Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2022
Declarații politice · adoptat tacit
Oana-Silvia Țoiu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Doamna Oana-Silvia Țoiu:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. E important să mulțumesc și eu tuturor grupurilor parlamentare pentru buna colaborare în comisie*.
Pe de altă parte, există ceva ce merită, de asemenea, menționat: absența doamnei ministru Firea atât din aceste dezbateri, acum, în plen, cât și de la dezbaterile din comisie*. Pentru un domeniu atât de important, pentru un minister pe care îl conduce, și simbolic, și procedural, prezența dumneaei în această sesiune parlamentară ar fi fost necesară, pentru că noi am invitat-o.
Acestea fiind zise însă, să ne concentrăm pe lucrurile bune*