Ioan Balan

„Digitalizarea României. Nu dacă, ci cât de repede o vom face!”

Faptul că avem o generație de tineri extrem de iscusiți în domeniul creației și producției de software nu este numai o laudă de sine, ci o recunoaștere internațională pentru țara noastră. În cele mai recente evaluări privind competitivitatea, Comisia Europeană așeza România pe o poziție de top în ceea ce privește industria românească a tehnologiei informației.

O altă confirmare vine și din partea celor mai puternice companii din lume, care și-au găsit un cămin cald și profitabil pe meleagurile noastre, unde tinerii sunt foarte creativi, foarte harnici* și nu au pretențiile financiare ale specialiștilor din Silicon Valley. După o asemenea descriere, ne-am aștepta ca în România să nu deschidem o ușă fără să vedem un computer pus la muncă în avantajul oamenilor: școli digitalizate; administrații interconectate; transport în comun gestionat de instrumentele informatice. Din păcate, știm cu toții că lucrurile nu stau deloc așa, iar în țara IT-iștilor digitalizarea se face lent, parțial și nefuncțional.

Ia ștampila, dă ștampila, mai trebuie a cincea copie xerox, lipsește dosarul cu șină, mai veniți mâine și luați coada de la capăt, iar lista durerilor de cap pe care le avem în relația cu orice autoritate a statului român pare nesfârșită*