Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2025
procedural · adoptat
Mircea Abrudean
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Mircea Abrudean:**
Mulțumesc, domnule senator.
Nu supunem la vot; nota era pentru luare la cunoștință. Stimați colegi*,
Continuăm lucrările în format hibrid și trecem la secțiunea următoare a ordinii de zi.
Pentru operativitate, în prima parte a ședinței de plen se vor desfășura dezbaterile asupra punctelor înscrise pe ordinea de zi, iar după încheierea acestora, în a doua parte a ședinței, se va desfășura sesiunea de vot final, conform hotărârii Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.
La punctul 1 al ordinii de zi avem Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2025 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică în perioada 1 aprilie 2025 – 30 iunie 2025, respectiv măsurile aplicabile clienților finali din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei (L40/2025).
Raportul Comisiei economice, industrii, servicii, turism și antreprenoriat și Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale este de admitere, cu amendamente admise, a proiectului de lege privind aprobarea ordonanței.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți.
Senatul este prima Cameră sesizată. Începem dezbaterile.1