.
Nu suntem de acord să semneze Guvernul României, mă refer la Ministerul Sănătății, niciun fel de tratat care ignoră suveranitatea statului român asupra domeniului sănătății.
În timp ce românul de rând trăiește foarte prost în România, aceasta este vândută pentru a îndeplini jaloanele PNRR, datoria externă a țării noastre depășind 150 de miliarde de euro.
Unde s-au dus acești bani?
Printre altele, în achiziția de echipamente inutile și de seruri ucigașe, în timpul falsei pandemii, în proiecte pentru ajutorarea Ucrainei, în achiziții de echipamente militare de mâna a treia plătite în avans „partenerului nostru strategic” SUA și, nu în ultimul rând, în contribuția anuală la bugetul Uniunii Europene, care a ajuns în 2022 la 2,4 miliarde de euro.
Momentan, legea „orașelor de 15 minute” a fost retrimisă la comisii, însă în curând va fi repusă pe ordinea de zi pentru vot, aici, în Camera Deputaților, Camera decizională.
Această lege, care la prima vedere nu pare aplicabilă, în acest moment creează contextul necesar pentru instaurarea sclaviei moderne și a controlului total dorit de elitele psihopate care conduc lumea din umbră.
Dragi români,
Pentru a putea opri acest tăvălug de acțiuni antiromânești și antiumane este nevoie, în primul rând, să ne trezim și să înlăturăm trădătorii de la conducerea statului român. Doar treziți și uniți putem reclădi România, ca stat prosper, demn și suveran.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Deputat Mihai Lasca, reprezentant al Partidului PPR, Patrioții Poporului Român.
Mulțumesc.
Înțeleg că profitați de slăbiciunile temporare – rețineți, temporare – ale administrației de la București, mai mereu temătoare și supusă șantajelor de pe aiurea, roasă de boala cronică a zavistiei, neîntrecută în a abandona prestigiul și demnitatea propriilor săi cetățeni.
Mai pot să înțeleg că speculați impecabil miopia vinovată a unor oficiali români care nu pot deosebi sinceritatea de perfidie și acceptă desantul revizionist de la Carei.
Dar refuz să înțeleg și cu atât mai puțin să fiu de acord cu atitudinea dumneavoastră de ignorare a autorității suverane a unui stat european prieten – subliniez, stat european prieten –, acceptând conștient rolul de agent electoral, provocator iredentist, dar vânzător de speranțe deșarte.
Comunitatea maghiară din România nu poate fi confiscată, doamnă Președinte oficial al Republicii Ungare, printr-o itinerantă vizită privată, fie și în zona de frontieră,
pentru a dezveli o statuie de semnificație simbolică. Poate doar să legitimați o anume falangă politică predilectă subminării statului român.
Comunitatea maghiară din România nu poate fi dislocată din modul de viață autohton, oricât de multe ordine și medalii maghiare ați atribui unor instigatori, autoproclamați lideri de profesie.
Fiți binevenită în România ca soră creștină, ca cetățean european, ca om de omenie și ne vom bucura din toată inima noastră.
Dar nu încercați să legitimați, prin prezența dumneavoastră...
Să începem cu criteriul de muncă nenormată, adică de efort susținut impus fiecărui militar, deseori 24 din 24 de ore, și nu 8 din 24 de ore, cum se lucrează în mediul civil, apoi să exprimăm opinii privind avantajele acestei ocupații.
Ce părere aveți, stimați colegi parlamentari?
Vă rog să răspundeți colegilor mei, militari de toate gradele, la cea mai grea întrebare: de ce?
Deputat neafiliat, Circumscripția nr. 10 Buzău, Nicolae N. Roman.
Vă mulțumesc.
Niciunul dintre proiectele adoptate în Parlament, cu majoritatea PNL și PSD, nu sunt pentru fermieri, pentru cadre didactice, pentru medici, pentru antreprenorii români. Toate sunt ca să ne aliniem unor cerințe, unor jaloane, unor reforme cerute de alții.
Deciziile în țara aceasta trebuie să revină românilor! Avem nevoie de o nouă clasă politică și nu putem să lăsăm mucegaiul vechiului sistem să se infiltreze în noua structură creată.
Mulțumesc mult.
Soluții există, dar aparent nu și la îndemâna actualei coaliții. Avem nevoie de specialiști în fonduri europene care să ajute instituțiile, mai ales pe cele de la nivel local, să atragă cât mai multe fonduri. Ironic, există și fonduri europene pentru asta, în cadrul Programului operațional „Asistență tehnică”.
Guvernul trebuie să își asume stilul acesta defectuos de economii și investiții și să dea socoteală. România va face pași înainte spre modernizare atunci când tot spectrul politic își va asuma profesionalismul și responsabilitatea, interesul pentru cetățean și grija reală pentru bunăstarea țării, ca valori fundamentale, nu ca mici popasuri o dată la 4 ani, în campanie electorală.
Cristian Ichim, deputat REPER de Bacău. Mulțumesc.
Fără justiție, un stat se dezintegrează, spre bucuria dușmanilor externi și a unora dintre noi. Un pas mic pentru a schimba această funestă direcție este un nou ministru al justiției.
Vă mulțumesc.
Domnule Macron, cu toții iubim Franța. O iubim pentru că a formalizat ideea de libertate cetățenească și umană, a transformat-o într-o valoare universală legată de statul tuturor ființelor umane dotate cu rațiune și simțire.
Cu toate acestea, regimul Republicii Populare Chineze nu își tratează astfel propriii cetățeni. Populația Chinei este cenzurată și supravegheată. Milioane de cetățeni se află în lagăre de muncă forțată din cauza religiei sau originii lor etnice.
Știm ce s-a întâmplat în Hong Kong, unde comuniștii chinezi au promis o țară, două sisteme. Acolo, zeci de mii de protestatari au fost persecutați și au fost nevoiți să își părăsească definitiv patria.
Credeți că un astfel de sistem este un jucător neutru în ordinea globală? Sau va exporta abuzuri ale drepturilor omului și autoritarism, dacă va putea?
Europa are o responsabilitate față de această oază de libertate și de valori europene numită Taiwan. Și moral, dar și pragmatic, ca îndatorire față de europeni.
Ce se întâmplă cu cei peste 20 de milioane de locuitori ai Taiwanului mâine s-ar putea întâmpla poimâine cu cetățenii Europei. Ei ne sunt frați întru valori, „like-minded partners”, cum spun documentele Uniunii Europene, nu liderii partidului comunist chinez.
Și încă ceva: parteneriatul economic, militar și politic al statelor europene cu Statele Unite, parteneriat ce durează de mai bine de 75 de ani, este un parteneriat între egali, bazat pe valori comune, din care populațiile ambelor continente au avut drept profit libertate și prosperitate.
În schimb, prin tot ce a făcut în secolul acesta, China ne-a arătat că are de gând să își bazeze noua ordine mondială pe relații de vasalitate, așa cum vedem că se întâmplă deja în anumite țări ale Africii și ale Asiei de Sud-Est.
Vă mulțumesc.
Cătălin Teniță, deputat neafiliat, de București.
## Stimați colegi,
Acest gest demonstrează, încă o dată, politica duplicitară dusă de vecinii noștri, chiar și acum, când aproape întreaga Europă le este alături, în acest război care se pare că nu se mai sfârșește. N-am văzut nicio reacție oficială din partea Ministerului nostru de Externe, nicio reacție din partea prim-ministrului Ciucă, de la președintele țării nici atât, nu mai așteptăm nimic.
Țin să protestez oficial, pe această cale, împotriva acestor acte mizerabile de deznaționalizare la care sunt supuși românii din Ucraina! Am cerut explicații din partea domnului Aurescu, printr-o întrebare parlamentară, pentru a afla, cu toții, care este poziția oficială a unei instituții care ar trebui să aibă în centrul activității sale interesele țării, și nu lașitatea!
Reiterez intenția de a face un apel către colegii mei parlamentari ca tratatul cu Ucraina să ne gândim să-l denunțăm.
Deputat de Constanța, membru UNR, secretar general al Partidului Uniunii Naționale Române, Dumitru-Viorel Focșa.
Având în vedere că PSD acordă un interes deosebit, prin intermediul ministrului Petre Daea, și pentru acest segment de activitate, cele trei programe, care sunt deosebit de importante pentru noi, vor fi relansate și optimizate, astfel încât noile criterii să permită un grad mai mare de finanțare, respectiv până la 65% pentru centrele de colectare.
Așadar, aceste noi măsuri impuse de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se vor materializa printr-o creștere a intensității finanțării nerambursabile pentru sectorul zootehnic. Concret, dacă pe programele anterioare se acorda pe partea de prelucrare un procent de 50%, începând din acest an a crescut intensitatea cu 15%.
Prin urmare, pentru centrele de colectare-prelucrare lapte se va putea ajunge la o intensitate a finanțării de 65%. Consider că acest procent este de mare interes pentru crescătorii de animale, mai ales dacă vorbim despre bovine, pentru că majoritatea celor care au accesat finanțarea au făcut-o cu scopul de a fonda noi centre de colectareprelucrare lapte, deci în vederea obținerii produselor primare.
Însă cei mai avantajați de noile oportunități rămân tinerii investitori. În timp ce fermierii cu experiență se vor bucura de ajutorul majorat la 65%, tinerii din acest domeniu de activitate pot să ajungă la un procent de 80% pentru partea de prelucrare. Pe programul trecut, chiar dacă erai tânăr fermier, nu se putea depăși baremul de 50%.
Este mai puțin important faptul că și eu provin dintr-un județ și cu zonă montană, ci că aceste arealuri, cu constrângeri naturale severe, cuprind peste 30% din teritoriul național. Așadar, reducerea depopulării și creșterea nivelului de trai prin sprijinirea înființării de activități agricole și neagricole, sporirea gradului de procesare a materiilor prime, valorificarea produselor montane și crearea lanțurilor alimentare scurte, îmbunătățirea nivelului de educație a populației, conservarea biodiversității și punerea în valoare a patrimoniului cultural trebuie să se contureze, în continuare, și mai bine ca priorități naționale.
Agricultura montană din România este desfășurată și în prezent în mare parte tradițional, în sistem extensiv, fiind caracterizată prin ferme de mici dimensiuni și cu o producție redusă. Aceasta rămâne axată în principal pe creșterea animalelor, bovine și ovine, pe culturile agricole permanente, cum sunt plantațiile de arbuști fructiferi, livezile, precum și pe culturile agricole anuale de cartof și rădăcinoase.
Din acest motiv, pentru a fi performante, aceste ferme trebuie să fie orientate către calitate. Propice le sunt și resursele naturale aflate în stare bună de conservare, tradițiile sănătoase în domeniul creșterii animalelor în sistem extensiv sau disponibilitatea unor materii prime agricole și nonagricole de calitate.
Grație acestor puncte forte, oferite de cadrul natural și combinate cu sprijinul financiar guvernamental și comunitar, a crescut numărul de unități de procesare a materiilor prime agroalimentare, iar producția hranei, înregistrată pe schemele de calitate, a devenit mai variată.
Însă întotdeauna este loc de mai bine, motiv pentru care, pe lângă relansarea acestor trei programe de sprijin, adăugăm exclusiv și orientările Uniunii Europene, confirmate deja ca bune practici de către alte state comunitare cu performanțe notabile pentru acest tip de zone investiționale.
UDMR susține necesitatea transformării acestui deziderat „Sănătatea pentru toți” într-o realitate. Este nevoie de asigurarea accesului oamenilor și comunităților la servicii de sănătate de înaltă calitate, astfel încât să poată avea grijă de propria lor sănătate și de cea a familiilor lor; profesioniști din domeniul sănătății care să ofere îngrijiri de calitate, centrate pe oameni; factori de decizie politică angajați să investească în acoperirea universală cu servicii de sănătate.
Datele statistice indică faptul că asistența medicală primară, ASP, este cea mai eficientă și mai rentabilă modalitate de a aduce serviciile pentru sănătate și bunăstare mai aproape de oameni, iar pandemia de COVID-19 a reprezentat un regres al fiecărei țări în drumul spre atingerea dezideratului ≠HealthForAll.
Potrivit OMS, suprapunerea crizelor umanitare și climatice, constrângerile economice și războiul, au făcut călătoria fiecărei țări către ≠HealthForAll mai urgentă, acum fiind imperios necesar ca liderii să ia măsuri pentru a-și îndeplini angajamentele din domeniul sănătății, iar progresul trebuie accelerat, dacă se dorește îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă legate de sănătate, pentru că nimeni nu poate fi lăsat în urmă.
Pentru a face față acestor provocări, OMS îndeamnă țările să ia măsuri urgente pentru a proteja, susține și extinde forța de muncă din domeniul sănătății, ca prioritate strategică. Investițiile în educație, competențe și locuri de muncă decente trebuie să aibă prioritate pentru a răspunde cererii în creștere rapidă în sănătate și pentru a evita o penurie estimată la 10 milioane de lucrători în domeniul sănătății până în 2030. Vizate sunt, în primul rând, țările cu venituri mici și medii. În acest sens, OMS a anunțat un program global de educație privind îngrijirea de bază de urgență, care vizează 25% dintre asistentele și moașele din 25 de țări cu venituri mici și medii, până la sfârșitul anului 2025, program care va oferi asistentelor și moașelor abilitățile și competențele necesare pentru a face o diferență majoră în salvarea de vieți și reducerea dizabilităților.
Suntem convinși de faptul că un angajament reînnoit față de echitatea în sănătate va fi cheia pentru abordarea viitoarelor provocări în materie de sănătate. Având în vedere experiența crizei de sănătate, la nivel mondial, declanșată de pandemia de COVID-19, foaia de parcurs a OMS include o schimbare urgentă de paradigmă către promovarea sănătății și bunăstării și prevenirea bolilor, abordând cauzele sale fundamentale și creând condițiile pentru ca sănătatea să prospere. OMS îndeamnă țările să ofere servicii de sănătate, acordând prioritate asistenței medicale primare, ca fundament al acoperirii medicale universale. Pandemia de COVID-19 a arătat că protejarea sănătății este fundamentală pentru economiile, societățile, securitatea și stabilitatea noastră. Învățând din cea mai gravă pandemie din istoria recentă, OMS este pregătită să sprijine țările lumii în timp ce negociază un acord de pandemie, să revizuiască Regulamentul internațional de sănătate, precum și alte inițiative financiare, de guvernanță și operaționale pentru a pregăti lumea pentru viitoare pandemii.
Trebuie să protejăm publicul de neinformare și dezinformare. Viitorul sănătății depinde de cât de bine va fi aceasta împuternicită prin știință, cercetare, inovare, tehnologii digitale și parteneriate care pun în prim-plan prevenirea.
Un sistem medical puternic înseamnă salvarea a milioane de vieți, înseamnă reducerea cheltuielilor cu sănătatea cu zeci de milioane de euro, înseamnă, până la urmă, creșterea speranței medii de viață.
UDMR este hotărât să sprijine toate inițiativele și politicile publice care susțin și investesc în sănătate.
Negocierea despăgubirilor pentru fermierii afectați de importul de cereale din Ucraina a arătat incapacitatea Guvernului de a reprezenta în mod eficient interesele legitime ale agricultorilor din România. Spre deosebire de incompetenții Guvernului de la București, cu prilejul vizitei sale în Polonia, Președintele Ucrainei a anunțat un plan convenit cu omologul său care oferă soluții pentru fermierii polonezi, afectați de prăbușirea prețurilor ca efect al pătrunderii libere pe piață a cerealelor ucrainene.
În schimb, întârziatul premier Ciucă abia acum își pune problema să identifice soluții reale împreună cu reprezentanții Comisiei Europene, fără a-i fi clar în mod concret ce fel de măsuri vizează. Mii de legumicultori vor
rămâne fără subvenții anul acesta! Pentru că Ministerul Agriculturii a impus creșterea pragului pentru acordarea Sprijinului cuplat vegetal pentru legume cultivate în sere și solarii la 1 ha. În noul PNS s-a diminuat drastic (de patru ori) alocarea de bani europeni pentru acest sprijin: de la 12.400.000 euro/an în perioada 2021–2022 la 4.2 mil. în 2023. Deci în acest an legumicultorii vor primi 1.000-1.500 euro/ha, fața de 4.844 euro în anii trecuți. În același timp s-au alocat de la bugetul național 40 milioane euro în 2023 pentru așa-zisul program „Tomata”, un program care nu are nicio legătură cu performanța și gândit din start pentru fraudare și scopuri electorale.
Pentru toate aceste motive, Petre Daea – demisia!
Fără valori morale, viitorul sună rău. Vom fi în vârstă și vom „beneficia” din plin de această lipsă de valori morale pe care acum omitem să le transmitem copiilor noștri.
Este din ce în ce mai clar că nimic nu mai este ca altădată. S-a schimbat vremea, dar s-au schimbat și vremurile. În multe cazuri s-a terminat cu cei 7 ani de acasă, cu respectul față de profesori sau față de persoanele în vârstă. O nestăvilită bășcălie a luat locul bunului-simț și comportamentului civilizat.
Unde au dispărut cumințenia românului și frica de mânia lui Dumnezeu? Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violență și dezmăț!
Pentru unii profesori nu contează nici salariul acela foarte mic pentru munca pe care o desfășoară, nici naveta pe care o fac. Își lasă bucăți de suflet în fiecare copil pe care încearcă să îl educe. Ei merită respectul nostru. Acolo este vocația, acolo e harul! Acolo felicitările și aplauzele merită a fi auzite!
Însă trebuie spus foarte clar, nu este vina acestor tineri. Ei sunt victimele noastre, ale adulților! Asta doare crunt. Progresismul și dezvoltarea prost înțelese și-au atins limitele și asta se vede în toate țările occidentale. Au venit din urmă și schimbă valorile care au cultivat școala, munca, responsabilitatea, competiția, curajul, sacrificiul, respectul față de valorile sacre ale unui neam: părinți, familie, dascăl, comunitate, credință, tradiții.
Trebuie să luăm măsuri legislative pentru a preveni astfel de cazuri. Îngrijorarea nu este doar la profesori, ci și la părinții elevilor care au în clasă astfel de colegi agresivi și lipsiți de respect față de dascăli.
S-a mers prea departe. Este în mâinile noastre, ale celor care avem în dezbatere parlamentară legile educației, îndreptarea acestei situații. Noile legi trebuie să prevadă, pe lângă drepturi și responsabilități pentru elevi, reinstituirea autorității cadrelor didactice și să garanteze siguranța celorlalți elevi.
În plus, PSD a insistat asupra importanței protejării locurilor de muncă și a menținerii nivelului de trai, ceea ce a fost reflectat și prin reduceri de impozite și taxe pentru IMM-uri și propunerea taxării marilor companii cu 1% pe cifra de afaceri, pentru a echilibra balanța în ceea ce privește angajații cu salarii mici și medii.
Un alt exemplu constă în îngrijorătoarea statistică a cheltuielilor pentru investiții, inclusiv pentru locuințe, terenuri și echipamente, categorie ce reprezintă doar, atenție!, 0,1% din cheltuielile totale ale gospodăriilor populației.
O astfel de problemă are un impact major pe termen scurt asupra calității vieții oamenilor din România și are implicații sumbre pe termen lung asupra creșterii economiei românești. PSD a reușit să implementeze programe destinate tinerilor
aflați la început de drum, studenților și altor categorii sociale ce necesitau sprijinul autorităților pentru a putea găsi căi de a investi.
Toate aceste planuri au fost concepute cu scopul de a oferi oamenilor din România o șansă mai mare de a trăi o viață mai bună și de a ieși din stadiul de supraviețuire. Este important de menționat că astfel de politici publice trebuie să fie susținute și implementate în timp, pentru a putea avea un impact real asupra vieții oamenilor.
În concluzie, cifrele prezentate arată nevoia imperioasă a unor măsuri sociale care să ofere un sprijin real pentru românii care se confruntă cu dificultăți financiare și sociale.
Politicele publice impuse de PSD în guvernare au fost menite să dezvolte traiul spre stadiul de trăire cu adevărat și ar trebui să continue, pentru a putea asigura o mai bună calitate a vieții pentru cetățenii României.
Pe de altă parte, cred că avem nevoie de creșterea gradului de educare a societății în raport cu autismul. România oferă acum un cadru destul de bun pentru acești copii, însă mulți decidenți omit (voit sau nu) să vorbească despre situația pe termen lung.
Nu în ultimul rând, trebuie să ținem seama de condiția neurologică a adulților autiști, care nu va lăsa o marjă prea mare de independență, și trebuie să fim pregătiți pentru a ne asigura de calitatea vieții lor. În țara noastră avem specialiști foarte bine pregătiți care pot susține aceste centre: psihologi, medici psihiatri, personal din asistența socială, totodată, părinți care s-au ocupat de autodezvoltare și pot asigura resursa umană necesară.
În aceste circumstanțe nu putem fi de acord cu adoptarea unor dispoziții care prejudiciază calitatea vieții oamenilor, iar o potențială diminuare a salariilor ar fi total nefondată și nejustificată.
PSD menține ridicată ștacheta privind inițierea politicilor publice și a strategiilor guvernamentale și administrative privind sprijinirea populației și a companiilor românești, astfel încât să trecem cu toții, în bune condiții, peste această perioadă complicată. În niciun caz nu vom agrea nicio intenție de scădere a salariilor, dimpotrivă, noi acționăm constant în scopul protejării veniturilor, sporirii acestora, precum și pentru creșterea puterii de cumpărare a tuturor românilor!
Sunt încrezătoare totuși că, așa cum PSD a acționat și până acum, cu maturitate, consens și cooperare politică constructivă, vom identifica și în acest caz cele mai bune variante în vederea eficientizării distribuțiilor financiare bugetare, fără a leza în niciun fel veniturile populației.
Îmi exprim speranța că programele de promovare pregătite de Ministerul Turismului vor reprezenta doar începutul unei campanii naționale prin care să facem cunoscut întregii lumi cât de frumoasă este țara noastră.
Fiind părinte la rândul meu, înțeleg îngrijorările tuturor părinților cu privire la aceste evenimente, de aceea vreau să îi asigur că Guvernul României și Ministerul Educației depun toate eforturile pentru a minimaliza probabilitatea ca ceva similar să se întâmple.
Prin adoptarea acestor măsuri vom reuși să protejăm producătorii români de competiția incorectă pe piața internă cu producătorii ucraineni și, de asemenea, vom proteja capacitățile agricole de producție pe termen mediu și lung. Menționez de competiția incorectă deoarece producătorii agricoli români trebuie să respecte mult mai multe condiționalități de mediu pentru producerea cerealelor, conform dreptului Uniunii Europene, ceea ce înseamnă un cost de producție mult mai mare și o producție la hectar sensibil mai mică.
PSD susține producătorii agricoli români!
În capitala Marii Uniri, Președinta Ungariei a participat la dezvelirea statuii lui Gábor Bethlen, unul dintre ultimii principi maghiari ai Transilvaniei, în secolul 17, dorind să accentueze existența unei cosuveranități româno-ungare asupra Transilvaniei. A urmat provocarea maximă, prin postarea unor fotografii lângă o bornă de hotar de pe masivul Piatra Secuiului din Munții Apuseni, care era proaspăt vopsită în culorile drapelului Ungariei. Novák și vopsitorii bornei au vrut să transmită subliminal că și acolo se află teritoriul Ungariei.
Prin aceste gesturi, Președinta Ungariei și-a dat poalele peste cap, arătând că este aceeași Mărie cu altă pălărie, respectiv un Viktor Orbán în fustă, care zâmbește mult și face jogging și declarații proeuropene, cum bine a descris-o profesorul și analistul Dan Dungaciu. În opinia sa, Katalin Novák este un produs „orbanist” pentru Occident, fiind inventată de premierul Orbán pentru a spune exact ce gândește el, dar altfel. Rolul ei este să compenseze deficitul de imagine publică a lui Orbán, să intre pe ușile care lui îi sunt închise.
După niciun an, președinta Katalin Novák recidivează, făcând, în Miercurea Mare a românilor ortodocși și grecocatolici de pretutindeni, o vizită, declarată tot privată, în municipiul Carei, județul Satu Mare, situat la câțiva kilometri de frontiera cu Ungaria. Aici va participa astăzi, de la ora 17, împreună cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, la dezvelirea statuii poetului și politicianului maghiar Ferenc Kölcsey, autorul actualului imn al Ungariei, care a fost adoptat în 1989.
Autorul imnului maghiar a trăit între 1790 și 1838, perioadă în care Ungaria se afla sub ocupația Imperiului Austriac. El s-a născut în localitatea Săuca, județul Satu Mare, pe atunci comitatul Satu Mare, situată la circa 40 de kilometri de Carei, și a făcut studiile liceale la Satu Mare, iar studiile universitare la Budapesta. În ultimii ani de viață a fost membru în Parlamentul de la Budapesta, denumit Dieta Ungariei.
Prin urmare, autorul imnului Ungariei nu are nicio legătură cu orașul Carei. Inaugurarea statuii nu are legătură nici cu ziua de naștere sau cu ziua de deces a lui Kölcsey.
Ridicarea unui monument al lui Ferenc Kölcsey la Carei a fost inițiativa primarului UDMR Jenő Kovács și a fost aprobată de consilierii UDMR și FDG, care dețin majoritatea în consiliul local. Monumentul a fost realizat cu susținerea financiară a Guvernului Ungariei. Primarul Kovács a sfidat
presa locală românească și, implicit, opinia publică, refuzând să facă publice autorizația de construire a monumentului și avizele obligatorii, dintre care cel mai important este avizul Ministerului Culturii. Mai mult, în ultimele zile au apărut știri că programul evenimentului a fost tipărit numai în limba maghiară și a fost distribuit doar presei maghiare, iar la festivitatea de inaugurare vor fi arborate numai steaguri maghiare. După ce ieri și-au anunțat prezența la Carei reprezentanți ai unor organizații și partide naționaliste și patriotice românești, care vor să protesteze pașnic, purtând drapele naționale, un oficios al primăriei, editat de consilierul personal al primarului, care-i este naș de căsătorie, lasă să se înțeleagă că va fi interzisă arborarea drapelelor românești la eveniment, întrucât constituie „instigare”.
Cert este că organizatorii vizitei și comanditarii lor nu au menajat deloc sensibilitatea românilor. După cum se știe, Careiul a intrat în istoria și în memoria publică românească drept „ultima brazdă de pământ românesc eliberată de sub jugul fascisto-horthist” în Al Doilea Război Mondial, fapt petrecut în 25 octombrie 1944, dată la care este sărbătorită în fiecare an Ziua Armatei Române. Pentru veșnica slavă și pomenire a militarilor români căzuți atunci în luptă, la Carei a fost ridicat cel mai impresionant monument al ostașului român, care a fost realizat de cunoscutul sculptor Vida Gheza. Românii de aici și din jur nu au uitat cum fie ei, fie strămoșii lor au fost tratați cu brutalitate, bătuți, schingiuiți, uciși de către armata și autoritățile ungare în negrul an 1940, după cedarea nord-vestului Transilvaniei, prin Dictatul de la Viena, fiind alungați în Munții Apuseni și în Maramureș, de unde au fost aduși după Marea Unire pentru a popula zona Careiului. În memoria acestora a fost ridicat în Carei monumentul românilor expulzați și refugiați în urma Dictatului de la Viena.
Principalul vinovat pentru tulburarea conviețuirii interetnice româno-maghiare din Carei este considerat primarul Jenő Kovács, aflat la al cincilea mandat, care a devenit tot mai arogant și șovin în ultimii ani, deși este căsătorit de multe decenii cu o româncă. Kovács a fost un duplicitar parșiv sub aspectul apartenenței sale etnice. Înainte de răsturnarea regimului comunist și mai bine de un deceniu după, când a fost director la Fabrica Mobicrasna din Carei și a deținut un mandat de primar în anii 1996–2000, candidând și fiind ales din partea unui partid zonal, Noua Democrație din Nord-Vest, s-a dat român, prezentându-se și semnându-se Eugen Covaci.
Apoi a pierdut alegerile, fiind succedat de doi primari UDMR, cu care nu a avut relații deloc cordiale. A revenit în funcția de primar în 2008, de data aceasta candidând și fiind ales pe listele UDMR. Ulterior s-a dat maghiar, prezentându-se sub numele Jenő Kovács, și a făcut cu aplomb politica UDMR, preocuparea sa principală devenind separatismul interetnic și maghiarizarea zonei. A devenit unul dintre cei mai importanți și influenți lideri ai UDMR la nivel județean și se laudă că are prieteni sus-puși la Budapesta.
Pentru provocările sale cu iz revizionist și iredentist, Guvernul României ar trebui să-i interzică Președintei Ungariei să mai intre în România în așa-zise vizite private și chiar să o declare _persona non grata_ .
A venit vremea ca provocările și jignirile oficialilor maghiari să fie stopate, fără rețineri sau menajamente. În sprijinul adoptării unei interdicții de acces în România împotriva Președintei Ungariei, care este conducătorul simbolic al statului vecin, putem invoca mai multe precedente europene. Cel mai recent s-a petrecut în data de 17 iulie 2022, când, cu motivarea că nu a fost informat despre vizită, Guvernul de la Zagreb i-a interzis Președintelui Serbiei, Aleksandar Vučić, să intre în Croația pentru a efectua o vizită privată la fostul lagăr de exterminare de la Janosevac, în scopul comemorării sârbilor uciși aici în cursul Celui de-Al Doilea Război Mondial.
În data de 21 august 2009, Guvernul de la Bratislava i-a interzis Președintelui Ungariei, László Sólyom, să intre în Slovacia, unde trăiește o minoritate de 450.000 de maghiari, pentru a inaugura în orașul Komárno o statuie ecvestră a primului rege maghiar, Sfântul Ștefan, cu motivarea că și-a fixat vizita în mod tendențios la o dată sensibilă, în care Ungaria a invadat Cehoslovacia, în 1968, împreună cu URSS și alte state membre ale Tratatului de la Varșovia, și că nu i se poate asigura securitatea. În urma acestui incident, Ungaria a sesizat Comisia Europeană, solicitându-i să introducă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o acțiune în constatarea neîndeplinirii de către Slovacia a obligațiilor care îi revin referitor la respectarea dreptului la liberă circulație și a dreptului de ședere conferite cetățenilor europeni prin Tratatul Uniunii Europene și prin Directiva 2004/38.
Comisia Europeană a respins plângerea Ungariei și a dat dreptate Slovaciei, apreciind că dreptul Uniunii nu este aplicabil în cazul vizitelor efectuate de șeful unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru. Ungaria a introdus, atunci, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o acțiune directă împotriva Slovaciei în constatarea neîndeplinirii obligațiilor. Comisia Europeană a intervenit procedural în susținerea Slovaciei, care a avut câștig de cauză și la înalta instanță europeană. Mai exact, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins acțiunea formulată de Ungaria în ansamblul său, motivând, în esență, că statutul de șef de stat prezintă o anumită specificitate, ce decurge din faptul că este reglementat de dreptul internațional, ceea ce face ca, pe plan internațional, acțiunile sale, precum prezența sa în străinătate, să intre sub incidența acestui drept, în special a dreptului relațiilor diplomatice. În opinia Curții, o astfel de specificitate este de natură să deosebească persoana care se bucură de acest statut de toți ceilalți cetățeni ai Uniunii, astfel încât accesul acestei persoane pe teritoriul unui alt stat membru nu este supus acelorași condiții precum cele aplicabile celorlalți cetățeni.
În consecință, Curtea apreciază că împrejurarea că un cetățean al Uniunii exercită funcția de șef de stat este de natură să justifice o limitare, întemeiată pe dreptul internațional, a exercitării dreptului de circulație pe care dreptul Uniunii îl conferă acestei persoane. Astfel că, în final, Curtea constată că dreptul Uniunii nu îi impunea Slovaciei să garanteze accesul Președintelui Ungariei pe teritoriul său.
În concluzie, Guvernul României are toate temeiurile faptice și juridice pentru a interzice accesul Președintei Ungariei pe teritoriul țării noastre.
În concluzie, cred că se impune o reconsiderare a atractivității turistice autohtone, deoarece nu putem transforma România într-o destinație aflată în topul preferințelor cetățenilor români și străini fără ca serviciile oferite să fie cu adevărat la cel mai înalt nivel.
Nu în ultimul rând, avem nevoie de dinamizarea promovării externe a ofertelor turistice autohtone, astfel încât să reușim să atragem cât mai mulți vizitatori din străinătate, acesta fiind principalul barometru de măsurare a potențialului turistic.
Sunt în asentimentul conducerii Ministerului Sănătății, care se pronunță pentru nevoia unor proceduri adecvate privind colaborarea intersectorială în scopul educației, integrării pe piața muncii și menținerii forței de muncă sustenabile în domeniul sănătății. De altfel, țara noastră a avut inițiativa rezolvării acestei probleme la nivel european, deoarece este evident că avem nevoie de stabilitate și predictibilitate în ceea ce privește specialiștii din domeniul sănătății, pentru a reduce cât mai mult fenomenul migrației forței de muncă bine pregătite.
Consider că investițiile din sănătate care vor fi realizate în perioada următoare, prin Planul național de redresare și reziliență, precum și din alte fonduri europene și naționale, trebuie dublate de asigurarea unor resurse umane calificate în toate regiunile țării.
Pe lângă asigurarea aparaturilor necesare de înaltă tehnologie și performanță pentru sistemul public de sănătate, avem imperioasă nevoie de cadre medico-sanitare și specialiști pricepuți în domeniu, deoarece utilitatea serviciilor destinate pacienților depinde, în mare măsură, de capacitatea resurselor umane.
De aceea, este important ca reformele demarate de Partidul Național Liberal în multiple domenii – educație, fiscalitate, fonduri europene, infrastructură, administrație – să fie extinse și cu o amplă reformă a instituțiilor și autorităților
publice centrale. Rolul și scopul reformelor trebuie să fie acela de a face aceste instituții utile pentru societate și economie, funcționale și capabile, profesioniste, astfel încât interesele generale ale românilor să fie protejate în mod real.
În tot acest tablou, România are un ministru al agriculturii absent, cu abilități precare de negociere, reușind contraperformanța de a obține cea mai mică sumă dintre cele trei țări despăgubite în această etapă, în condițiile în care România sacrifică infrastructură rutieră și producție agricolă pentru a facilita intrarea cerealelor ucrainene pe piața europeană.
Solicit Guvernului să ia măsuri urgente pentru a informa UE despre practica dumpingului din Portul Constanța și suprimarea acestuia!
Solicit Guvernului să ia măsurile necesare pentru a se asigura că cerealele ucrainene corespund normelor de calitate cerute de UE și să dovedească că acestea nu sunt modificate genetic!
Solicit Guvernului intervenție financiară rapidă și despăgubiri economice reale, pentru a ajuta agricultura României să supraviețuiască!
Solicit Guvernului să dispună măsuri imediate care să permită fermierilor români să-și tranzacționeze marfa în Portul Constanța!
Problema aceasta, a dispariției micilor magazine în fața forței uriașe a companiilor multinaționale, nu este însă nouă în economie și nici specifică României, deși acum suntem și noi afectați. Încă din anii ’90, în Franța, drama magazinelor de proximitate, a celor tradiționale, a scos în stradă mii de francezi nemulțumiți de universalizarea comerțului comunitar. Presa vremurilor de atunci atrăgea atenția asupra dispariției unui comerț „de suflet”, în care vânzătorul și cumpărătorul se
cunoșteau de ani de zile, iar relația lor apropiată avea și un efect social, comunitar, foarte puternic, nu doar aspectul strict comercial. Lanțurile de mari magazine au depersonalizat comerțul mic, alimentar, iar imposibilitatea micilor antreprenori francezi de a se opune agresivității supermarketurilor a creat multe tulburări sociale și economice în acei ani.
Iată, acum, în România pare că ne confruntăm cu o situație foarte asemănătoare cu cea menționată anterior. Îmi permit să vă reamintesc soluția salvatoare pe care francezii au găsit-o pentru a-și prezerva micul comerț tradițional, atât de important din punct de vedere comunitar: superspecializarea magazinelor tradiționale. Într-un supermarket este extrem de confortabil să faci cumpărăturile, fiindcă găsești aproape orice categorie de produse, însă calitatea și varietatea produselor sunt aproape standardizate. De cealaltă parte, un mic magazin tradițional superspecializat pe produse de panificație și doar această categorie de produse va oferi clienților produse unicat sau rețete extrem de rafinate, care nu se vor găsi aproape nicăieri în altă parte. La fel, alături a apărut un mic magazin cu brânzeturi într-o varietate și de o calitate imposibil de găsit într-un supermarket. Apoi au apărut mici magazine specializate pe carne, compot și dulceață, ciocolată, cafea și ceai, legume, condimente și așa mai departe. Astfel, în mai puțin de 10 ani, în Franța micile magazine de proximitate nu doar că s-au salvat de la dispariție, dar, prin superspecializare, au prosperat și au adus o clientelă mai numeroasă, fidelizată și au putut comercializa produse cu valoare adăugată mai mare.
Trebuie să luăm în considerare sprijinirea micilor antreprenori, mai ales din mediul rural, de a-și găsi un specific anume și de a se reinventa, pentru a nu dispărea în fața marilor lanțuri de magazine „cu de toate”. Consider că putem asigura programe de protejare și de încurajare a unui comerț cu produse tradiționale românești din ce în ce mai rafinate și mai specializate, revigorând, astfel, comerțul tradițional sătesc din România!
Noile legi ale educației trebuie să prevadă nu doar drepturi, ci și responsabilități pentru elevi. Ele trebuie să reinstituie autoritatea cadrelor didactice și să garanteze siguranța celorlalți elevi.
Din nefericire pentru protagoniștii USL 2.0, acest scenariu nu este unul fezabil, atât timp cât măsurile importante care trebuie realizate prin PNRR, respectiv reforma pensiilor speciale și cea a sistemului unic de salarizare, nu vor putea fi prorogate până după finalizarea campaniei electorale din 2024.
De asemenea, implementarea defectuoasă a măsurilor asumate prin PNRR va conduce în mod automat la blocarea de către Comisia Europeană a întregului pachet de finanțare acordat, fapt ce va avea consecințe asupra calității și nivelului de trai al românilor.
Mai mult decât atât, intenția de a reduce deficitul bugetar cash și ESA în 2023 la 4,4% din PIB și, respectiv, sub 3% în 2024, conform strategiei fiscal-bugetare – și, implicit, ieșirea României din procedura de deficit excesiv –, va rămâne doar un deziderat, atât timp cât nu se vor realiza toate reformele structurale asumate prin PNRR.
Aderarea statelor nordice a fost urgentată de amenințările cu care se confruntă Alianța la momentul actual, însă procesul de aderare nu a fost cu nimic mai puțin riguros. Includerea Finlandei în NATO este și meritul nostru și ne bucurăm de avantajele pe care le-am obținut, dintre care cel mai evident este dublarea graniței NATO cu Federația Rusă. Menționăm că Finlanda împarte cu Federația Rusă o frontieră de 1.340 de kilometri în partea de est, frontieră care este acum un simbol al libertății.
Ca stat care se situa preponderent într-o zonă de neutralitate pe plan extern, Finlanda a înțeles rolul Alianței ca scut de securitate pentru Europa și a depus eforturi pentru a ajunge să contribuie la soliditatea acestuia, exportând astfel și mai departe raționamentele de securitate ale NATO. În schimb, statul nordic se bucură de acum înainte de protecția garantată de articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord.
Ceea ce reprezintă pentru noi o victorie în istoria relațiilor internaționale este nu mai puțin de un eșec și o rușine pentru regimul lui Vladimir Putin, care de dinainte de evenimentele de pe 24 februarie 2022 a condamnat extinderea NATO ca o formă de amenințare la adresa securității statului rus. După cum a afirmat și Președintele SUA, Joseph Biden, Vladimir Putin spera la finlandizarea, neutralitatea NATO și a obținut fix inversul.
La mai bine de un an de la răsturnarea echilibrului internațional de către Kremlin, forța de rezistență este și mai puternică. Pericolul nu a trecut, poziția noastră rămâne la fel de fermă, dar trebuie să celebrăm orice victorie obținută în bătălia împotriva represiunii ruse, iar extinderea NATO este una majoră.
Așadar, dezbinarea cu care ne prezentăm în fața Uniunii Europene este mai importantă pentru unii colegi din opoziție decât interesele legitime ale țării noastre. Regret că fac o astfel de observație, însă este pertinentă și dureroasă.
Mai grav este că episodul, recent, provocat de eroarea de calcul a Comisiei Europene privind acordarea despăgubirilor pentru fermierii români, acompaniată de „cruciada” pornită împotriva ministrului Petre Daea, are mai multe antecedente decât ne-am dori noi, în întreaga istorie de după momentul intrării noastre în Uniunea Europeană.
Vă voi da un singur exemplu, pe cât de relevant, pe atât de exhaustiv și edificator – construcția Planului național de redresare și reziliență de către fosta guvernare integral de dreapta, PNL–USR. Este cea mai flagrantă demonstrație că unii dintre politicienii români își doresc eșecul altor politicieni autohtoni strict ca să obțină un avantaj politic imagologic pe plan intern. Numai că prețul pe care îl plătim cu toții dincolo de granițe este unul foarte costisitor, plus că poate conduce la blocarea acordării anumitor finanțări sau la amânarea _sine die_ a alocării fondurilor respective din pricina inadvertențelor politicilor interne. Iar afirmațiile conform cărora ar exista în UE un curent antiromânesc devin derizorii dacă una spunem acasă și alta facem afară, respectiv declarații care știrbesc reputația propriei noastre patrii.
Cu alte cuvinte, asemenea comportamente denotă lipsa totală de preocupare pentru adevărata agendă a cetățeanului și mult prea multa atenție acordată strict propriei cariere politice. Nu mai vorbesc despre deficiența de implicare pentru promovarea și apărarea intereselor naționale ale României și dincolo de frontierele UE, pe unde mai ajung unii dintre politicienii opoziției, în deplasări oficiale sau particulare. Derobarea de obligativitatea înregimentării în demersurile ce presupun mobilizări comune nu converge decât spre noi eșecuri ale României. Fie că vorbim despre
insuccese mai mici sau mai mari, acestea corodează, în timp, încrederea celorlalți parteneri europeni în toți politicienii români, nu doar în cei care creează aceste neajunsuri.
Dragi colegi, nu prin asemenea stratageme se câștigă respectul Uniunii Europene sau se schimbă percepția de la nivel mondial asupra țării noastre. Nu vreau să dau lecții de diplomație, ci îi rog pe toți oamenii politici să se gândească doar la acel tip de strategii prielnice nouă, tuturor românilor!
În contextele geopolitice și geostrategice actuale, fluide, este cu atât mai mare nevoie să purtăm cu toții mesaje legate de țara noastră unitare, ferme, fără niciun fel de echivoc!
România și românii au nevoie de o reprezentare cât mai asumată și responsabilă, nu doar pe plan intern, ci și, în egală măsură, pe plan extern. Din aceste motive, îmi doresc ca asemenea derapaje, care reflectă neînțelegerile interne sau nevoile de câștig electoral ale unei părți a opoziției, chiar și cu prețul sacrificării propriei țări, să nu se mai repete niciodată!
În plus, este deosebit de important ca întreg electoratul să înțeleagă toxicitatea acestor gesturi politicianiste și să ia atitudine la următoarele alegeri împotriva celor care trădează interesele naționale în cunoștință de cauză și în mod repetat. Continuând în acest stil de învrăjbire, nu vor face altceva decât să pericliteze viitorul copiilor noștri, să le reducă din șansele la o viață mai bună și mai sigură. Iar România și românii nu merită să încapă pe mâinile unor astfel de diletanți!
Trebuie să avem cu toții în vedere și că PSD niciodată nu a pătat renumele țării noastre, umblând cu pâra prin instituțiile europene! Niciodată reprezentanții PSD din Parlamentul național sau din cel european nu s-au poziționat împotriva intereselor capitale ale României! Din contră, am făcut cu toții tot ce ne-a stat în putință pentru conturarea unor perspective optime pentru fiecare cetățean în parte!
Așadar, dacă PSD poate, de ce alții aleg să se joace cu soarta noastră, a tuturor românilor? Menționez că adresez această întrebare strict pentru a trezi cât mai multe conștiințe.
Pentru a putea garanta sănătate pentru toți, România are nevoie să investească continuu în pregătirea cadrelor medicale și a personalului sanitar. Încrederea românilor în sistemul național de sănătate nu poate crește fără empatie, respect și adevăr. Accesul la servicii medicale de un nivel calitativ cât mai ridicat trebuie să rămână în continuare liber și neîngrădit, așa cum am susținut și în precedentele intervenții; prevenția trebuie să fie principiul fundamental de dezvoltare a serviciilor medicale din țara noastră, viziune care să plaseze pacientul în centrul valorilor.
Acesta trebuie înțeles cu toate nevoile și posibilitățile lui, putând, la rândul său, contribui covârșitor la îmbunătățirea calității vieții, dacă înțelege corect necesitatea prevenției, primară și secundară, pentru că sănătate înseamnă, înainte de orice demers din punct de vedere medical, o filosofie de viață sănătoasă, echilibrată.
În acest sens s-au făcut și se fac demersuri importante în sistemul de sănătate, pentru tranziția de la abordarea tehnică, statistică, la una concentrată pe om și pe nevoile foarte diferite, particulare, ale pacienților. Specialiștii din sistemul de sănătate depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea unui sistem cât mai cuprinzător și eficient, care să asigure fiecărui român în parte, indiferent de condiția socială, acces la servicii medicale pentru a-și îngriji sănătatea sa și a familiei.
În final, doresc să îmi exprim încrederea că toată munca depusă de profesioniștii din sănătate, împreună cu asociațiile pacienților, va genera o schimbare majoră a sistemului sanitar din țara noastră, o îmbunătățire a relației medic–pacient și o garanție reală a faptului că „Sănătatea pentru toți” nu va rămâne un simplu slogan.
Nu m-am opus niciun moment, ci, dimpotrivă, susțin cu toată forța drumul către o economie europeană curată, sustenabilă pe termen lung. Însă nepriceperea unor actori instituționali din instituțiile europene, reflectată în propuneri de politici care mai de care mai absurde, nu face decât să creeze neîncredere în rândul cetățenilor și chiar o reacție firească de respingere a propunerilor care vin de la Bruxelles.
Mai mult decât atât, unele propuneri alimentează propaganda și euroscepticismul, precum și ascensiunea unor formațiuni politice extremiste, de tipul: UE ne dă să mâncăm insecte, UE ne pune să dărâmăm sobele, pentru că nu ne mai putem încălzi cu lemne, UE este sursa răului.
Anul următor vom avea atât alegeri la nivelul Parlamentului European, cât și o reconfigurare a celorlalte instituții. Îmi exprim speranța că energia decidenților europeni se va concentra pe politici realiste și utile, care să ne conducă la o creștere a calității vieții din toate punctele de vedere, inclusiv în ceea ce privește componenta de mediu.
Alături de colegii mei parlamentari social-democrați am solicitat Consiliului Concurenței și tuturor instituțiilor abilitate o analiză atentă pe tot lanțul comercial al alimentelor, pentru a se identifica profiturile excesive practicate de unii comercianți. În opinia noastră, soluția nu este o plafonare a prețurilor, care poate genera penurie la anumite produse, ci o plafonare a profiturilor excesive, în special la alimentele de bază, la fel cum, la insistențele PSD, s-a intervenit pe piața de energie și cum a propus PSD și în cazul polițelor RCA. În contextul crizelor economice și financiare globale, este inacceptabil unii comercianți să își multiplice profiturile pe seama celor afectați de inflație.
La inițiativa PSD, coaliția a luat în dezbatere un program de stimulare a producției interne la produsele agroalimentare. PSD a propus măsuri concrete pentru creșterea capacității de procesare a produselor agricole, astfel încât o parte cât mai mare din produsele românești să fie procesate în țară și să se reducă astfel importul de alimente.
La nivel parlamentar, am susținut alături de colegi mei inițiativa legislativă privind lanțul scurt de aprovizionare cu alimente. Aceasta este în favoarea fermierilor români și susține utilizarea produselor alimentare proaspete de pe plan local. Prin scurtarea distanțelor de transport dintre producător și instituțiile beneficiare, fermierii români și hrana românească vor avea prioritate față de cea din import.
Lanțul scurt de aprovizionare reprezintă o prioritate națională din perspectiva securității alimentare a țării și este în acord cu strategia europeană „Farm to Fork”. Inclusiv directivele Uniunii Europene prevăd achiziționarea de produse alimentare din propria țară.
Proiectul legislativ vine în sprijinul producătorilor locali și prevede ca instituțiile publice în care se prepară sau se servesc mâncăruri gătite sau produse alimentare să le achiziționeze în primul rând pe cele din surse locale, cât mai apropiate de locul de consum. Astfel produsele de import vor fi achiziționate doar dacă nu sunt produse pe plan local. Astfel hrana românească va avea prioritate în școli, spitale, unități militare și în toate instituțiile publice care achiziționează servicii de catering.
Dacă se achiziționează roșii din Spania sau mere din Polonia, crește gradul de poluare prin transport, importăm inflație și susținem economia din acele țări, în loc să susținem economia românească. În plus, produsele aduse de la distanțe mari nu vor avea prospețimea celor de pe piața locală.
Un traseu cât mai scurt de la fermă la furculiță asigură alimente mai proaspete, mai sănătoase și mai ieftine consumatorilor, susține producătorii și economia țării noastre.
Cel mai important lucru este, pe de o parte, ca inflația să coboare cât mai repede sub 10%. Acesta este un obiectiv major asumat de PSD încă de anul trecut, când a insistat și, într-un final, a reușit să plafoneze și să reinstituie prețul reglementat la energie. Ministerul Finanțelor, deținut însă de PSD, dă tot concursul și contribuie cu tot ce poate pentru ca BNR să reușească reducerea cât mai consistentă a inflației.
Pe de altă parte, este esențial să reușim să susținem producția alimentară internă, prin programe de ajutor financiar al fermierilor români și prin punerea pe piață a produselor locale, cât mai naturale și sănătoase pentru populație.
Intenția PSD, prin ministerele pe care le gestionează, este de a guverna astfel încât să crească reziliența și performanța companiilor românești și antreprenorilor locali. De altfel, rezultatele economice ale anului trecut își au originea inclusiv în sprijinul sistematic asigurat prin pachete de programe și ajutor de stat bine țintite, care au asigurat multiplicare și plusvaloare.
Ministerul Educației ar trebui să găsească soluții de prevenire, să lupte mai mult să fie adoptate niște măsuri, nu doar să afirme că trebuie tras un semnal de alarmă! Sistemul educațional actual este depășit și nu pare să se întâmple ceva care să diminueze această situație. Nu este primul caz de acest gen și, cu siguranță, nu va fi ultimul, dacă nu vor fi luate măsuri drastice! Violența în școli este de neacceptat și nu trebuie trecută cu vederea, dacă vrem o conviețuire armonioasă, dacă vrem să fim o societate civilizată!
Consider esențiale pentru români finanțările asigurate prin intermediul acestui program, în condițiile în care acestea vor acoperi domenii esențiale, precum sănătatea, educația, transporturile, infrastructura, locurile de muncă, dezvoltarea regională.
Sunt convinsă că realizarea acestor investiții va conduce la o creștere economică sustenabilă, precum și la recuperarea decalajelor de inovare, conectivitate, dezvoltare durabilă și tranziție verde pe care România încă le are față de alte state europene.
Nu în ultimul rând, fondurile distribuite țării noastre prin intermediul politicii de coeziune vor contribui determinant la reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială în care se află mulți români, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu mari probleme legate de dezvoltarea inechitabilă a zonelor țării, iar județul Teleorman este un exemplu elocvent în acest sens.
Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când o astfel de inițiativă este fundamentată și promovată de Guvern, iar rezultatele nu întârzie să apară, fiind generate investiții care vor impacta varii domenii. Un exemplu relevant pentru mecanismul și scopul acestei scheme de ajutor de stat este cel al companiei românești care angajează o investiție de 182 de milioane de lei pentru construirea celei mai mari unități de procesare a lânii din Uniunea Europeană. Aceasta va procesa o cantitate de aproximativ 25.000 de tone pe an.
Iată că astfel, doar printr-un singur proiect, România va deveni cel mai mare prelucrător al lânii, o gură de aer pentru toți crescătorii de ovine din țară, o garanție a revitalizării unui întreg domeniu de activitate, o gură de aer pentru sute de localități așezate în zonele montane, o șansă pentru mii de români.
Acesta este motivul pentru care Partidul Social Democrat a intrat la guvernare. Am promis proiecte care să genereze locuri de muncă și oportunități pentru fiecare categorie socială și în fiecare domeniu de activitate. Acesta este doar un exemplu despre cum ar trebui un partid să guverneze.
Finanțarea necorespunzătoare a întreținerii, reparării și reînnoirii infrastructurii feroviare duce la degradarea acesteia și la apariția din ce în ce mai frecventă a unor defectări care necesită limitarea vitezei de circulație a trenurilor pentru asigurarea condițiilor minimale de siguranță. Subfinanțarea întreținerii curente a infrastructurii și a reparațiilor duce la creșterea exponențială a probabilității de apariție a accidentelor.
Pentru a realiza aceste obiective este necesară o strategie coerentă și sustenabilă de dezvoltare a infrastructurii feroviare, care să prevadă investiții în modernizare și reînnoirea infrastructurii existente, precum și în dezvoltarea unor noi proiecte. Această strategie trebuie să fie bazată pe o analiză riguroasă a nevoilor și oportunităților existente, luând în considerare atât aspectele tehnice, cât și cele economice și de mediu.
Un alt aspect important este implicarea tuturor actorilor relevanți în procesul de dezvoltare a infrastructurii feroviare, de la autoritățile publice centrale și locale până la operatorii de transport feroviar și asociațiile de transportatori. Aceștia trebuie să colaboreze în vederea realizării unor obiective comune și a unor proiecte integrate, care să asigure o dezvoltare armonioasă a întregului sistem de transport feroviar.
În final, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare din România reprezintă o necesitate imperioasă pentru asigurarea unui transport eficient și competitiv, care să contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării și la creșterea calității vieții cetățenilor. Este nevoie de o abordare integrată și coerentă a acestui subiect, care să asigure o dezvoltare durabilă și sustenabilă a întregului sistem de transport feroviar.
Aceste cifre ne arată că economia românească merge pe o pantă ascendentă, optimistă. Măsurile bune privind politica monetară și controlul inflației trebuie să continue, pentru ca românii să se bucure de o putere de cumpărare crescută, iar impactul fluctuațiilor de pe plan global să nu îi afecteze simțitor. PNL va susține întotdeauna o politică predictibilă în domeniul economic și fiscal, bazată pe dialog cu experții și actorii implicați, atât din mediul public, cât și din cel privat.
Îmi doresc să trăim ziua în care să conștientizăm cu adevărat prezența eroilor de lângă noi, a celor ce fac clădirea viitorului să pară atât de simplă. Fără să schimbăm sistemul de învățământ în mod real, și nu doar pe hârtie, fără să conștientizăm importanța profesorilor din întreaga țară, nu vom putea să ajungem o societate normală, civilizată și evoluată!
Totodată, viitorilor manageri li se cere să devină cât mai creativi în obținerea de noi surse de finanțare, iar focusul lor nu va mai fi unul cultural, ci unul pecuniar.
Statisticile culturale ne arată o realitate îngrijorătoare: doar românii cu venituri medii sau mari mai au acces la actul cultural. Obiectivul instituțiilor de cultură finanțate de la bugetul public, fie el central sau local, nu trebuie să fie monetizarea culturii. Managerilor teatrelor bucureștene ar trebui să li se ceară să umple sălile de spectacole pentru ca tot mai mulți bucureșteni să poată lua contact cu actul cultural-artistic de calitate, și nu să vândă cât mai multe bilete astfel încât să obțină venituri cât mai mari. Scopul instituțiilor
publice de cultură trebuie să fie acela de a face accesibil actul cultural unui număr cât mai mare de persoane, nu acela de a obține venituri pentru administrația locală.
Condamn cu fermitate SRL-izarea teatrelor bucureștene și solicit administrației Nicușor Dan să reevalueze rolul instituțiilor culturale în societate!
Conform rapoartelor publicate de Artmark, piața de artă din România a înregistrat o creștere constantă în ultimii ani. În 2020 valoarea totală a pieței de artă din România era estimată la aproximativ 15 milioane de euro, cu o creștere de 7% față de anul anterior. Acest progres se datorează în mare parte eforturilor sectorului privat, ale casei de licitații Artmark și ale colecționarilor care investesc în opere de artă. Dezvoltarea sectorului cultural privat este esențială pentru creșterea și sustenabilitatea oricărei societăți. Sprijinind creșterea sectorului cultural privat, ne putem asigura că moștenirea noastră culturală continuă să evolueze și să prospere pentru generațiile viitoare.
Unul dintre beneficiile principale ale sectorului cultural privat este capacitatea sa de a-și asuma riscuri și de a experimenta idei noi. Spre deosebire de instituțiile publice de cultură, organizațiile private nu sunt supuse presiunilor politice sau constrângerilor birocratice. Acest lucru le permite să fie mai inovatoare și mai agile în a răspunde tendințelor și nevoilor culturale în schimbare.
Mai mult, sectorul cultural privat ajută la diversificarea ofertelor culturale ale unei comunități. Cu o serie de organizații și afaceri care lucrează pentru a crea experiențe culturale, există o varietate mai mare de opțiuni disponibile publicului. Acest lucru promovează schimbul și înțelegerea culturală și poate ajuta la înlăturarea barierelor sociale și culturale. Sectorul cultural privat creează, de asemenea, oportunități economice pentru indivizi și comunități. Organizațiile culturale pot oferi locuri de muncă și pot stimula economiile locale, în special în zonele cu oportunități economice limitate. Mai mult, investițiile private în sectorul cultural pot atrage turiști și alți vizitatori, generând venituri suplimentare pentru comunitate.
## DUPĂ PAUZĂ
Și vă rog să observați avizele din ultima perioadă ale Consiliului Legislativ...
Având în vedere importanța reglementărilor propuse, Ministerul Educației solicită adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 13/2023. Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Mulțumesc.
Și apoi tot dumneavoastră vă veți duce la televizor sau veți veni la această tribună și vă veți plânge, vai, cât de scump este RCA-ul, veți plânge de mila românilor, că plătesc prea mult, când, de fapt, voi sunteți sursa acestor costuri mai mari.
Este o ipocrizie totală acest proiect de lege.
Practic, instituiți deci această subvenție a celor onești către cei care nu sunt onești, scumpind și mai mult RCA-ul, subordonând FGA-ul, adică Fondul de garantare a asiguraților, și mai mult conducerii ASF, domnului Nicu Marcu, care și-a demonstrat iarăși „competența” în...
control pentru a verifica cvorumul pentru sesiunea de vot. Vot, vă rog.
229 de colegi prezenți.
Rog liderii de grup să consulte listingul de vot. Începem cu capitolul I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaților.
1. Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 74/2020 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților; PHCD 18/2023.
Vot, vă rog.
Cu 245 de voturi pentru, un vot contra, o abținere, aprobat.
Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări.
2. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991; Pl-x 183/2021.
Vot, vă rog.
Cu 205 voturi pentru, 4 contra, 35 de abțineri, adoptată.
3. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor; PL-x 236/2020.
Vot, vă rog.
Cu 169 de voturi pentru, 62 contra, 12 abțineri, adoptat.
4. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2020 privind unele măsuri pentru susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile; PL-x 640/2020.
Vot, vă rog.
Cu 174 de voturi pentru, 59 contra, 6 abțineri, adoptat. Domnul Apostol, explicarea votului.
REPER va vota pentru acest proiect de lege. Am votat, de fapt, de altfel.
Mulțumesc.