George-Cătălin Bochileanu

## **Domnul George-Cătălin Bochileanu:**

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,

Sunt onorat că am pășit, chiar în ziua de 27 martie, în Sala „Unirii” din actuala Academie de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, locul în care, în 1918, Sfatul Țării a votat și a semnat Unirea Basarabiei cu România. Vorbim despre un act uriaș de demnitate și asumare, definitoriu pentru spațiul românesc.

Cei care au votat unirea, fie ei intelectuali, țărani, militari sau preoți, au înțeles atunci că identitatea, limba și memoria comună sunt mai puternice decât frica*. Și vorbim în mod remarcabil despre oameni tineri, care au avut forța să contribuie decisiv la această alegere istorică: Pantelimon Halippa avea 34 de ani, Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, avea 33 de ani, iar Ion Buzdugan, cel care a semnat actul și i-a dat citire, avea doar 31 de ani.

Acolo, în acea sală, 108 ani mai târziu, am simțit nu doar încărcătura lăsată de curajul acestor tineri, ci și emoția pe care românii de peste Prut* de toate vârstele o trăiesc și astăzi, atunci când vorbesc despre acel moment și despre România. La peste un secol distanță, după atâtea încercări și

contexte dificile, această emoție rămâne vie. Iar această încărcătură trebuie să ne responsabilizeze și pe noi.