Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2021
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Andrei-Daniel Gheorghe
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Deși nu sunt etnolog și nici nu am pretenții să fiu vreun Ștefan Hrușcă, mie îmi revine sarcina de a susține punctul de vedere al Partidului Național Liberal cu privire la această inițiativă care aparține mai multor colegi de la PNL, dar cred că și de la alte formațiuni politice.
Acum, de ce sunt importante colindele știm cu toții. Până... mai presus de orice, trebuie să nu uităm că existența colindelor în folclorul nostru, existența lor în tradițiile și obiceiurile legate de Crăciun și Nașterea Domnului, în biserică, este una din pecețile a ceea ce reprezintă continuitatea creștină în România.
Și spun acest lucru deoarece însuși cuvântul de colind vine de la _calende_ , care vine de la alt verb, _calare_ , care înseamnă „a vesti” în limba latină. Deci este un cuvânt care exista încă din biserica primară*, atunci când limba română a preluat și alte cuvinte, foarte familiare nouă astăzi, precum „cruce” și „biserică”.
Colindul are latura sa creștină. Cu toții, cei care, indiferent de cultul nostru religios, indiferent de apartenența noastră, colindăm. Cântecele acestea de Crăciun sunt o tradiție a tuturor creștinilor – ortodocși, catolici, ortodocși de rit necalcedonian, protestanți, neoprotestanți și orice altă denominație ortodoxă, și catolică, și protestantă; creștină, evident.
Ce este esențial de precizat este următorul lucru. O parte din colinde provin din perioada mai recentă și sunt creații culte; o parte sunt creații folclorice care s-au dezvoltat pe lângă biserică, și pe lângă comunități, și în mijlocul vieții sătești a strămoșilor noștri și a moșilor noștri; iar o parte sunt chiar mai vechi, provin dintr-un substrat, au origine precreștină și au caracter inclusiv inițiatic, totemic.
Și se estimează faptul că unele din colindele care încă se mai păstrează în România astăzi au rădăcini în tradiția getică, dacică și în însăși... mergând către simbolistica neolitică, pe care noi o păstrăm până astăzi în folclorul românesc și încă în alte elemente de etnologie recunoscute internațional ca atare în cadrul științific.