Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 martie 2023
other · respins
László Attila
Alocuțiuni cu ocazia împlinirii a 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul László Attila:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Aș începe cu cel mai important lucru: aș dori să-mi felicit colegele și colegii pentru munca profesionistă* de care au dat dovadă și trebuie să vă spun că este doar începutul.
Eu sunt pediatru, am terminat în ʼ90. Vrând-nevrând, trebuie să vă spun că acum am avut și eu ocazia, după foarte mult timp, să mai fac o tură în aceste instituții și situația este între cer și pământ de unde am pornit și unde am ajuns.
Dar, în același timp, cu această ocazie s-au mai deschis câteva portițe pe care trebuie să le închidem. Și aici mă refer, în primul rând, la toate acele probleme care ne-au fost semnalate cu ocazia vizitelor pe care le-am efectuat în diferite județe de către personalul care lucrează zi de zi cu acești copii. Și să le luăm un pic la rând.
Foarte probabil că noi, în calitate de țară, ne-am luat niște angajamente care sunt foarte greu de pus în aplicare* și vă dau câteva exemple: ne-am angajat că vom desființa toate instituțiile mari și trecem la asistența de la domiciliu. Este foarte frumos, foarte ușor de făcut în cazul copiilor fără probleme, dar să știți că nu stau la coadă părinții care se încumetă să crească copii cu diferite dizabilități. Trebuie să existe acele instituții măcar pentru tranzitul acelor copii până le găsești părinți care să se ocupe de ei. Din experiență vă spun, de obicei părinții care au avut un astfel de copil mai iau un copil sau, dacă copilul a decedat, atunci se angajează pentru a crește un copil cu afecțiuni asemănătoare.