Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2023
Informare · informare
Vetuța Stănescu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Județul Hunedoara – campion la numărul de cereri, în baza Legii nr. 123/2023”
Acum mai bine de un an de zile, am înaintat Parlamentului României o propunere legislativă de modificare și completare a Legii fondului funciar. Propunerea prevedea că deținătorii terenurilor din zonele care nu au fost cooperativizate pot solicita, la cerere, comisiei județene, emiterea titlului de proprietate, în următoarele condiții – dacă deținătorii sau moștenitorii acestora figurează cu terenul în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale*, terenul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidențe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.
În luna mai a acestui an, după ce Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a votat propunerea inițiată de mine*, Președintele României a promulgat Legea nr. 123/2023 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Astăzi, la șase luni de la intrarea în vigoare a legii, mă bucur să văd că județul Hunedoara este fruntaș la numărul de cereri depuse până acum în baza noii legi. Astfel,