Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2020
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Laurențiu Nistor
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Guvernul (Co) – VID – fără teste, pensii mărite și alocații dublate”
Românii s-au comportat exemplar în perioada critică datorată pandemiei de coronavirus.* În lipsa testărilor în masă, oamenii au înțeles că nu pot lăsa responsabilitatea unui guvern lipsit de perspective.
Mai mult, au suportat amenzile neconstituționale, pentru că PNL nu s-a sfiit să amendeze mai mult decât să testeze. Au reușit, ce-i drept, să intre în istorie guvernanții PNL. Pentru că este Executivul care a aplicat amenzi istorice, cum nu s-au mai văzut vreodată în România. Așadar, amenzi – da, testări – ba.
Mai departe, în timp ce PSD a venit cu un program ferm de repornire a economiei*, PNL nu numai că nu are nicio perspectivă, dar, mai mult, nu este capabil să respecte legile în vigoare. Mărirea pensiilor și a alocațiilor sunt, astfel, subiecte tabu pentru liberali.*