Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2021
procedural · adoptat
Ion-Marcel Ciolacu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Guvern PNL–USR le va readuce în țară. Vă folosiți de PNRR pentru a vă justifica austeritatea și viitorul acord cu FMI. Aici veți ajunge, pentru că nu aveți nicio viziune economică. Ați împrumutat deja 30 de miliarde de euro în 15 luni, tocmai ați îndatorat România pe trei generații, și vă îngrămădiți să mai împrumutați rapid încă 15 miliarde prin PNRR. În loc să luați banii europeni gratis, dumneavoastră luați mai întâi împrumuturile. Asta este o crimă economică.12
Domnule Cîțu, deja ați bătut cincinalul în doar 6 luni. Opriți-vă din paradă! Laudele de șoim al patriei nu au nicio legătură cu viața românilor. Creșterea dumneavoastră economică a sărăcit, de fapt, România. Ce vreți să faceți în viitor? Cum creșteți nivelul de trai al românilor? Simplu: lăsați mână liberă să le fie crescute taxele pe proprietate, în fiecare zi creșteți prețurile la alimente, energie, gaz și benzină. Cum rezolvați situația pensionarilor aflați în pragul sărăciei? Simplu: le înghețați pensiile și-i forțați să-și trăiască bătrânețea la muncă, asta este reforma dumneavoastră. Cum ați promis că veți sprijini companiile românești? Simplu: nu le dați niciun sprijin prin PNRR, în schimb le cocoșați cu noi taxe și impozite.
Antireformele dumneavoastră vor distruge economia, vor crește șomajul și vor prăbuși puterea de cumpărare. Vreți să vindeți tot și să transformați România într-o mare piață de consum. Voi – cu banii și bogăția, românii – cu sărăcia, atât mai rămâne pentru oameni și firmele românești.