Eugen Bejinariu

„Despre virtutea de a fi tânăr, atunci când este unica virtute”

Parlamentul României, Guvernul în ansamblu și mai toate partidele politice reunesc oameni din mai multe generații, includ profesioniști din domenii diverse, viziuni diferite și felurite competențe. Partide mai noi, jucători politici de dată recentă* și-au consolidat platforma retorică în jurul noțiunii de „meritocrație”. În lumea ideală pe care o visăm cu toții pentru noi și generațiile viitoare, succesul bazat pe merit și izbânda derivată din competențe constituie pilonii pe care se așază societatea. Dar oamenii generației mele știu că cel mai de seamă ideal, democrația, are de-a face cu singurul merit cuantificabil în arhitectura socială: acela de a fi ales de oameni. Meritocrația în democrație înseamnă, în mod aproape absolut și înainte de orice, votul popular.

Politica este forma în care servim democrația și mai ales forma în care ne asigurăm că democrația nu va fi alterată, afectată, îngrădită. Abia apoi, în urma celor aleși de oameni, putem alinia competențe în aparatul de administrare a țării. Abia după meritul de a fi valoros și util în ochii oamenilor, astfel încât să-ți dea votul lor, vin merite legate de realizări profesionale trecute, de studii în universități de elită, de priceperi acumulate în activitatea practică și abia în urma acestora vârsta ar fi un criteriu, dacă dorim să-l ridicăm la rang de criteriu. Căci așa cum maturitatea nu este o garanție de valoare, nici tinerețea nu poate constitui certitudine privind competențe.

Nu există în nicio profesie meritul de a fi tânăr. Nu poate fi nici în politică. Cel mai adesea, dimpotrivă, competența, cunoașterea profesională, priceperile concrete de valoare adăugată vin în directă proporționalitate cu anii petrecuți în domeniul în care dorești să te afirmi.