Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 decembrie 2021
other · respins
Adrian Solomon
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Adrian Solomon:**
Domnule președinte al Senatului, Domnule președinte al Camerei Deputaților, Doamnelor și domnilor miniștri,
## Stimați colegi,
Suntem astăzi, iată, la 32 de ani de la Revoluția Română, în momentul în care parcă vorbim cu foarte multă timiditate despre Revoluție. Vorbim cu multă timiditate despre ceea ce românii au înfăptuit acum 32 de ani, și anume schimbarea unui regim totalitar care vreme de 45 de ani a condus această țară, dar, mai mult decât atât, care a încălcat drepturile și libertățile cetățenilor din România. Regimul dictatorial și personal al lui Ceaușescu adusese întreaga națiune română la exasperare, iar revolta din Timișoara, cea din București și din alte orașe ale țării au descătușat toate energiile pozitive ale poporului român împotriva unui regim care-și trăia ultimele clipe*.
Din nefericire, astăzi, la 32 de ani, tot mai mulți vorbesc despre altceva: că a fost lovitură de stat, că a fost loviluție*, finalizând sau sfârșind într-o expresie care să înglobeze toate evenimentele din decembrie ’89. Și, pentru că suntem cumva într-o zonă așa de tulbure, am zis să mă duc la dicționarul de termeni istorici și să iau de acolo ceea ce se scrie astăzi despre revoluție. Și spune clar: „Schimbare radicală, bruscă și uneori violentă în viața socială, politică, economică a unui stat.” Și seamănă foarte mult cu ce am învățat eu la școală, e drept, o definiție marxistă a revoluției, care spunea că este o „formă a luptei de clasă ce urmărește schimbarea regimului politic și a formei de organizare socială și economică”.