Sorin-Titus Muncaciu

Istoria pandemiei 2020–2021 va consemna faptul că atunci, în primăvara anului 2020, România a fost lovită de o pandemie cu un virus a cărui fiziopatologie nu se cunoștea.

Motiv pentru care, la început, măsurile de distanțare socială, lockdownurile au încercat să împiedice transmiterea comunitară. Dar ulterior, în lunile mai, iunie, aspectele fiziopatologice ale acestei afecțiuni au început să apară și s-a constatat – cercetătorii italieni, de exemplu, sau americani*, care au fost confruntați cu această boală mai repede – că tratamentul trebuie să meargă pe trei direcții – antiinflamator, antiviral și anticoagulare.

S-au făcut niște protocoale care au fost publicate și în „American Journal” și care au avut, de fapt, cea mai mare accesare din istoria acestor documente medicale. Profesorii americani au început să aplice aceste protocoale.

Care este ideea acestor protocoale? Ideea era ca protocolul să fie aplicat în ambulatoriu, în sensul că pacientului, odată prezentat, odată diagnosticat, să i se dea imediat tratament. De ce? Pentru că reducea perioada de transmitere a bolii* și riscul ca acest pacient să se întoarcă în spital cu afecțiunea în evoluție, când era mult mai greu să stăpânim această boală.

Ce s-a întâmplat?