Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 martie 2021
Informare · respins
Antal István-Loránt
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Antal István-Loránt:**
Stimată doamnă președinte, Stimate domnule ministru,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Noi, cei de la UDMR, întotdeauna am militat pentru democrație. Noi credem în democrație și în instituțiile democratice. Și, da, Parlamentul este instituția cea mai importantă, unde este loc de dezbateri, dar și locul unde majoritatea democratică, prin vot democratic, însărcinează guverne, adică ia deciziile cele mai importante.
Și moțiunea, ca procedură, este parte a democrației. Generează dezbatere, poate să genereze diferențe de opinii, dar trebuie să ajute și la un dialog constructiv între putere și opoziție. Și când spun dialog constructiv nu mă refer la înșiruire de lozinci populiste, declarații politice de dragul camerelor de luat vederi sau simpla justificare a faptului că PSD acum este în opoziție și atât.
Ați venit în fața noastră cu o moțiune simplă împotriva ministrului economiei, domnul Năsui.* Un ministru tânăr, pregătit și, prin asumarea programului de guvernare, țintit spre a face mai bine lucrurile în țara noastră. Haideți să
vedem un pic în timp real despre ce vorbiți, ce pretenții ridicați față de ministru!
Domnul Năsui este ministrul economiei astăzi exact de 83 de zile. Un minister greu, mare și cu aproape 1.000 de angajați, conform listei cu persoanele care au depus declarațiile de avere.*