Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2021
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ciprian-Titi Stoica
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc frumos, doamnă președinte de ședință. Interpelarea este adresată domnului ministru al justiției, Marian-Cătălin Predoiu.
Obiectul interpelării – „Abuzurile sistemului de justiție din România împotriva domnului Aftanache Mihai, reclamantul din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Aftanache împotriva României, cererea nr. 999/2019”.
Și un îndemn pentru domnul ministru – implementați funcționalitatea sistemului de justiție în România!*
Domnule ministru,
Vă aduc la cunoștință, împreună cu Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza Aftanache împotriva României, cea de mai sus, nr. 999/2019, hotărâre pe care o puteți regăsi în preambulul acestei interpelări, o serie de probleme ale sistemului de justiție, și vă rog să luați măsuri urgente pentru corectarea lor!
În speța domnului Aftanache, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a refuzat să efectueze urmărirea penală, deși a fost înștiințat de către reclamant și acesta a depus și plângere penală cu privire la infracțiunile grave a căror victimă a fost.
Parchetul a deschis un dosar cu numărul de forma nr....8/1/an, în loc de numărul.../P/an, așa cum ar fi trebuit, și pe toată perioada până la închiderea dosarului i-a respins victimei orice cerere, motivând că nu are nicio calitate în dosar.*