Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2022
Informare · informare
Vasile-Daniel Suciu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
de pe ordinea de zi vor fi împreună retrimise la comisie123 și, în paralel, Comisia juridică și Comisia pentru administrație își vor desfășura ședința în paralel cu acest plen, urmând ca, la finalizarea raportului, să se întoarcă cu un raport comun asupra celor două proiecte aflate pe poziția 9 și pe poziția 14.
Așadar, rog membrii Comisiilor pentru administrație și juridică să meargă în sălile de ședințe.
Vă mai cer îngăduința să vă citesc inițiativele legislative pentru care Camera Deputaților este prima Cameră sesizată și ale căror termene pentru dezbatere și vot final au fost depășite:
1. Proiectul de lege pentru denunțarea Acordului interguvernamental privind înființarea Băncii Internaționale de Investiții și a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, și a Protocolului de modificare a Acordului privind înființarea Băncii Internaționale de Investiții și a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970 la Moscova, deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana și semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova; PL-x 369/2022.
2. Proiectul de lege pentru denunțarea Convenției privind decontările multilaterale în ruble transferabile și organizarea Băncii Internaționale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova la 22 octombrie 1963, și a Protocolului semnat la Moscova, la 18 decembrie 1990, de modificare a Convenției privind decontările multilaterale în ruble transferabile și organizarea Băncii Internaționale de Cooperare Economică, precum și a Statutului acestei bănci; PL-x 368/2022.