Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 aprilie 2020
Dezbatere proiect de lege · respins
Ovidiu Florin Orțan
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimate colege și stimați colegi*,
Situația în care se află acum România și sistemul sanitar este caracterizată foarte frecvent cu sintagme care amintesc de sistemul militar: datorie, luptă, război. Și este adevărat. Națiunea se află în război biologic cu un inamic nevăzut și cu potențial letal.* Suntem convinși cu toții, fără umbră de îndoială, că vom câștiga acest război, luptele însă nu le vom câștiga pe toate, nici din punct de vedere organizatoric – vedem exemplele Suceava, Deva, Arad – și nici din punct de vedere medical.
Din nefericire, fatalitățile datorate coronavirusului se adună. Speranța inițiatorilor este că această inițiativă nu va avea beneficiari. Analizând totuși experiența statelor afectate înaintea României, vedem că rata mortalității în rândul luptătorilor din linia întâi, adică al lucrătorilor din domeniul sanitar, nu este deloc de neglijat. În aceste condiții, se inițiază prospectiv acest proiect de lege