Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2021
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian-Alexandru Muraru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
În urmă cu 146 de ani, în 1875, a luat ființă, la București, Partidul Național Liberal, prin unirea diverselor grupări liberale existente. Fondat de Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti, PNL este cel mai vechi partid din România, conturat ca formațiune politică încă din 1864.
Originile mișcării liberale trebuie însă căutate cu mult mai devreme, în perioada pașoptistă, momentul 1875 constituind doar instituționalizarea și coagularea unor grupări care existau deja pe scena politică.
După 1866 liberalii au jucat practic rolul principal în procesul de modernizare a României.
Înaintașii liberali au stat la baza celor mai mari proiecte naționale: unirea de la revoluțiile de la 1848, unirea de la 1859, aducerea la conducerea țării a lui Carol I, obținerea independenței, Marea Unire de la 1918.
Partidul Național Liberal a contribuit semnificativ la dezvoltarea și reformarea societății românești, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului
universal. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă, iar liberalii au acționat sub principiul „Prin noi înșine!”, care este și astăzi deviza Partidului Național Liberal.
Modernizarea instituțională a României este opera PNL.12 După instaurarea dictaturii comuniste, PNL a fost nevoit să-și întrerupă oficial activitatea politică, pe care și-a continuat-o însă în închisorile și lagărele de muncă în care au fost trimiși zeci de mii dintre membrii săi.
După 1989, PNL a fost cel mai dedicat cauzei proeuropene și euroatlantice la care România a aspirat de secole.