„Marea dramă a României – pleacă din țară tinerii care ar trebui să își întemeieze o familie*”
Cu un ochi râdem și cu celălalt plângem, în timp ce privim neputincioși, an de an, cum zeci de copii buni, care ar putea pune umărul la evoluția țării, lasă totul în urmă și pleacă să studieze la universități de peste hotare.
Ne mândrim și ne bucurăm pentru ei, dar în același timp ne macină frustrarea că România în continuare nu are prea multe de oferit din punctul de vedere al educației universitare și, mai apoi, al locurilor de muncă în care acești copii să-și găsească împlinirea. Așadar, tinerii nu pleacă doar la studiu, sunt prea puțini cei care se mai întorc și pun în aplicare aici ceea ce învață acolo.
Și poate că n-ar durea atât de tare dacă, în ultimii ani, nu am fi asistat la o decădere continuă a sistemului educațional românesc, în loc de o evoluție, fie ea și lentă.
Ratele de promovabilitate a examenelor finale, precum și cifrele în creștere anuală ale numărului de analfabeți funcțional ne demonstrează însă că România se îndreaptă cu pași repezi spre un dezastru ce se va traduce pe viitor nu doar într-o involuție cultural-educațională, ci și financiară, pentru că în ritmul acesta nu va mai avea cine să ne plătească pensiile.
Un număr de 193.000 de români au emigrat în 2020 din România, cu 37.000 de persoane mai puțin decât în anul anterior, arată datele Institutului Național de Statistică. Dintre aceștia, 60%, adică aproape 112.000, sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani, adică intervalul de vârstă în care populația este activă economic și în perioada în care se întemeiază familiile.
„Faptul că numărul de emigranți a scăzut este o informație așteptată, explicabilă în contextul pandemiei, însă nu suntem conștienți încă de efectele pandemiei sub aspect demografic”, a explicat profesorul Dumitru Sandu de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București.
Viitorul fenomenului migraționist depinde de cum va evolua economia României în raport cu evoluția economiilor din principalele țări de destinație pentru emigranții români, adică Italia, Germania, Marea Britanie și Franța.
Procentul celor care au intenții, de pe băncile facultății, de a pleca în străinătate este foarte apropiat de 47%-48% din totalul tinerilor.
Dacă în rândul tinerilor care urmează cursurile nivelului universitar de licență tentația de a emigra este foarte mare, pe măsură ce aceștia continuă cu următoarele programe de învățământ, master și doctorat, procentul celor care doresc să emigreze scade simțitor.
Principalele motive care îi determină pe tinerii din România să plece din țară sunt neîncrederea în autorități și corupția. Aproape 20% dintre ei au spus că lipsa locurilor de
muncă reprezintă un alt motiv pentru care își doresc să plece din țară. Lipsa infrastructurii, spitale, școli, drumuri a fost invocată de aproximativ 5,3% dintre respondenți, la care se adaugă încă un procent de 4,6% dintre respondenți care se declară nemulțumiți de imposibilitatea de a avansa în carieră.
Ministerul Educației nu are un raport despre numărul tinerilor plecați să studieze afară, însă, potrivit datelor deținute de UNESCO, sunt peste 34.000 de tineri români care, anual, își continuă studiile în afara țării, mai mult decât populația unor orașe ca Fălticeni, Caransebeș sau Mioveni. Cei mai mulți au ales să plece în țări precum Italia, Marea Britanie, Spania, Franța și Danemarca.
Totuși datele sunt incomplete. Din acest top lipsesc țări precum Olanda, unde se regăsesc aproximativ 2.300 de elevi români, iar numărul acestora crește în fiecare an cu aproximativ 500 de elevi.
Aceeași creștere este și în Marea Britanie, care anunță un număr mai mare decât în raportul UNESCO. Acolo ar fi cam 8.600 de români la studii universitare. La Manchester, de exemplu, auzi des limba română în campusul universitar.
Și universitățile occidentale au programe de marketing și știu să se promoveze. Au oferte irezistibile pentru că oferă studii de calitate la prețuri abordabile.
Conform datelor, nu doar tinerilor le vine să plece peste hotare, iar exodul românilor spre țările occidentale pare a fi unul generalizat.
Cele mai recente statistici arată că aproximativ 9.700.000 de români sunt plecați în afara granițelor, subliniind că motivele emigrării sunt corupția, calitatea slabă a clasei politice și sărăcia*.
Astfel, din totalul de 9,7 milioane de români de peste granițe, 5,6 milioane sunt în diasporă. Sursa acestor date este reprezentată de misiunile diplomatice ale României.
În topul județelor din care provin cei care au ales calea străinătății se află București, urmat de județele Iași, Timiș, Bacău, Galați, Mehedinți, Gorj, Sălaj, Covasna și Harghita.
România se afla pe locul 132 în lume, din 137 de țări analizate, din perspectiva capacității de a-și reține resursa umană talentată în țară.
Cel puțin 630.000 de copii sunt născuți în străinătate de românii care au emigrat.
Emigranții români lucrează în cea mai mare parte în meserii slab calificate, iar dintre cei cu studii superioare mulți sunt supracalificați.
Emigranții români în țările OCDE au de trei ori mai multe șanse decât cetățenii țării în care au emigrat de a lucra în activități care implică o muncă necalificată sau semicalificată și jumătate au șanse de a lucra în locuri de muncă cu înaltă calificare. Aproape jumătate din românii cu studii superioare care au emigrat în țările OCDE ocupă locuri de muncă cu nivel scăzut de calificare.
Pentru a-i convinge pe tinerii plecați în afară să se reîntoarcă, eu cred că trebuie să avem încredere în acești tineri și să le dăm acest mandat de digitalizare a administrației din România.*Dacă am reuși în doi-trei ani să demolăm această birocrație apăsătoare, România ar deveni dintr-odată mult mai transparentă și mult mai atractivă, lumea ar veni cu drag înapoi în țară.*
În primul rând, ar trebui să se rezolve nivelul de confort pe care îl resimte un cetățean român plecat în străinătate atunci când interacționează cu statul român, cum ar fi ambasadele, consulatele.* Acolo trebuie să fim empatici, să le înțelegem
situația și să le oferim niște proceduri administrative simplu de gestionat, așa cum sunt ei obișnuiți în altă parte.
Aceste proceduri nu sunt dificil de realizat. În perioada carantinei, am observat că timp de două-trei luni foarte multe autorități publice au făcut saltul către digitalizare. Dintr-odată am putut să interacționăm cu casa de pensii, cu oficiul de muncă, cu casa de sănătate prin e-mail și internet.
Dacă anterior trebuia să stai la cozi, dintr-odată a fost posibil. Eu cred că există un potențial foarte mare în țară, acesta ar trebui coagulat și dus acolo unde se interacționează cu cetățenii români din străinătate. Acesta ar fi un prim pas, să punem la punct interacțiunea cu românii plecați, să venim în întâmpinarea lor.
În plus, ar trebui să asigurăm un venit minim pentru oamenii care trăiesc în țara noastră, trebuie să avem grijă de bunici, de copii și de cetățenii noștri. Se pot face salturi mari, având în vedere și această oportunitate unică de a beneficia de ajutorul Uniunii Europene. Trebuie să începem de la asigurarea unui nivel de trai civilizat, cu salarii civilizate.
Aproape 10 milioane de români trăiesc în afara granițelor. Conform unui studiu realizat de OECD și finanțat de Ministerul român de Externe din 2019, suntem pe locul cinci în lume în ceea ce privește numărul de emigrări raportat la numărul total al populației.
Avem foarte mulți tineri valoroși, inteligenți care și-au făcut rostul în altă parte și cred că îi putem aduce înapoi, dacă începem să oferim salarii decente, o interacțiune empatică și potrivită cu administrațiile locale și eliminăm birocrația, pentru a facilita găsirea unui loc de muncă aici, în România.
Sperăm că efortul de analiză a mentalităților și mecanismelor de gândire ale tinerilor să ofere o înțelegere mai profundă a universului acestora, pentru a putea oferi răspunsuri de politici publice cât mai adecvate nevoilor acestei categorii de vârstă, pentru a putea constitui o premisă pentru înțelegerea viitorului, întrucât atitudinile și preocupările de azi ale tinerilor sunt cele care le vor influența acțiunile, iar aceste acțiuni sunt cele care vor modela viitorul.
În aceste condiții, din păcate, dacă lucrurile vor continua în același mod, este posibil ca nemulțumirea să persiste și pe viitor sau poate chiar să crească. Problema reală a tinerilor în relație cu politica în România pare a fi una ce ține de oamenii care fac parte din aceste instituții.12
Toate datele analizate arată neîncredere și nemulțumire față de aceștia. Deși există motive de încurajare – eficacitatea internă a tinerilor este destul de mare –, cele mai multe date prevestesc un viitor destul de sumbru pentru participarea lor politică dacă situația nu se schimbă.
Educația politică, la fel ca aproape orice alt tip de educație, pornește în primul rând din relația cu părinții. În condițiile în care tinerii din România au de ales între educația pe care o primesc de acasă, de cele mai multe ori una ce duce la apatie, și educația ce o primesc în instituțiile de învățământ, de cele mai multe ori absentă sau inadecvată, nivelul lor de apatie ori alienare politică nu este deloc surprinzător.
Această generație pare a avea o oarecare propensiune către protest. Apatia lor este față de politica organizată clasică, însă ei par a fi mobilizați în eventualitatea unor proteste pe diverse teme.
Problema lor pare a fi faptul că nu au găsit o modalitate de a face tranziția de la participarea politică informală – de
protest și împotrivire – către participarea politică formală și procesul de luare a deciziilor.
Cel mai probabil, există în continuare destul de multă confuzie în a așeza politica din România pe un spectru ideologic. Totuși faptul că mai mulți tineri se identifică ideologic într-un fel decât spun că urmăresc sau sunt interesați de politica din România arată că aceștia au noțiuni de bază în privința diferențelor ideologice.
O altă coordonată importantă a perspectivei politice a tinerilor din România este satisfacția acestora față de democrația din România. Statisticile ne arată că părerile despre situația democrației din România sunt destul de împărțite.
Pe măsură ce interesul față de politică scade, crește foarte mult numărul celor care nu oferă un răspuns întrebării referitoare la orientarea politică, iar numărul celor care se identifică ca fiind de dreapta scade. Aceștia ajung aproape la paritate cu stânga.
Practic, diferența înregistrată între tinerii care se consideră de stânga și cei care se consideră de dreapta este constituită în principal din cei care se declară interesați de politică. Interesantă este relația dintre orientarea ideologică (stânga/dreapta) și nivelul de religiozitate.
De asemenea, pe lângă faptul că aceștia au mai multe șanse să răspundă la întrebare, tinerii de 25-29 de ani au mai multe șanse de a se defini drept de centru sau de dreapta.
O direcție similară se poate observa și în diferențierea de gen, unde vedem că femeile tind să se identifice mai degrabă de centru și mai puțin de dreapta decât bărbații.
Nu putem spune în acest moment dacă există o tendință de orientare ideologică spre dreapta odată cu trecerea pragului de 25 de ani sau aceasta este, poate, un efect întârziat al discursului anticomunist recent care a determinat orientarea politică a acestor tineri, dar nu și a celor născuți mai târziu.
Toți cei sub vârsta de 25 de ani s-au născut după căderea comunismului și au scăpat de mare parte din discursul virulent de asociere între stânga și totalitarismul comunist ce a fost întreținut activ la începutul anilor ’90. De altfel, de la vârsta de 25 de ani în jos, tinerii par a se împărți destul de egal între stânga și dreapta.
Este certă o diferență notabilă cu privire la încrederea tinerilor în instituțiile foarte importante ale democrației în România: partide politice, Parlament și Guvern. Aceste diferențe au potențialul de a fi destul de îngrijorătoare în perioada următoare, mai ales în condițiile în care România nu este o democrație consolidată, încrederea scăzută în instituțiile democrației poate crea o societate cu vulnerabilități și posibile derapaje antidemocratice.
Sesizăm, de asemenea, și o încredere semnificativ mai scăzută a tinerilor în biserică, armată și UE, comparativ cu media națională.
Vocevoce proprie
Marker
Cadru
Apelul este universalizabil, vizând modernizarea administrației pentru binele întregii societăți.
„trebuie să avem încredere în acești tineri și să le dăm acest mandat de digitalizare a administrației din România.”