Silviu Nicu Macovei

„Dezvoltarea și reziliența unei țări nu se fac pe spatele celor mai vulnerabili!*”

Am urmărit, ca și dumneavoastră, cu stupefacție, cum s-a ajuns dintr-o dată de la dezvoltarea României, în urma pandemiei, la afectarea pensiilor românilor! Personal, nu înțeleg cum au negociat premierul Cîțu și ministrul Ghinea atât de „bine” la Bruxelles, încât de la alegerea celor mai importante proiecte de infrastructură s-a ajuns la creșterea vârstei de pensionare și înghețarea punctului de pensie. Este tragic, „am fost la luptă și ne-am înfrânt”.

Corectați-mă, poate nu înțeleg, dar de ce a ajuns reforma pensiilor primul punct, cel mai important, pe agenda negocierii PNRR? Eu credeam, ca marea majoritate a românilor, de altfel, că Planul național de redresare și reziliență presupune proiecte de mari investiții care să schimbe în bine viața oamenilor și, foarte important, să asigure premisele unei dezvoltări economice viitoare.

Revenind însă la „negocierea” ratată de la Bruxelles, care este rațiunea punerii pensiilor ca punct central al revenirii economice a României? Oare să încerce guvernanții să compenseze emigrarea forței de muncă din cauze economice? În loc să vină cu măsuri pentru stimularea întoarcerii voluntare în țară a forței de muncă, ei îi asupresc mai tare pe cei aflați la sfârșitul carierei și se îndreaptă spre prelungirea vârstei de pensionare.

În concepția noastră, a PSD, aceasta înseamnă, în primul rând, infrastructura rutieră și feroviară. Vorbim degeaba despre competitivitatea producției românești dacă nu avem cum să aducem materii prime sau să exportăm produse finite. Însă marile proiecte de infrastructură nu înseamnă să facem un metrou pe dealuri, pe bază de aroganțe locale, și nici să facem două autostrăzi paralele! Trebuie să avem în vedere un principiu de mare bun-simț, și anume