Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2021
Declarații politice · respins
Nicolae Roman
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie +1 alte voci
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor colege,
Domnilor colegi,
Declarația politică de astăzi are în vedere că „Poporul român trebuie să știe!*”.
România are granițe cu trei state care nu sunt membre ale organizațiilor în care este inclusă și țara noastră. Este vorba despre Ucraina, Republica Moldova și Serbia.
În Ucraina, vecinul cu care avem cea mai mare lungime de frontieră, situația este instabilă*, pe teritoriul său, la granița cu Rusia, existând localități în care populația majoritară rusă a fost bombardată și supusă tirurilor armelor de foc. Trebuie avută în vedere și politica de deznaționalizare a acestui stat față de minoritățile etnice.
Unii înalți demnitari din diferite țări, care au interese economice majore, chiar și personale, în zonă, au promis sprijin Ucrainei, ceea ce a creat deja tensiuni și dileme în relațiile internaționale.
Vocal, China se întreabă: de când a devenit Ucraina membru NATO?
Rusia, permanent provocată de către forțe ucrainene, manifestă prudență și temperare în abordarea problemei, ceea ce generează o atmosferă ușor încordată, evidențiată însă de acțiuni graduale.