Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2021
Informare · informare
Laurențiu-Dan Leoreanu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Doamnelor și domnilor deputați,
Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, astăzi, 10 mai 2021, s-a depus la Secretariatul General al Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, Legea pentru
modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; PL-x 185/2021, adoptată în procedură de urgență de ambele Camere ale Parlamentului.
Termenul pentru sesizare este de două zile de la data depunerii, astăzi, 10 mai 2021.
De asemenea, vă informez asupra inițiativei legislative pentru care Camera Deputaților este prima Cameră sesizată și al cărei termen pentru dezbatere și vot final a fost depășit.
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2021 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației; PL-x 142/2021; lege organică.
Raportul comun – Comisia pentru învățământ și Comisia pentru buget – nu a fost depus.
Termenul de depunere a raportului – 13 aprilie 2021. Procedură de urgență.
Prima Cameră sesizată – data depunerii la Camera Deputaților – 1 aprilie 2021; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final – 30 aprilie 2021, potrivit art. 115 din Constituție și art. 112 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (5) din Constituție și ale art. 112 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Vă mulțumesc.
Și intrăm în partea a doua a ședinței, consacrată interpelărilor și întrebărilor.