Nu sunteți în sală, să vedeți ce liniște este aici. Explicațiile au fost mai mult decât clarificatoare.
Închidem dezbaterile, stimați colegi, asupra acestui punct. Votul – la finalul ședinței.
Punctul 16 al ordinii de zi: avem solicitarea de retrimitere la comisie a Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență (L205/2020).
Votul, de asemenea, urmează să fie la finalul ședinței. Și ultimul punct pe ordinea de zi, punctul 17, modificări în componența nominală a unor comisii permanente, o propunere din partea Grupului parlamentar al PNL.
De asemenea, votul – la finalul ședinței.
Stimați colegi12, am încheiat dezbaterile asupra ultimului punct și a primei părți a ordinii de zi.*
Continuăm lucrările cu cea de a doua parte a ședinței12, respectiv exprimarea votului, printr-un singur apel nominal, asupra tuturor punctelor dezbătute. Și vă reamintesc că, potrivit prevederilor art. 110 din Regulamentul Senatului, se vor supune unui singur vot raportul în întregime și inițiativa legislativă.
Conform art. 135 alin. (3) din Regulamentul Senatului, urmează explicarea obiectului votării pentru inițiativele dezbătute anterior.
Astfel, la punctul 1 al ordinii de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, conform art. 110 din Regulamentul Senatului, urmează să ne pronunțăm, printr-un singur vot, asupra raportului*, cu amendamente admise, și proiectului de lege privind aprobarea ordonanței, astfel cum se propune a fi modificat prin amendamentele din raportul comisiei.
Proiectul face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 2 al ordinii de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgență – de asemenea, un singur vot asupra raportului, cu amendamente admise, și proiectului de lege privind aprobarea ordonanței.
Proiectul face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 3 al ordinii de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale cuprinse în perioada 2016–2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum și modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ – urmează să ne pronunțăm, printr-un singur vot, asupra raportului, cu amendamente admise, și proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței.
Proiectul face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 4 al ordinii de zi, Propunerea legislativă privind prevenția și depistarea precoce a diabetului – de asemenea, urmează să ne exprimăm, printr-un vot, un singur vot, asupra raportului de admitere și propunerii legislative.
Propunerea face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 5 al ordinii de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2019 privind unele măsuri în domeniul educației și pentru prorogarea unor termene – de asemenea, un singur vot asupra raportului, cu amendamente admise, și proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței.
Proiectul face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima... este Camera decizională! Îmi cer scuze!
La punctul 6 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, urmează, de asemenea, să ne pronunțăm, printr-un singur vot, asupra raportului de admitere, cu amendamente admise, și propunerii legislative.
Propunerea face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 7 al ordinii de zi, Propunerea legislativă privind consolidarea monedei naționale ca monedă unică de plată pe teritoriul României – un singur vot asupra raportului de admitere, cu amendamente admise, și propunerii legislative.
Propunerea face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 8 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal – urmează să ne pronunțăm, printr-un singur vot, asupra raportului de respingere, respectiv respingerea propunerii legislative.
Propunerea face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 9, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996 – urmează să ne pronunțăm, printr-un singur vot, asupra raportului de admitere, cu amendamente admise, și propunerii legislative.
Propunerea face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 10, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor – urmează să ne pronunțăm, printr-un singur vot, asupra raportului de admitere, cu amendamente admise, și propunerii legislative.
Propunerea face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 11 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare – urmează, de asemenea, să ne pronunțăm, printr-un singur vot, asupra raportului, cu amendamente admise, și propunerii legislative.
Propunerea face parte din categoria legilor organice. Senatul este Camera decizională.
Punctul 12, Propunerea legislativă privind organizarea activității agenților imobiliari – de asemenea, ne pronunțăm, printr-un singur vot, asupra raportului de respingere, respectiv respingerea propunerii legislative.
Propunerea face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 13, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 – urmează să ne pronunțăm, prin vot, un singur vot, asupra raportului, cu amendamente admise, și proiectului de lege, astfel cum se propune a fi modificat prin amendamentele din raportul comisiei.
Proiectul face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 14, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2020 pentru completarea Legii nr. 455/2011 privind semnătura electronică – urmează să ne pronunțăm, printr-un vot, un singur vot, asupra raportului, cu amendamentul admis, și proiectului de lege privind aprobarea ordonanței.
Proiectul face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Punctul 15, Proiectul de hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiții și Eurogrup – Răspunsul economic coordonat la epidemia de COVID-19 – urmează să ne pronunțăm, printr-un vot, asupra proiectului de hotărâre.
Se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți.
Punctul 16 al ordinii de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene – urmează să ne pronunțăm, printr-un singur vot, asupra solicitării de retrimitere la comisia de specialitate.
Și ultimul punct pe ordinea de zi, punctul 17, modificări în componența nominală a unor comisii permanente – de asemenea, un singur vot asupra modificării propuse de liderul Grupului parlamentar al PNL în componența Comisiei pentru sănătate publică.
Stimați colegi,
Având în vedere cele expuse anterior, vă rog să vă pregătiți pentru exprimarea votului prin apel nominal telefonic.
Și vă reamintesc că senatorul care nu va răspunde la apelurile telefonice efectuate va fi considerat absent. Suma numărului senatorilor care și-au exprimat una dintre cele trei opțiuni de vot, „pentru”, „contra” sau „abținere”, plus senatorii care răspund „prezent”, dar nu își exprimă opțiunea la vot reprezintă prezența senatorilor la ședință.
De asemenea, conform regulamentului, vă reamintesc și sensul cuvintelor „pentru”, „contra” și „abținere”. Astfel: opțiunea „pentru” înseamnă că sunteți de acord cu adoptarea inițiativei, cu modificările propuse prin amendamentele admise la raport, respectiv opțiunea „contra” înseamnă că nu sunteți de acord cu adoptarea acesteia, iar prin exprimarea opțiunii „abținere”, evident, vă abțineți.
În ceea ce privește punctul 8 al ordinii de zi – Propunerea pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal – și punctul 12 – Propunerea privind organizarea activității agenților imobiliari – de pe ordinea de zi: opțiunea „pentru” înseamnă că sunteți de acord cu raportul, respectiv respingerea inițiativei legislative, opțiunea „contra” înseamnă că nu sunteți de acord cu respingerea acestora, iar prin exprimarea opțiunii „abținere” vă abțineți de la vot.
La punctul 15 de pe ordinea de zi: opțiunea „pentru” înseamnă că sunteți de acord cu proiectul de hotărâre, „contra” înseamnă că nu sunteți de acord cu adoptarea acestuia, iar, evident, opțiunea „abținere” înseamnă că vă abțineți de la vot.
Punctul 16 pe ordinea de zi: opțiunea „pentru” înseamnă că sunteți de acord cu retrimiterea la comisie a proiectului de lege, opțiunea „contra” înseamnă că nu sunteți de acord cu retrimiterea la comisie.
La punctul 17 de pe ordinea de zi: opțiunea „pentru” înseamnă că sunteți de acord cu modificarea componenței nominale a Comisiei pentru sănătate publică, „contra” – evident, nu sunteți de acord.
Îl invit la microfon pe domnul senator George Dircă, pentru efectuarea apelului nominal*, cu rugămintea pentru colegii prezenți de a-și exprima opțiunea de vot la microfoanele 5 și 6 din sală. Repet, colegii prezenți în sală, opțiunea de vot va fi exprimată la microfoanele 5 și 6.