Gabriela-Corina Ene

661 cuvinte

Analiza discursului

Populism: 0 · fără
Anti-pluralism: 0 · fără
DQI: nivel 1 · justificare inferioară
Voce: —

Codat de flash-lite. Metodologie

Discurs

## **Doamna Gabriela-Corina Ene:**

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi și stimate colege*,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Proiectul României mature – Alegerea esențială între polarizare și armonie socială”.

Cred că mulți dintre noi, urmărind evenimentele din ultima perioadă, simțim același lucru. Simțim că aceasta nu este România pe care noi o știm și o iubim. Simțim că violențele din Piața Victoriei nu ne caracterizează nicidecum. Simțim că urletele din Parlament nu ne reprezintă. Știm că ideile ezoterice, extraterestre de-a dreptul, nu ne fac cinste.* Cunoaștem o Românie pacifistă, nu una aflată în goană după teritoriile vecinilor. Și, mai presus de orice, știm că România nu aparține goarnelor care vor să ne despartă. Polarizarea nu este în ADN-ul nostru.

Avem o misiune importantă cu toții, ca voci ale rațiunii din politică și din societate: să restaurăm România pe care o cunoaștem și o îndrăgim atât de mult. Aș numi acest proiect „România armoniei sociale”.

În contextul ședinței

*

Străinii ne-au redescoperit în ultimii ani așa cum suntem noi de fapt. Suntem un popor ospitalier. Ușile satelor noastre sunt larg deschise pentru vecini, străini și pentru orice om de bună-credință care vrea să ne treacă pragul. Am condus, până de curând, o comunitate din mediul rural și știu despre ce vorbesc. România mea este România satului universal, sat care ne-a învățat, ca popor, că a fi inimoși nu este doar o lozincă turistică, ci un model al existenței noastre.

România, greu încercată după un secol de conflicte mondiale, fascism dezumanizant, comunism sângeros și o tranziție democratică spinoasă, a pornit la drum în noul secol cu un proiect clar – acela al integrării euroatlantice. Ce trebuie să înțelegem însă este că procesul acesta de integrare este departe de a se fi încheiat. Acum, la 18 de la aderare, este momentul să ne asumăm o nouă etapă, centrală, a integrării noastre europene – aceea a maturității strategice.

Maturitatea strategică trebuie să devină un proiect de țară*, pentru că, în ambele planuri, atât în comunitățile noastre, cât și în regiune și în lume, potențialul imens al țării noastre este umbrit de amurgul echilibrului în discursul politic.

În țară, nu ne ajung săptămâni să remarcăm progresele imense pe care le-am înregistrat. Urcând în mașină și făcând înconjurul țării, observăm o Românie schimbată la față, o Românie pregătită să se reindustrializeze, o Românie în rând cu lumea. Poate că am pierdut însă din vedere esența acestei traiectorii pe care am urmat-o atât de loial: progresul este efemer atâta vreme cât lăsăm oamenii în urmă. Dacă primele 12 mari orașe ale țării produc 80% din PIB, este clar că milioane de oameni din mediul rural și urbanul mic suferă consecințele.* Efectele le resimțim însă nu numai la vot, ci și în sânul comunităților noastre.

În lume, România a devenit un pilon al valorilor democratice. După ce Putin și-a trimis tancurile și tinerii nevinovați să lupte împotriva Ucrainei într-un război ilegal, irațional și inuman, România a devenit un adevărat tărâm al compasiunii pentru sute de mii de refugiați.

În NATO și UE am devenit o voce respectată și ne-am câștigat drepturi fundamentale, drepturi pentru care generații întregi au militat. Am intrat în Schengen, vom călători fără vize în SUA, suntem aproape să intrăm în OCDE – toate aceste realizări fiind păstorite de către guvernarea social-democrată.

Și totuși lipsește ceva. Lipsește acea busolă strategică care îi face pe români să se simtă demni în Europa și în lume. Lipsește leadershipul regional pe care avem potențialul să ni-l asumăm cu multă creativitate, fix atunci când vecinii și Europa au mai mare nevoie de noi.

Dragi colegi, am încredere că putem traversa această perioadă împreună, uniți, lăsând deoparte talibanismul și revendicându-ne maturitatea*. Pentru că, așa cum spunea social-democrata și intelectuala feministă Sofia Nădejde în epoca interbelică, „oricine trebuie să puie ca scop final fericirea nu numai a lui, ci a omenirii întregi”. Când vom înțelege asta, dragi colegi, vom ști că nu există dușmănie între român și român, ci numai parteneriat pentru proiectul nostru comun.

Vă mulțumesc.