- „Despre conceptul identității și continuității etnice și
- religioase al neamului românesc”
A venit vremea să vorbim simplu.
Scurt, elevat, nepretențios, dar înțelept.
Simplitatea expresiei, înțeleasă ca formă curată a esențializării adevărurilor, cu greu smulse complicităților și ereziilor.
Pentru aceasta este nevoie de credință și jertfă de sine. Multora va trebui să le cerem să se lepede de fantasme și să vină la Slujba de Înviere a adevărului crucificat de răutatea impostorilor. Contorsionistă și frivolă, istoria ne-a retezat adâncurile, apoi ne-a așchiat trunchiul mileniilor, pentru ca, în cele din urmă, să ne sluțească chipul ultimei epoci. Așa am ajuns a fi aruncați, din vorbe năimite și prin ticluiri de scrisuri, în întunericul și ascunsul unui întreg mileniu!
Am intrat într-un nou timp precesional.
Suntem în timpul curgerii știute, cu sens și cunoaștere. Pentru cei de aici a început reconectarea la timpul revelat pentru care tot nebinele făcut se arată în goliciunea ultimului adevăr.
Cunoașterea ne mântuie de minciună. Credința ne vindecă de spaime. Amândouă au nevoie de jertfă.
A ști cine ești și de ce ești astfel înseamnă și cunoaștere și credință. Identitatea, în toate formele sale de exprimare, îți legitimează existența și conjugarea verbului „a fi”.* Atunci, acum și în tot ce va fi de aici încolo!
Diferența sau neasemănarea nu înseamnă respingere, ci motivarea căutării înțelegerii.*
Căci înțelegerea este calea spre alegerea cea bună. Alegerea cea bună înseamnă renunțarea smulsă de la ispita devastatoare de dumnezeire.
Veți găsi, așa cum am făcut și eu, definiții diferite în diverse dicționare. Nu le fac trecerea titlurilor și a școlilor, pentru că sunt multe. Și apoi nici nu contează. În fond, identitatea este un principiu fundamental al gândirii care impune logica sensurilor. Dar ce este gândirea? Este continua creație a minții. Dar mintea? Mintea ce este? Mintea este marea taină. În ea stă ascunsă unicitatea fiecăruia dintre noi și a ființei colective în care ne mântuim. Identitatea noastră vine din supunerea fața de mintea supremă. Căci El, Tatăl, nu își zăvorăște focul său transcendent – focul prim, puterea Sa – în materie prin mijlocirea lucrărilor, ci prin energia minții. Căci mintea minții este arhitectul acestei învăpăiate lumi.” (Kroll, G. De Oraculis Chaldaicis, Breslau 1894, p. 13) Și pentru a întări cele adevărate, pentru că ne este știut Trismegistul: „Suflet al Sufletului Meu și Minte Sfântă a Minții Mele.” Iată cum, prin învățătura sacră sacerdotală a skito-captobatailor, am pecetluit un marker genotipal inconfundabil.
Iată-ne, așadar, în apropierea sensului.
Unicitatea identitară. Repetabilă sau nu, ea trebuie regenerată.
Am dezvoltat anterior conceptele gnostice ale infogenezei. Este o aplicare a tainelor în câmpul noetic al prezentului. Nu voi mai reveni.
Și ne întoarcem iarăși la simplitate.
În atingerea ei stă puterea înțelegerii. „Sunt un fir de iarbă. Ce aș putea fi mai simplu” – Grigore Vieru – este definiția indivizibilului în conștiința identității. Simplitatea indivizibilă este revelația absolută. Este momentul prin care mintea particulară se conectează la mintea supremă și dintr-o dată omul devine holograma lui Dumnezeu. Dar care om? Doar cel reconectat la înalta spiritualitate care îi dă șansa mântuirii. Românii de azi știu asta de 40 de milenii.* Doar că unii încă nu-și dau seama cât de mult știu...
Da, suntem unici!
Nicio altă secvență a creației sau zămislire a omului nu-și asociază înțelegerea nemuririi după cum au făcut-o strămoșii.
Da, suntem unici!
La noi legile naturale (Nata Lex), precum și cele primite (Scripta Lex) aparțin Civilizației Memoriei. Ele s-au rostit prin cuvânt neorbit până s-au făcut aievea lucrurilor pipăite, văzute și auzite. Ele s-au repetat de tot atâtea ori cât ne spune Calendarul Cerului descifrat de preoții solomonari, până când nicio ursită nu le-a mai putut desface. Cântecul și descântecul nostru este tocmai îmbrățișarea vibrației Sferelor celor Cinci elemente ale Creației.
Identitatea noastră nu este asemenea unui sediment al trecerii timpului perceput. Ea este un instantaneu cosmic al eternului prin Nemurirea Dumnezeului din noi și Mântuirea Omului Îndumnezeit!*
Calea și menirea nu sunt sortite.
Ele sunt alegeri ale armoniei.
Contrare acestui soi de alegere sunt rătăcirea și deșertăciunea!* Ne-o spune Baciul Moldovean... Religia noastră este calea vieții, iar menirea noastră este împlinirea vieții.
Pentru noi, Dumnezeu a fost dintotdeauna Tăcerea Hrănitoare cu care am îngrijit Creația Sa. Noi, cei de astăzi, trebuie să redevenim îmbolditorii mersului pe această cale...
În studiile mele pitagoreice am găsit o lege comună cu poruncile schivnice: „nu-ți răstigni sufletul pe trup” (L. 616), ceea ce reprezintă suprema înțelegere a diofizitismului ființei umane, ce avea să capete mai târziu numele Cristos, Dumnezeu-Fiul. A nu-ți răstigni sufletul pe trup înseamnă a fi liber în orice clipă pentru Marea Trecere, eliberat de orice constrângere a materiei învivate! Înseamnă a înțelege continuitatea prin Ciclicitatea Eternă. Înseamnă a ști și a te supune celei de a cincea Legi Divine a Creației.
Rostul meu este unul la fel de simplu ca gândul fiecăruia dintre voi. Acela de a ne recupera sensul în care stă ascuns de milenii identul nostru.
Identitatea colectivă nu este o variabilă.
Nu este un obiect sau subiect de negociere.
Este neajustabilă și fără diminutiv.
Este codul numeric personal al națiunii.
Rațiunea identitară stă chezașă marilor aspirații care fac din națiune și individ creatori de civilizație superioară. Românii sunt descendenți din băștinașa seminție a dacogeților* _ad montem inherent_ . Măreția lor este încrustată în memoria de piatră a statuilor ce împânzesc atât Occidentul, cât și Orientul Marelui Imperiu. Gloria străbunilor ancestrali nu a fost una pământeană. Ea s-a transferat prin cele 7 virtuți în Credința cea Dreaptă către Dumnezeu-Unul, din care ne-a rămas incantația ultimă:
„El este Primul, indestructibil, veșnic, nenăscut. Neîmpărțit, complet neasemănător cu altceva, cel ce are toată frumusețea, incoruptibil, din tot ce e bun cel mai bun, din tot ce e înțelept cel mai înțelept. El este tatăl buneirânduieli și al dreptății, cel ce poartă toată învățătura în sine și este natural, perfect și înțelept, unicul Destăinuitor al înțelepciunii sacre a naturii.” ( _idem_ . Oracole...)
Continuitatea acestei credințe extrase din mitosul și etosul românilor, decriptată prin oralitatea nealterată a obiceiului pământean, se revendică de la conștiința apartenenței la această filosofie religioasă. Faptul că este o stare de existență inconfundabilă la români explică pe deplin trăirea mistică a tainelor. Mistica trăită nu este neapărat misticism și habotnicie obscură. Vor unii să trimită aceste virtuți înspre o asemenea siluire, dar nu pot explica miracolul supraviețuirii acestui popor.* Acest miracol vine din credința nestrămutată în El-Unul, îmbrăcat în mantia împărătească a lui Cristos, și, după cum afirma public panslavistul Alexandru Dughin, a făcut să izbească imperiile și să apere Cetatea Credinței cu Inima în Carpați. Tardivă recunoaștere, binevenită trezire! Tocmai și numai de aceea l-am citat.
Neglijența identitară este cauza degradării numelui nostru.*
Făceam scriere la început despre Minte. Omul „Cu Minte” se sărbătorește în fiecare clipă. Mereu este viu, cu Lumina Credinței, pentru că este un terminal deschis și racordat la Mintea Supremă. Ce te faci atunci când Omul se scrie cu „o” mic și are mintea complet ocupată? Când mentalul său este plin de sterilitatea civilizației materiale și își conjugă țipat doar verbul „a avea”?! Cu orice preț și cât mai mult. Atunci începe decăderea ireversibilă. Nu mai există comparație fericită între cei buni, ci numai diferențele ruinătoare între cei răi.
Iar când și mentalul colectiv este copleșit în cele din urmă de preaplinul de sine și uitarea de celălalt spunem: devenim nimicul din care a pierit rațiunea Mântuirii prin Sobor, adică a fi împreună!
Există însă forță de ridicare.
Existența Veghetorilor Rugători ai Bisericii și a Caracterelor Fierbinți ale Neamului apărătoare de Cetate Sufletească ne ține în Taina Milei Celui Veșnic. Întoarcerea la Datină, cultivarea armoniei și trăirea după legile străbune înseamnă recuperarea de sine. Acel „I-O” inconfundabil, ce te reclădește din rărunchii genetici până la ultimul ungher al conștiinței de neam!
Acest parcurs al conceptului de Identitate este adesea blamat și batjocorit de Zeii sluți ai zilelor prezente. Zilele negre ale Umanității. Ei ne propun alternativa altei Kreații. Kreația omului-standardizat, cel singur și fără de El-Unul! Adică... Omul Nimic!
Pentru aceasta, acești Sluțitori ai Creației au nevoie de singularizare și însingurare, prin uciderea identitarului colectiv și falsificarea memoriei profunde.* Adică istoria adevărului. Pentru ca mai apoi să-l substituie pe Dumnezeu cu Arbitrariul Sinelui, cu cel ce nu a primit trup!
Suntem sau nu într-o asemenea situație, oameni buni? Este societatea românilor pregătită pentru a se sustrage acestei epoci a primitivismului ultimei și celei mai devastatoare civilizații tehnologice?*
Răspunsurile vor veni cât de curând. Timpul nu face concesii nimănui. Este singurul căruia nu i se poate spune „la loc comanda”.*
Calea?
De la prezumție la voință. De la intenție la faptă! Este calea prin care Mentalul nostru poate produce o altă realitate. Contemplația și așteptarea trebuie înlocuite cu riposta inteligentă, dar necruțătoare. Improvizațiile să fie făcute dispărute, locul lor fiind luat de concepte sănătoase, pline de rigoare, coerență, pe deplin aplicabile.
Toleranța la rău să fie zero! Iar atingerea identității să fie crimă!*
Radicalul identității noastre este însăși ființa noastră. Cine este dispus să se joace cu propria-i viață? Dar cu existența națiunii? Răspundeți-mi, oameni buni, răspundeți-mi...!
Marker
Cadru
Apel la criminalizarea disidenței identitare, respingând pluralismul democratic.
„Toleranța la rău să fie zero! Iar atingerea identității să fie crimă!”
În context ↑
voce proprie
Marker
Cadru
Apelul este centrat pe identitatea și interesele specifice ale grupului național român.
„Românii sunt descendenți din băștinașa seminție a dacogeților”