Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 aprilie 2021
Informare · respins
Alexandra Huțu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
## **Doamna Alexandra Huțu:**
Stimate colege, Stimați colegi,
Ne aflăm în Săptămâna Patimilor și cu toții ne preocupăm de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, de pregătiri pentru a petrece Sfintele Paști alături de familie și alături de cei pe care îi iubim.
Însă vă rog din suflet să nu uităm de veteranii de război, pe care îi sărbătorim joia aceasta, pe data de 29 aprilie. Iar, pentru că noi joi nu ne întâlnim, putem sărbători și putem marca această zi în avans.
În fiecare zi amintirile celui de-al Doilea Război Mondial, descrierile vizuale, sunetele, teroarea și triumfurile sale dispar. Dispar odată cu veteranii de război.
Cedând procesului ireversibil al îmbătrânirii, majoritatea dintre cei 4.800 de veterani de război care mai sunt în viață la momentul actual au depășit vârsta de 90 de ani. Din păcate, ei mor rapid.
La nivelul județului Botoșani, în ultimele două săptămâni, dintre cei aproape 190 de veterani de război, șase au trecut în neființă.
În semn de prețuire și respect pentru acești bravi români, Partidul Social Democrat a fost mereu alături de veteranii de război, prin adoptarea de acte normative menite să le îmbunătățească viața.
Amintesc acum doar de ordonanțele din 2015 și 2018 prin care indemnizațiile acestora au fost majorate și de modificarea Legii nr. 44 în anul 2015, prin care li s-a oferit posibilitatea veteranilor de a beneficia de cupoane gratuite pentru toate tipurile de transport, nu doar pentru circulația cu trenul.
Dincolo de acordarea acestor facilități sau drepturi bănești, avem obligația de a-i omagia și de a le arăta respectul nostru veteranilor de război și prin promovarea cultului eroilor poporului român*.