Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 martie 2022
other · respins
Dan Tanasă
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Dan Tanasă:**
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte. Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Ziua internațională a femeii este sărbătorită la data de 8 martie pentru a marca atât realizările sociale și politice ale femeilor*, cât și discriminarea și violența la adresa acestora.
Dar – pentru că există un „dar” – 8 martie s-a impus ca Zi internațională a femeii sub influența socialismului internaționalist. În statele foste comuniste, această sărbătoare încă e percepută ca o moștenire a comunismului, deoarece în acei ani ea a fost folosită în scop propagandistic. Aici, femeia, cu mândrie proletară, era scoasă din familie și aproape forțată să se „integreze în câmpul muncii”, în timp ce propagandiștii de partid se străduiau să arate că numai în socialism femeia era apreciată la adevărata ei valoare. Pentru comuniști, 8 martie era ziua unui anumit tip de femeie – femeia revoluționară.*
Astăzi, tot mai mulți dintre noi înțelegem că femeia nu înseamnă numai loc de muncă, dimpotrivă, înseamnă redescoperirea marilor valori perene ale stabilității și subtilității omenești care se asigură în cadrul familiei, aceasta din urmă având în centru copilul, mai precis mama și copilul, esența a ceea ce numim comunitate morală. Mama și copilul sunt aproape criminal uitați astăzi.