Acest proiect a fost pregătit în perioada în care eram ministrul muncii și protecției sociale. Guvernul l-a transmis Parlamentului și astăzi suntem în situația de a da un vot pentru un proiect care, pe fond, oferă o măsură de reformă, pe de o parte, în domeniul ocupării, dar, în același timp, are și un efect pozitiv în domeniul pensiilor publice.
Acest proiect țintește două mari probleme pentru *cei care muncesc în momentul de față12, în cea mai mare parte, „la negru”*
. O dată, permitem să poată să fie plătiți cei care astăzi muncesc „la negru” în activități casnice, prin tichete și într-un mod legal, și, în același timp, dăm posibilitatea celor care efectuează astfel de activități ca, odată plătiți prin aceste tichete, să devină asigurați în sistemul public de pensii și de sănătate.
Reprezintă un pas, dacă vreți, extrem de important și prin faptul că, în zonele unde există competențe sau atribuții digitale, acest tip de raport juridic poate fi încheiat printr-o aplicație pe telefon.
În zonele unde competențele sau abilitățile digitale nu sunt la fel de avansate, raportul juridic poate fi încheiat prin operatorii de servicii publice. Astfel, aș vrea să punctez puțin, pentru a reține toată lumea care sunt efectele pozitive cu un impact imediat*: crește gradul de ocupare pentru persoanele cu un nivel de calificare redus.
De asemenea, se reduce și fenomenul muncii nedeclarate în domeniul activităților casnice; scade, evident, și numărul de șomeri, se îmbunătățește rata de participare a forței de muncă feminine pe piața muncii, întrucât acest tip de activități sunt desfășurate în mare parte de femei. În același timp, crește și nivelul de protecție socială.
Valoarea nominală a unui astfel de tichet este de 15 lei, iar numărul de tichete pe care îl primește un prestator de activitate casnică este cel negociat cu beneficiarul de activitate casnică.
În același timp, de tichete de activități casnice pot beneficia și angajați fie în instituții publice, fie în sistemul privat, sub formă de primă sau de bonus, pe lângă salariul de bază stabilit.
Toate tichetele de activități casnice sunt emise pe suport hârtie sau în format electronic și va exista o platformă digitală care să gestioneze acest tip de activitate.
Beneficiarul casnic poate cumpăra tichete ori de câte ori este necesar, însă este obligat să le valorifice într-un termen de 12 luni de la data achiziționării.
Cei care achiziționează un număr de minimum 600 de tichete, adică plătesc astfel de activități cu un număr de minimum 600 de tichete pe an, primesc și un bonus în anul următor de aproximativ 75 de tichete.
Un lucru, de asemenea, important este că pot fi prestatori casnici inclusiv șomerii indemnizați și neindemnizați și beneficiarii de venit minim garantat, fără a le fi afectat dreptul stabilit la indemnizația de șomaj sau venit garantat.
Foarte important este că acest proiect de lege face parte din componenta 13 – „Reforme sociale” a Planului național de redresare și reziliență și are un buget alocat pentru această investiție de 4,5 milioane de euro*, fără TVA.
Până la finalul anului 2026 se preconizează că vor intra în sistem și vor deveni înregistrați peste 100.000 de oameni.
Tipurile de activități care pot fi prestate, pentru a înțelege cât de țintit este acest proiect, vizează activități necalificate de tip menaj, îngrijire, croitorie, spălare rufe, dar, prin excepție la articolul care se referă la muncile necalificate, beneficiari pot fi și bonele.