Tudorița Lungu

„Lipsa educației și indiferența comunității îi transformă pe copiii săraci în sclavi”

Zilele trecute, o știre a cutremurat opinia publică: un copil de 13 ani a fost vândut de bunica lui pentru o capră și câțiva lei.

L-a vândut unui cioban care l-a pus la muncă, l-a înfometat și l-a învățat să bea – un copil de 13 ani, stimați colegi! –, la o vârstă la care copiii ar trebui să fie la școală!

Din păcate, pentru unii copii români viața arată cu totul altfel decât o vedem noi. Și, din nefericire, nu este un caz singular. Acest caz a apărut în mass-media, dar sunt alte mii de tineri nevoiți să abandoneze școala și să muncească de mici, mii de cazuri despre care nu știm mare lucru.

Situația despre care vă vorbesc s-a întâmplat în județul pe care îl reprezint în Parlament. S-a întâmplat într-o comunitate în care există și primar, și cadre didactice, și preot, și polițist și, teoretic, pe hârtie, și servicii de asistență socială. Nimeni nu s-a sesizat când acel copil nu a mai frecventat școala. Niciun profesor nu a găsit de cuviință să bată la ușa bunicii, să sesizeze serviciul de asistență socială al primăriei și să se implice în acest caz. Niciun salariat al statului nu a fost interesat de ce se întâmplă în curtea bătrânei. Deși, după cazul Caracal, mă așteptam la o atenție sporită din partea autorităților, polițiștii din localitate nu au găsit de cuviință să cerceteze un pic unde a dispărut copilul. Și, dacă bunica este incapabilă să aibă grijă de un nepot, ce se întâmplă? Chiar nu mai există niciun fel de responsabilitate și de atenție? Chiar lăsăm ai nimănui acești copii?

Asta se întâmplă în România secolului al XXI-lea, mai ales în comunitățile sărace*, unde poate există asfalt și canalizare, dar a „scoate România din noroaie” nu înseamnă doar atât. Este evident că avem servicii sociale care nu funcționează, avem cadre didactice care se rezumă să predea o lecție la catedră și polițiști care nu acționează decât atunci când sunt sesizați.