Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 octombrie 2023
Dezbatere proiect de lege
Liviu Brătescu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori*,
Titlul declarației mele politice de astăzi este „Salvarea clădirilor cu valoare istorică – o prioritate națională”.
Am insistat în ultimul timp cu cele trei proiecte de lege* care sunt menite să salveze o bună parte din tezaurul monumentelor istorice care sunt în pericol în România. Nu mai puțin de 850 de clădiri-monument din România se află în stare de colaps și precolaps. Trebuie să intervenim, pentru că eu cred că în joc sunt identitatea noastră și simboluri naționale de mare valoare.*
Primul pas de intervenție este acel proiect de lege prin care punem în siguranță 100 de monumente în fiecare an la nivelul întregii țări. Nu este vorba despre reabilitare, ci de stoparea degradării și asigurarea că aceste clădiri nu se vor prăbuși la cel mai mic cutremur. Proiectul a trecut de Senat și acum se află la colegii noștri de la Camera Deputaților.