Alexandrin Moiseev

## **Domnul Alexandrin Moiseev:**

Mulțumesc frumos, doamnă președinte de ședință.

Astăzi doresc să aduc în atenția plenului Parlamentului României o pagină de istorie pe care nicio generație de români nu are voie să o uite: viața, suferința și exemplul moral al regretatului Ilie Ilașcu. Un om care a înfruntat cu demnitate un regim opresiv și care a plătit cu ani grei de detenție prețul dragostei sale față de poporul român*.

Ilie Ilașcu nu a fost doar un prizonier politic, el a fost simbolul demnității românești în fața brutalității orchestrate de Moscova, prin regimul separatist de la Tiraspol. A fost răpit, judecat de un tribunal ilegal, condamnat la moarte și supus unor torturi inimaginabile. A trăit ani de zile în întuneric, în lanțuri, lipsit de drepturi, de lumină și de libertate.

Dar nici în fața morții nu a cedat.

În timp ce i se citea sentința capitală, Ilie Ilașcu a găsit puterea de a rosti cu voce tare, cu o demnitate pe care niciun călău nu i-ar fi putut-o fura: „Trăiască, trăiască, trăiască și înflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”

Iar din adâncul celulei sale întunecate, sub presiunea terorii, a transmis românilor unul dintre cele mai emoționante și mai sincere mesaje din istoria recentă: „Te iubesc, popor român!”

Aceste cuvinte, rostite nu din libertate, ci din beciurile unui regim criminal, sunt mărturia clară a sacrificiului pe care rușii l-au adus în Basarabia: închisori, deportări, foamete, transnistrizare, suferință.

Este imposibil să vorbim despre viața lui Ilie Ilașcu fără să vedem clar rănile pe care Rusia le-a lăsat în trupul și sufletul Basarabiei. De la ocupația țaristă la deportările sovietice, la

războiul din 1992 și până la separatismele alimentate și astăzi –