Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2021
government confidence · adoptat
Cristina-Mădălina Prună
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Doamna Cristina-Mădălina Prună:**
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Avem în sfârșit în fața noastră Legea consumatorului vulnerabil de energie.
Și nu de puține ori am luat cuvântul, și în legislatura trecută, și în legislatura aceasta, să vorbesc despre nevoia de a avea această lege.*
Această lege trebuia să intre în vigoare de mult, dar a tot fost amânată.
Urgența era ca ea să intre în vigoare la 1 iulie 2020, atunci când a avut loc prima liberalizare a pieței de gaze naturale. Ulterior, la 1 ianuarie 2021, ne aducem aminte de liberalizarea pieței de energie electrică.*
Chiar am spus atunci că ar fi trebuit să fie dat un OUG, să intre în vigoare cât mai repede.
Nu s-a întâmplat lucrul acesta.
Iată că astăzi, prin lege, am stabilit ca legea să intre în vigoare cât mai repede, de la 1 noiembrie 2021.
Era firesc și de bun-simț ca această lege să fie adoptată, mai ales în contextul acesta, al creșterilor prețurilor la energie.