Astăzi vom vota legea copiilor fără copilărie123, a copiilor a căror viață a început în pușcăriile comuniste, în deportare, în strămutare sau în timp ce părinții lor erau deținuți politici, deportați, prizonieri, internați abuziv în spitale de psihiatrie sau cu domiciliu obligatoriu.
Proveniți din familii pe care autoritățile comuniste din primele decenii de după instaurarea dictaturii comuniste le considerau „dușmanii poporului”, copii fiind, au îndurat suferințe și nedreptăți pe care greu am putea să le înțelegem astăzi.
Încercați să vă imaginați o situație. Tatăl – în pușcărie 15 ani, pentru o vină imaginară; mama – scoasă din casă cu miliția și, împreună cu doi copii minori, forțată să semneze că pleacă de bunăvoie, cu lucrurile pe care au putut să le ia în mâini, duși în altă localitate, unde au locuit mulți ani într-o pivniță insalubră, controlați constant de Securitate. Mama nu avea drept de serviciu și au trăit doar cu ce găseau pe câmp sau cu rămășițele rămase în piață, aruncate după plecarea țăranilor. Copiii se îmbolnăvesc de TBC, dar trăiesc, deoarece au scăpat ca printr-o minune de moarte. Au fost dați afară, pe rând, din mai multe școli și, când primesc permisiunea să se întoarcă acasă, găsesc casa ocupată de nomenclaturiști. Copiii muncesc ca salahori de la 14 ani, pentru a putea urma cursuri liceale serale. Suportând multe discriminări și blamări, sunt duși la muncă forțată pe marile șantiere, au accesul la studii superioare sau la posturi conform capacității lor limitat și sunt urmăriți de Securitate până în anul 1989.
Încercați o altă situație, prezentată pe scurt, să v-o imaginați.
O familie de oameni gospodari deportată în câmpia stearpă a Bărăganului, cu vagoane de transportat vite, cu un copil minor și unul în pântecul mamei, această familie a fost lăsată în câmp, lângă un țăruș. După o săptămână, avea să se nască un copil care avea să moară la câteva zile de la naștere, în bordeiul săpat în pământ de tatăl său. Și-au îngropat copilul, nebotezat, cu milițianul la spate. Primul lor copil s-a îmbolnăvit în prag de iarnă, din cauza frigului și a umezelii din pereții care nu apucaseră să se usuce la venirea iernii. Un medic, și el deportat, i-a salvat viața. Copilul a supraviețuit bolilor, lipsei de apă și de mâncare, arșiței verilor și gerului iernilor, a dormit în bordei în dulap, legat cu fular la gură, ca să se protejeze de șoareci, șopârle și șerpi. Și a muncit de mic ca să-și ajute familia. După cinci ani, la întoarcerea acasă, a locuit luni cu familia în grajd, cu animalele, casa lor fiind ocupată de militari. La școala elementară a fost batjocorit de cadrele didactice și de alți copii, din cauza „originii nesănătoase”, deși mereu a luat premiul I. Acest copil, deși a promovat examenul, nu a fost primit la niciun liceu. A lucrat ca zilier în agricultură, reușind foarte greu, după câțiva ani, să devină doar tractorist, discriminările urmărindu-l până în 1989.
## Stimați colegi,
În momentul când votați, gândiți-vă la copiii fără copilărie, cărora, de fapt, li s-a furat viața.*