Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 octombrie 2019
government confidence · respins
Remus Mihai Goțiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mă bucur și eu să aflu că suntem sau am fost conjudețeni, pentru că și eu provin din județul Hunedoara.
Am văzut aceste cetăți și în perioada școlii, din păcate, le-am văzut și anii trecuți și am semnalat de mai multe ori situația în care au ajuns, în special cele care s-au aflat în subordinea sau sub administrarea Ministerului Culturii și care au ajuns să se degradeze foarte mult. Într-adevăr, diferența dintre Sarmizegetusa Regia și modul în care a fost administrată de consiliul județean și celelalte cetăți dacice este uriașă și se poate constata pe teren. Acesta este și motivul pentru care și Grupul USR va susține acest proiect legislativ123.
Dar vreau să atrag atenția asupra câtorva detalii*