Ecaterina-Mariana Szőke

Doresc să vorbesc astăzi despre un raport recent al Ministerului Educației.

În acest raport se arată o realitate ce ar trebui să ne preocupe pe toți, indiferent de partid sau de ideologie. Statul român a cheltuit, în medie, 13.000 de euro pentru formarea unui elev pe durata celor 13 ani de școală. Asta înseamnă

aproximativ 1.000 de euro pe an, o sumă în care sunt incluse salariile cadrelor didactice, cheltuielile administrative și costurile materiale. Cu alte cuvinte, educația completă a unui copil în România valorează, bugetar, cât un autoturism de bază la mâna a doua.

Această cifră vorbește despre o lipsă de viziune și despre incapacitatea statului de a trata educația ca pe o prioritate reală. Aproape 90% din fondurile alocate merg către salarii, iar mai puțin de 10% sunt destinate investițiilor în infrastructură, materiale didactice sau resurse digitale.* Așa se explică de ce multe școli funcționează încă în clădiri vechi, de ce laboratoarele sunt rareori dotate și de ce digitalizarea rămâne mai mult un slogan decât o realitate.

Nu putem vorbi despre performanță sau despre echitate educațională atunci când un elev din mediul rural învață într-o școală fără laborator*, fără conexiune stabilă la internet și fără materiale moderne.