Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2022
Declarații politice
Adrian Alda
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Mai multe sute de milioane de euro pentru investitorii de toate vârstele în agricultură”
Pe fundalul destul de sumbru configurat de conflictul armat din Ucraina, cu care se suprapune în continuare, chiar și la o intensitate mult diminuată, criza sanitară, dar și pe fondul isteriei provocate de zvonistica privind o penurie alimentară globală, eu vin cu câteva vești bune pentru investitorii din agricultură din țara noastră. Și nu orice fel de vești, ci unele cu impact favorabil pe termen mediu și lung, atât de necesare, având în vedere că ele oferă și mai multă predictibilitate pentru acest domeniu principal de dezvoltare pentru România, dar și mai multă durabilitate. Fermierii care au depășit pragul vârstei de 40 de ani vor fi susținuți financiar de către stat.*
Institutul European Român a publicat o analiză, chiar la finalul săptămânii trecute, din care rezultă că noii fermieri, care au vârsta de peste 40 de ani, vor beneficia de un ajutor de stat în valoare de 177 milioane de euro pentru perioada 2023–2027. În Planul Național Strategic 2023–2027 există propunerea să se finanțeze și o decizie nouă care vizează investițiile în exploatațiile tinerilor fermieri și ale fermierilor recent instalați. Mai mult, potrivit acestui document al Institutului European Român, pentru asigurarea schimbului de generații în agricultură, România ar putea implementa și măsura „pensionare anticipată”. Există puține state membre ce au adoptat această prevedere, a retragerii înainte de termen, deoarece necesită alocarea unor sume mari pentru finanțare, dar efectele ei benefice le-a înregistrat Irlanda, una dintre țările membre care au pus-o în aplicare. Este adevărat că această dispoziție nu este încă implementată și de țara noastră*