Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2022
other · adoptat
Ioan Sabău-Pop
Gânduri și urări dedicate reprezentanților mass-media cu ocazia Zilei mondiale a libertății presei
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Domnule președinte, Domnilor și doamnelor deputați*, Onorată asistență,
Mi-am pregătit o scurtă alocuțiune, ca să mă încadrez în timp.
Am să încep – pentru că sunt un candidat atipic –, am să încep a cita, respectiv un motto, din Mihai Eminescu*: „Legile cele mai bune nu pot da decât rezultate rele în mâini deprinse a le viola.”
În timpul alocat de conducerea Camerei Deputaților, care, după credința mea, trebuie să constituie, împreună cu Senatul, reprezentanța națională, adică purtătorul de cuvânt, de suveranitate, sub cupola căreia să îndrepte, prin legi și prin atribuiri de responsabilități, dregătoriile publice, cum este și aceea a Curții Constituționale.
La comisie am prezentat datele în ceea ce mă privește.*