Dumitru Flucuș

Domnule președinte, Stimați colegi,

Se împlinesc 80 de ani de la bătăliile de la Cotul Donului, Stalingrad și Stepa Calmucă.

În 1940, în urma Dictatului de la Viena, România a pierdut jumătatea de nord a Transilvaniei în favoarea Ungariei și, prin Pactul Ribbentrop–Molotov, a cedat Basarabia Uniunii Sovietice, care, în plus, ne-a răpit și Bucovina de Nord și Ținutul Herța, drept despăgubire pentru alipirea Basarabiei, timp de 22 de ani, la România.

Anul următor, aveam ca proiect de țară reunificarea națională, prin eliberarea teritoriilor ocupate de sovietici și redobândirea Transilvaniei de Nord.

Alături de Germania, aliatul nostru strategic de atunci, armata noastră a început eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

Cu speranța că implicarea consistentă a Armatei României în continuarea războiului contra bolșevicilor va avea ca rezultat recuperarea Transilvaniei de Nord, țara noastră a trimis pe frontul de est peste 250.000 de militari, organizați în două armate.

Bătălia de la Stalingrad, din perioada 23 august 1942 – 2 februarie 1943, este cea mai mare și cea mai sângeroasă bătălie din istoria omenirii, numărul pierderilor de vieți omenești fiind de peste 3 milioane.

Doar între 19 și 22 noiembrie 1942 peste 150.000 de luptători români au pierit în această bătălie. Deși au fost învinși, ei s-au acoperit de glorie. Sunt acum eroii uitați ai neamului nostru.

Rusia a atacat și ocupat teritoriile românești de 12 ori*, România a atacat Rusia doar o singură dată și asta pentru a-și recupera teritoriile istorice și tezaurul.

Istoria noastră suntem obligați să ne-o asumăm așa cum a fost, conștienți că